Delegarea vs. formarea profesionala

Intrebare: Cativa salariati vor fi trimisi in alta tara, la o alta companie in cadrul aceluiasi grup international, in vederea preluarii unei noi tehnologii. Angajatorul se obliga sa suporte toate cheltuielile inclusiv plata diurnelor. Este indreptatit angajatorul sa intocmeasca un act aditional la CIM, prin care sa oblige angajatul: 1) la restituirea tuturor cletuielilor in cazul in care acesta are initiativa incetarii CIM cu Societatea intr-un termen stipulat in act; 2) sa interzica initiativa angajatului de incetare CIM intr-un termen stipulat in acest act? Raspuns: Potrivit art. 196 alin. (1) din Codul muncii republicat, participarea la formarea profesionala poate avea loc la initiativa angajatorului sau la initiativa salariatului. Art. 197 alin. (1) din Codul muncii, republicat, stabileste ca in cazul in care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionala este initiata de angajator, toate cheltuielile ocazionate de aceasta participare sunt suportate de catre acesta. Alin. (2) din acelasi articol prevede ca pe perioada participarii la cursurile sau stagiile de formare profesionala conform alin. (1), salariatul va beneficia, pe toata durata formarii profesionale, de toate drepturile salariale detinute, iar conform alin. (3), pe perioada participarii la cursurile sau stagiile de formare profesionala conform alin. (1), salariatul beneficiaza de vechime la acel loc de munca, aceasta perioada fiind considerata stagiu de cotizare in sistemul asigurarilor sociale de stat. Salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala, in conditiile art. 197 alin. (1), nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca pentru o perioada stabilita prin act aditional. Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum şi orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca. Nerespectarea de catre salariat a dispozitiei de a nu avea initiativa incetarii contractului individual de munca determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca. Obligatia revine şi salariatilor care au fost concediati in perioada stabilita prin actul aditional, pentru motive disciplinare, sau al caror contract individual de munca a incetat ca urmare a arestarii preventive pentru o perioada mai mare de 60 de zile, a condamnarii printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru o infractiune in legatura cu munca lor, precum şi in cazul in care instanta penala a pronuntat interdictia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv. Salariatii care au incheiat un act aditional la contractul individual de munca cu privire la formarea profesionala pot primi in afara salariului corespunzator locului de munca şi alte avantaje in natura pentru formarea profesionala. Asadar, modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor, durata formarii profesionale, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligatiile contractuale ale salariatului in raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, se stabilesc prin acordul partilor si fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de munca. Delegarea reprezinta, potrivit dispozitiilor art. 43 din Codul muncii, exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca. In cazul formarii profesionale, salariatul nu este trimis de angajator sa exercite temporar in afara locului sau de munca lucrari sau sarcini corepunzatoare atributiilor de serviciu ci este trimis sa fie format profesional. In consecinta, in perioada in care salariatul beneficiaza de formare profesionala nu reprezinta o perioada de delegare astfel incat nu sunt aplicabile dispozitiile referitoare la delegare. Ori daca angajatorul intentioneaza sa oblige salariatul la plata cheltuielilor ocazionate de deplasarea in strainatate o poate face numai prin act aditional la CIM cu clauza de formare profesionala.

Costurile formarii profesionale

Daca participarea la cursuri este initiata de firma dvs., atunci trebuie sa suportati toate cheltuielile legate de acestea (conform art. 197 din Codul muncii republicat). Daca un angajat al firmei solicita participarea la o forma de pregatire profesionala, Codul muncii prevede ca, impreuna cu reprezentantii sindicatului sau ai salariatilor, dvs. va revine sarcina de a analiza cererea, de a decide aprobarea acesteia si de a hotari daca veti suporta in totalitate sau partial costurile respective. In evaluarea costurilor formarii profesionale trebuie sa luati in calcul urmatoarele elemente: - plata formatorilor/instructorilor; - finantarea cursurilor externe urmate de angajati; - pregatirea materialelor si a locului de desfasurare a cursurilor interne; - cheltuielile administrative (cazare, masa, transport); - costurile implicate de incetarea totala sau partiala a activitatii angajatilor care participa la cursuri. Daca pregatirea unui angajat pentru o pozitie superioara in firma presupune costuri foarte ridicate si timp indelungat, va recomandam sa renuntati la formare si sa apelati la recrutarea unei persoane competente din exterior. Ori de cate ori trebuie sa luati o decizie cu privire la formarea profesionala a angajatilor, verificati daca exista nevoi reale ale angajatilor, daca noile cunostinte si deprinderi sunt intr-adevar utile si daca acestea pot fi aplicate in firma.

Demisie: In ce fel se plateste formarea profesionala?

Salariatul care nu a respectat clauza privitoare la interdictia demisiei va fi obligat la despagubiri egale cu cheltuielile de formare profesionala pe care le-a efectuat angajatorul sau. Daca in clauza de formare profesionala nu s-a prevazut altfel, despagubirile vor putea fi solicitate intr-o singura transa. Fireste, in clauza de formare profesionala se poate prevedea ca plata despagubirilor se poate face in rate. In alte sisteme de drept, cel care poate fi obligat la plata acestor despagubiri este nu numai salariatul, ci si noul angajator al acestuia, care beneficiaza de formarea profesionala realizata pe cheltuiala angajatorului precedent. Daca salariatul demisioneaza mai inainte de implinirea termenului prevazut in clauza de formare profesionala, el va fi obligat la plata de despagubiri reprezentand cheltuielile cu formarea profesionala pe care le-a efectuat angajatorul sau. Dar, in fata instantelor, o problema de sine statatoare o reprezinta calculul cuantumului acestor despagubiri. Astfel, s-a considerat ca nu este suficient sa se prezinte prevederea din actul aditional privitor la formarea profesionala, in care este cuprins un anumit cuantum al acestor despagubiri. Angajatorul trebuie sa faca si proba faptului ca a efectuat efectiv aceste cheltuieli cu pregatirea profesionala a salariatului. Daca nu ar fi necesara o astfel de proba, angajatorul ar putea dimensiona arbitrar cuantumul acestor despagubiri, or in dreptul muncii clauza penala, respectiv prestabilirea prejudiciului sub forma unor penalitati, este interzisa. Altfel spus, chiar daca ati incheiat cu salariatul o clauza privitoare la formarea profesionala in care se prevede expres suma pe care acesta o datoreaza in cazul in care demisioneaza inainte de implinirea unui anumit termen, aceasta nu va pune la adapost de sarcina de a proba, in cazul unui proces, cuantumul real al cheltuielilor cu formarea profesionala. SFATUL NOSTRU Pentru a preintampina o astfel de problema, va recomandam pastrarea tuturor documentelor doveditoare ale cheltuielilor efectuate cu formarea profesionala a salariatului, chiar dupa ce formarea profesionala propriu-zisa a luat sfarsit, si chiar daca in clauza de formare profesionala s-a precizat expres cuantumul acestor cheltuieli. Salariatul ar putea demisiona, nesocotind prevederea cuprinsa in clauza de formare profesionala, caz in care veti pretinde plata de despagubiri. Pentru a avea insa castig de cauza in instanta, va trebui sa fiti in masura sa probati cuantumul cheltuielilor facute (dupa caz, plata formatorilor, a suporturilor de curs, chiria salilor de curs, materiale de formare profesionala, deplasarea salariatilor, cazarea acestora etc.). In plus, nu este suficienta proba cheltuielilor cu deplasarea, viza, contravaloarea biletului de avion, cheltuielile de cazare etc. Este necesara proba efectiva a faptului ca pe perioada respectiva salariatul a fost format profesional. Despagubirile nu vor putea depasi nivelul cheltuielilor facute de catre angajator cu formarea profesionala a salariatului, chiar daca, in fapt, prejudiciul produs de catre salariat prin demisia sa intempestiva este mai mare. Demisia este considerata un act unilateral, care nu poate fi limitat in niciun fel. Ca urmare, nu va conta eficienta formarii profesionale, plusul de cunoastere pe care aceasta l-a adus salariatului, competenta formatorului profesional, ci singurul criteriu pe care il veti putea lua in considerare in solicitarea de despagubiri va fi, concret, cuantumul cheltuielilor facute cu formarea profesionala a salariatului. Ca urmare, in practica, salariatii care au beneficiat de o formare profesionala prea putin utila vor putea fi siliti la plata unor despagubiri superioare celor la care ar putea fi siliti salariatii demisionari care au beneficiat de o formare profesionala extrem de utila carierei lor viitoare. Data aparitiei: 13 August 2012

Studii in strainatate si angajarea in Romania

Intrebare: Care este procedura in cazul angajarii unei persoane de cetatenie romana care si-a efectuat studiile in strainatate? Acesta situatie implica mai intai echivalarea diplomei de studii (indiferent de tara in care s-au facut acestea) si abia dupa aceea angajarea sau exista si alta modalitate? Conteaza daca tara in care s-au efectuat studiile face parte din UE? Raspuns: Formarea profesionala a persoanelor constituie unul din elementele care stau la baza angajarii acestora, deoarece ocuparea functiilor/meseriilor din COR se realizeaza in baza calificarii/specializarii detinute de candidatul la post, cu exceptia acelor ocupatii pentru care nu este necesara calificarea. Asadar, pentru incheierea contractului individual de munca sunt necesare actele (certificate, diplome, atestate) privind existenta studiilor si a calificarii necesare detinute de persoana pentru executarea atributiilor specifice functiei sau meseriei in care se va face angajarea. Acest lucru este valabil si pentru situatia in care persoana candidata la post si-a efectuat studiile in strainatate, asa incat pentru angajarea in Romania va trebui mai intai sa se adreseze cu o cerere in acest sens organismului ce are competenta in domeniul recunoasterii si echivalarii diplomelor in Romania, deoarece nu exista un sistem de recunoastere automata a diplomelor obtinute de cetatenii diferitelor state sau ai statelor membre ale UE, si ulterior sa incheie contractul individual de munca. Potrivit art. 1 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 49/1999 Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor are ca obiect principal de activitate vizarea, recunoasterea si echivalarea actelor de studii, precum si schimbul de informatii cu reteaua europeana ENIC/NARIC. Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor functioneaza in cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor a fost infiintat prin Hotararea Guvernului nr. 49/1999 si isi desfasoara activitatea in baza Ordinului ministrului educatiei, cercetarii si tineretului 4.022/2008*) privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Centrului National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor si a Metodologiei de recunoastere si echivalare a diplomelor, certificatelor si titlurilor stiintifice, cu modificarile ulterioare. *) Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 4.022/2008 nu a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Actul normativ il puteti consulta de pe pagina site-ul oficial al Centrului National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor, la adresa http://www.cnred.edu.ro/#OM-4022-2008 Mentionam ca tot de pe site-ul oficial al CNRED sunt prevazute in functie de studiile absolvite in strainatate (preuniversitare, universitare) documentele necesare pentru recunostere sau echivalarea studiilor. Conform art. 1 din anexa la acest ordin, activitatea Centrului National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor (CNRED) se bazeaza pe prevederile Hotararea Guvernului nr. 49/29.01.1999, Conventia de la Lisabona privind recunoasterea calificarilor in invatamantul superior in statele regiunii europene, ratificata prin Legea nr. 172 din 2 octombrie 1998 privind ratificarea Conventiei cu privire la recunoasterea atestatelor obtinute in invatamantul superior in statele din regiunea Europei, adoptata la Lisabona la 11 aprilie 1997, Carta comuna ENIC/NARIC de activitati si servicii din 9 iunie 2004, Codul de bune practici revizuit, adoptat la Bucuresti in iunie 2007, Recomandarile privind criteriile si procedurile de evaluare a calificarilor straine din 6 iunie 2001, precum si pe prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, care implementeaza in Romania Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificarilor profesionale. Asadar, persoana care si-a efectuat studiile in strainatate trebuie sa se adreseze Centrului National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor (CNRED) din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Pentru recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania este aplicabila Legea nr. 200/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Domeniul de aplicare este prevazut in art. 1, lista profesiilor reglementate in Romania este prevazuta in anexa nr. 2, iar in nr. 3 din Legea 200/2004 sunt prevazute autoritatile competente corespunzatoare fiecarei profesii reglementate. In ceea ce priveste recunoasterea diplomei de doctor si a titlului de doctor in stiinte sau intr-un domeniu profesional, obtinute la institutii acreditate de invatamant superior sau de cercetare-dezvoltare din strainatate, aceasta se va realiza in conformitate cu Metodologia privind recunoasterea diplomei de doctor si a titlului de doctor in stiinte sau intr-un domeniu profesional, obtinute la institutii acreditate de invatamant superior sau de cercetare-dezvoltare din strainatate, aprobata prin OMECTS nr. 3894/2012. Asadar, pentru angajarea in Romania a persoanei care a efectuat studiile in strainatate, inclusiv in UE, este necesara recunoasterea sau echivalarea acestora in Romania, urmand ca ulterior si numai in urma recunoasterii/echivalarii sa fie incheiat contractul individual de munca cu respectiva persoana.

Obligatia salariatului de a restitui cheltuielile de formare profesionala. Conditii

e Rodica Mantescu, valabil la 19-Nov-2010

Intrebare:
In domeniul nostru de activitate, ocuparea anumitor pozitii din companie implica din punct de vedere legal, urmarea unor cursuri de formare profesionala. Datorita valabilitatii limitate a certificatului, cursul trebuie repetat o data la 4 ani. Avand in vedere ca acest curs are o durata de 4 zile (cu scoatere integrala din productie) iar costul per cursant este in jur de 800 eur, va rog sa imi spuneti daca avem dreptul, prin clauza inserata in contractul de munca sau act aditional, sa cerem returnarea banilor in cazul in care salariatul doreste sa plece? De asemenea, va rog sa imi comunicati termenul minim legal inainte de care astfel de salariati nu pot parasi compania ?
Raspuns:
Referitor la cheltuielile ocazionate de participarea salariatului la formarea profesionala initiata de angajator, art. 194 Codul muncii instituie regula potrivit careia angajatorul suporta toate cheltuielile de formare profesionala.

Potrivit art. 195 Codul muncii, salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile in conditiile art. 194 alin. (2) lit. b) si alin. (3) nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca o perioada de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala.

Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca.

Nerespectarea de catre salariat a obligatiei de a presta munca in favoarea angajatorului determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.

Angajatorul are dreptul de a cere si de a obtine obligarea salariatului la restituirea cheltuielilor ocazionate de pregatirea profesionala numai in conditiile prevazute de art 195 alin. 1 si alin 3 din Codul muncii, care stabilesc ca suporta cheltuielile ocazionate de pregatirea lor profesionala numai salariatii care au beneficiat de un curs sau stagiu de formare profesionale mai mare de 60 de zile cu scoaterea din activitate pentru o perioada mai mare de 25% din durata zilnica normala de lucru si care au initiativa incetarii contractului individual de munca mai inainte de expirarea termenului prevazut in actul aditional.

In acest context, obligatia legala de restituire in sarcina salariatului intervine numai daca a beneficiat de un curs sau stagiu de pregatire profesionala, cu indeplinirea cumulativa a conditiilor mai sus aratate, respectiv:

-cursul sau stagiul sa aiba o durata mai mare de 60 de zile;
-salariatul sa fie scos din activitate pentru o perioada mai mare de 25% din durata zilnica normala de lucru.

In concluzie, legea exonereaza de suportarea cheltuielilor ocazionate de pregatirea lor profesionala salariatii care au participat la un curs sau stagiu de pregatire profesionala cu o durata mai mica de 60 de zile cum este cazul in situatia prezentata.

Este adevarat ca legislatia muncii reglementeaza ca modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor referitoare la acest aspect se stabilesc prin acordul partilor si fac obiecul unor acte aditionale la contractul individual de munca, dar, avand in vedere materia in care intervine acest acord, respectiv raporturile juridice de munca, vointa partilor nu se poate manifesta decat in limitele legii, care asigura salariatului o protectie pronuntata de pozitia sa subordonata in cadrul relatiilor de munca, pozitie ce ar putea da nastere la abuzuri.

Cu privire la continutul contractului individual de munca, acesta cuprinde o parte legala, care se refera la drepturi si obligatii cuprinse in Codul muncii si in alte acte normative ce reglementeaza raporturile juridice de munca si o parte conventionala, lasata la liberul acord de vointa al partilor, dar si in acest caz, cu respectarea normelor legale, a contractului colectiv de munca, a ordinii publice (art.11 din Codul muncii). Drepturile si obligatiile cuprinse in actele normative care au caracter de ordine publica nu pot fi incalcate la incheierea contractului de munca sau a actelor aditionale la acesta spre a crea salariatului un statut defavorabil fata de minimul stabilit prin lege.

Astfel, la incheierea contractului si ulterior, salariatul nu poate renunta la drepturile ce ii sunt recunoscute prin lege, orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi fiind lovita de nulitate (art.38 din Codul muncii).

Timpul de munca si timpul de odihna. Munca continua. Obligatiile angajatorului

Formarea profesională trebuie realizată atât în interesul firmei, în scopul îndeplinirii de către salariat a obiectivelor postului, dar şi în interesul acestuia, chiar dacă formarea nu are legătură cu atribuţiile de serviciu, sau interesele firmei.

Autor – Carmen Răşcanu, Şef birou Îndrumare angajatori şi angajaţi în domeniul relaţiilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritoral de Muncă Galaţi

1. Formarea profesională a salariaţilor

Formarea profesională a salariaţilor este reglementată prin Legea 53/2003, Codul Muncii, Legea 325/2002, privind formarea profesională a adulţilor, dar şi prin Contractele colective de muncă la toate nivelele.

Formarea profesională trebuie realizată atât în interesul firmei, în scopul îndeplinirii de către salariat a obiectivelor postului, dar şi în interesul acestuia, chiar dacă formarea nu are legătură cu atribuţiile de serviciu, sau interesele firmei.

În acest sens, Codul Muncii defineşte la art.188 obiectivele principale ale formării profesionale a salariaţilor, ca fiind:
a) adaptarea salariatului la cerinţele postului sau ale locului de muncă;
b) obţinerea unei calificări profesionale;
c) actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice postului şi locului de muncă şi perfecţionarea pregătirii profesionale pentru ocupaţia de bază;
d) reconversia profesională determinată de restructurari socioeconomice;
e) dobândirea unor cunoştinţe avansate, a unor metode şi procedee moderne, necesare pentru realizarea activităţilor profesionale;
f) prevenirea riscului şomajului;
g) promovarea în muncă şi dezvoltarea carierei profesionale.

Participarea la formare profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului.

Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de munca.

2. Forme de formare profesională

Formele prin care se realizează formarea profesională a salariaţilor pe care Codul Muncii le enumeră la art.189 sunt:
a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din ţară sau din străinătate;
b) stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă;
c) stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate;
d) ucenicie organizată la locul de muncă;
e) formare individualizată;
f) alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.

CCMUN 2007-2010 restrânge formele de formare profesională, definind la art. 83, alin.1:
a) formarea profesională - orice procedură prin care o persoană dobândeşte o calificare atestată printr-un certificat sau o diplomă, eliberate conform legii
b) formarea profesională continuă - procedura prin care o persoană, având deja o calificare ori o profesie, dobândeşte noi competenţe cognitive şi funcţionale (deprinderi)

Se mai poate remarca şi convenţia părţilor semnatare a CCMUN 2007-2010, prin care formarea profesională şi formarea profesională continuă cuprind şi teme din domeniul relaţiilor de muncă.

Formarea profesională a adulţilor, în sensul Legii formării profesionale a adulţilor, cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ.

Astfel, formarea profesională iniţială a adulţilor asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă, iar formarea profesională continuă este ulterioară formării iniţiale şi asigură adulţilor fie dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competenţe.

Legea formării profesionale a adulţilor prevede ca forme de formare în ceea ce priveşte cursurile organizate de furnizorii de formare profesională acreditaţi, iniţierea, specializarea, perfecţionarea şi calificarea.

3. Obligaţiile angajatorilor

Angajatorii au o serie de obligaţii în ceea ce priveşte formarea profesională a salariaţilor, stabilite de Codul Muncii şi de contractele colective.

Obligaţii ale angajatorilor privind formarea profesională a salariaţilor:

1. Să asigure participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii, pe cheltuiala firmei, după cum urmează:
a) cel puţin o data la 2 ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi;
b) cel puţin o data la 3 ani, dacă au sub 21 de salariaţi.

2. În cazul în care nu asigură pe cheltuiala sa un curs salariaţilor, trebuie să acorde celor care urmează o formă de formare profesională pe cheltuiala lor, un concediu plătit de maxim 10 zile lucrătoare (80 de ore). Acest concediu se acordă salariaţilor care solicită acest lucru.

3. Să elaboreze anual şi să aplice planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului/reprezentanţilor salariaţilor. Planul de formare profesională elaborat devine anexă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

Salariaţii au dreptul, pentru a se forma profesional pe cheltuiala lor, la concedii cu plată, sau fără plată.

Concediul plătit pentru studii este de maxim 10 zile lucrătoare şi se poate lua şi fracţionat. Se acordă atunci când angajatorul nu i-a plătit salariatului o formă de formare profesională, în condiţiile descrise mai sus.

Concediul fără plată pentru studii poate fi solicitat de către salariat oricând urmează o formă de formare, ori susţine examene de promovare într-un an superior sau de absolvire a unor forme de învăţământ, iar durata acestuia este conform prevederilor Regulamentului intern sau contractului colectiv aplicabil al firmei. Angajatorul poate să nu aprobe concediul fără plată pentru studii numai dacă lipsa salariatului de la serviciu ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii, având în prealabil acordul sindicatului sau al reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

Salariatul trebuie să înainteze angajatorului cererea de concediu cu sau fără plată pentru studii, cu cel puţin 30 de zile înainte de data la care doreşte să înceapă concediul. În cerere salariatul trebuie să precizeze data începerii formării profesionale, domeniul şi durata acestuia precum şi denumirea instituţiei de formare profesională.

O altă obligaţie este stabilită şi în CCMUN 2007-2010, care prevede că în cazul în care unitatea urmează să-şi schimbe parţial sau total profilul de activitate, aceasta va informa şi va consulta sindicatul cu cel puţin 2 luni înainte de aplicarea măsurii şi va oferi propriilor salariaţi posibilitatea de a se califica sau recalifica înainte de a apela la angajări de forţă de muncă din afară.

4. Planul de formare profesională

În privinţa adoptării şi aplicării planului de formare profesională, CCMUN 2007-2010 stabileşte că la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi, se va ţine seama cel puţin de următoarele:
a) identificarea posturilor pentru care este necesară formarea profesională, a căilor de realizare
b) adoptarea programului anual şi controlul aplicării acestuia se vor face de comun acord de către sindicat şi angajator
c) cheltuielile pentru activitatea de formare profesională a salariaţilor se suporta de către unităţi
d) sindicatul va participa, prin împuterniciţii săi, la orice forma de examinare organizată în vederea absolvirii unui curs de formare profesională în cadrul unităţii
e) angajatorii şi sindicatele vor adopta măsurile necesare pentru încurajarea şi înlesnirea participării femeilor la programele de formare profesională

Programele de formare adoptate de angajatori vor fi aduse la cunoştinţa tuturor salariaţilor în termen de 3 zile de la adoptare, prin afişare în interiorul unităţii, în locuri adecvate şi uşor accesibile pentru angajaţi.

Dacă majoritatea contractelor colective de muncă pe ramuri de activitate preiau integral prevederile CCMUN, contractul colectiv al ramurii transporturi stabileşte mai detaliat conţinutul planurilor de formare profesională elaborate de angajator, la întocmirea cărora se va ţine cont de cel puţin următoarele:
a) justificarea necesităţii de formare profesională
b) eşalonarea trimestrială a măsurilor, termenelor şi fondurilor alocate fiecărei măsuri
c) responsabilii din partea angajatorului, implicaţi în realizarea planului de formare profesională
d) modalităţi de înscriere, participare la program
e) procedurile de convocare şi de scoatere din producţie a participanţilor la cursurile teoretice şi practice de formare profesională

În practică apar două probleme legate de formarea profesională a salariaţilor. Prima se referă la faptul că la deschiderea sau dezvoltarea unei activităţi angajatorii nu găsesc lucrători calificaţi pentru domeniul respectiv, iar formele de formare profesională organizate de furnizorii acreditaţi durează destul de mult, pentru meserii, de exemplu, între 4 şi 6 luni.

O a doua problemă este legată de stabilirea anuală a unor forme de formare profesională în planul de formare, în special pentru "meseriaşi" (lacătuşi, strungari ori constructori). Identificarea şi organizarea unor forme de formare profesională, altele decât cursurile de calificare, este dificilă şi datorită ofertei reduse a furnizorilor de formare profesională.

Legea 325/2002 defineşte competenţa profesională ca fiind capacitatea de a realiza activităţile cerute la locul de muncă la nivelul calitativ specificat în standardul ocupaţional.

Competenţele profesionale se dobândesc, conform aceleiaşi legi, pe 3 căi:
1. calea formală, prin care se înţelege parcurgerea unui program organizat de un furnizor de formare profesională
2. calea non-formală, prin care se înţelege practicarea unor activităţi specifice direct la locul de muncă sau autoinstruirea
3. calea informală, prin care se înţelege orice modalitate de formare profesională neinstituţionalizată, nestructurată şi neintenţionată - contact nesistematic cu diferite surse ale câmpului socio-educaţional, familie, societate sau mediu profesional

Având în vedere că legea recunoaşte faptul că salariaţii pot dobândi competenţa de a realiza atribuţiile unui loc de muncă şi prin forme neinstituţionalizate, se poate spune că un lucrător poate ocupa un post pentru care nu deţine o diplomă sau certificat, dacă a practicat activităţi specifice şi dacă, după verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale şi personale prevăzută de art.29 din Codul Muncii, a dovedit că deţine competenţele necesare realizării activităţilor cerute la locul de muncă, la nivelul calitativ specificat în standardul ocupaţional. Excepţie fac situaţiile în care prin lege, standarde sau statute profesionale se prevăd condiţii de nivel al studiior sau calificare. De exemplu un sudor care este autorizat ISCIR, trebuie să aibă calificare atestată prin certificat eliberat de un furnizor de formare acreditat.

Legea 325/2002, privind formarea profesională a adulţilor mai prevede faptul că, evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, se fac în centre de evaluare a competenţelor profesionale. Aceste centre nu sunt acreditate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor să evalueze şi să certifice competeţe pentru toate ocupaţiile, ci doar pentru acele ocupaţii pentru care fac dovada că au condiţii de certificare.

Planul de formare profesională întocmit – şi realizat – de către angajatori, asigură formarea profesională iniţială, dar mai ales formarea profesională continuă a salariaţilor, definită de lege şi de CCMUN.

Dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, sau dobândirea de noi competenţe de către salariaţi, se pot realiza atât prin cursuri de iniţiere, specializare sau perfecţionare, organizate de către unitate sau furnizori de formare acreditaţi, dar şi prin organizarea de forme scurte de pregătire, cum sunt seminariile, colocviile, sesiunile de training, sau pur şi simplu întâlniri ale lucrătorilor cu specialişti în domeniul lor de activitate, sau domenii conexe.

Una din competenţele comune diferitelor ocupaţii, dobândită în urma parcurgerii unui program de formare profesională, este aceea de dezvoltare personală, prin urmare rezultatul concret al unei forme de formare nu trebuie să fie numai deprinderea unei noi competenţe, ci poate fi şi dezvoltarea personală a lucrătorului.

5. Obligaţiile angajaţilor

Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile, cu scoatere din activitate cel puțin 25% din programul de lucru nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioada de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională. Obligaţia se menține și în situația în care salariații formați în condițiile de mai sus au fost concediaţi în perioada stabilită prin actul adiţional, pentru motive disciplinare, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioada mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracţiune în legătură cu munca lor, precum şi în cazul în care instanța penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

Nerespectarea de către salariat a dispoziţiei prevăzută mai sus, determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.

Cursurile sau stagiile de formare au, de obicei, o durată mai mică de 60 de zile, dar cheltuielile angajatorului pot fi mari, de exemplu în cazul unor stagii de practică sau specializare în străinătate. Dacă salariatul astfel format are inițiativa încetării activității într-un termen scurt de la formare, iar înlocuirea acestuia presupune, de exemplu, formarea altui salariat, în aceleași condiții, apare firească dorința angajatorului de a recupera, în parte, suma cheltuită cu formarea salariatului.

Dar, numai actul adițional încheiat în condițiile descrise mai sus, prevăzute la art.195 din Codul Muncii, poate duce la recuperarea cheltuielilor prilejuite de formarea profesională a unui salariat.

În acest sens, prof. Alexandru Țiclea arată în ”Tratat de dreptul muncii” (Ediţia a III-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 257), că „exigențele impuse de art. 195 din Codul Muncii vizează numai formarea profesională inițiată de angajator nu și pe cea promovată de salariat. În această ultimă situație, angajatorul decide asupra condițiilor participării menționate, inclusiv în ceea ce privește durata cursului sau stagiului, precum și cheltuielile de școlarizare (art.196 din Codul muncii)”.

>> Citeste mai multe despre Seminarul CIM GAlati, septembrie 2009

Cand se acorda concediu platit de 10 zile pentru formarea profesionala?

18 Iunie 2009Autor: drd. Ana Cioriciu Stefanescu


" Intrebarea cititorului: "Pentru sustinerea lucrarii de licenta pot beneficia de concediul de studii platit de 10 zile pentru formare profesionala tinand cont ca facultatea absolvita este in domeniul in care lucrez?""


Raspuns:


Potrivit art. 152 alin. (1) din Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, “in cazul in care angajatorul nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesionala in conditiile prevazute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10 zile lucratoare sau de pana la 80 de ore”.
In acest sens precizam ca, potrivit art. 190 alin. (1) din acelasi cod, angajatorii au obligatia de a asigura participarea la programe de formare profesionala pentru toti salariatii, dupa cum urmeaza:
a) cel putin o data la 2 ani, daca au cel putin 21 de salariati;
b) cel putin o data la 3 ani, daca au sub 21 de salariati.

Alin (2) al aceluiasi articol dispune ca se suporta de catre angajatori cheltuielile cu participarea la programele de formare profesionala, in conditiile de mai sus.
Deci, daca angajatorul nu a asigurat formare profesionala pentru dumneavoastra, este obligat sa va acorde concediul de studii platit de 10 zile lucratoare. Nu are relevanta daca facultatea absolvita este in domeniul in care lucrati.

Concediile de formare profesionala pentru functionarii publici

9 Iunie 2009Autor: drd. Ana Cioriciu Stefanescu
" Acordarea acestor concedii se justifica doar in situatia in care cursurile de pregatire profesionala se desfasoara la initiativa functionarilor publici, nu si atunci cand ele au loc la solicitarea autoritatii publice."


In situatia functionarilor publici, daca tinem cont de art. 14 lit. c) din Hotararea Guvernului nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesionala a functionarilor publici1 care stipuleaza ca “pentru programele de formare urmate la initiativa functionarului public, cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice, in alte domenii decat cele care se regasesc in fisa postului si cele identificate ca necesare la evaluarea performantelor profesionale individuale si care nici nu se regasesc in planul anual de perfectionare elaborat si aprobat in conditiile legii, finantarea se asigura integral de catre functionarul public participant”, dar acesta “beneficiaza pe perioada in care urmeaza forme de perfectionare profesionala de toate drepturile salariale cuvenite, in conditiile legii”, conform art. 14 alin. (3) din aceeasi hotarare, reiese ca in aceste cazuri nu se beneficiaza de concedii pentru formarea profesionala ci de drepturi salariale.

Se acorda concediile de formare profesionala/de studii doar pentru acele programe – studii universitare de licenta, de masterat si de doctorat (evident, urmate la initiativa functionarilor publici) - , care nu intra in categoria formarii profesionale potrivit legislatiei specifice functionarilor publici2 ci doar potrivit legislatiei muncii si care sunt urmate pentru dezvoltarea carierei celor interesati.

Dreptul la concedii de studii, cu sau fara plata pentru functionarii publici, este reglementat ca specie a dreptului la „alte concedii” in art. 35 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: „functionarii publici au dreptul, in conditiile legii, la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii”.

Prima reglementare speciala care detaliaza dispozitiile de mai sus se afla in art. 30 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 20073, care stipuleaza: “Functionarii publici care isi continua studiile in vederea promovarii in clasa beneficiaza de concediu de studii potrivit legii. In cazul in care conducatorul autoritatii sau institutiei publice apreciaza ca studiile sunt utile autoritatii sau institutiei publice in care functionarul public isi desfasoara activitatea, pe perioada concediului de studii acordat, in limita a 30 de zile lucratoare anual din acesta, functionarului public respectiv i se platesc salariul de baza corespunzator functiei publice detinute si, dupa caz, sporul de vechime”.

Observam ca fata de anul 2006, reglementarea actuala a concediului destudii cu plata, aduce in discutie o semnificativa schimbare (limitativa), in sensul ca profita doar celor ce isi continua studiile in vederea promovarii in clasa.

In art. 30 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 20064, se stipula ca in cazul in care conducatorul autoritatii sau institutieipublice apreciaza ca studiile continuate de functionarii publici sunt utile autoritatiisau institutiei publice, poate acorda concediu de studii cu plata in limita a 30 de zile lucratoare anual.
Nefacandu-se precizari cu privire la semnificatia continuarii studiilor, se interpreta in favoarea functionarilor publici ca puteau beneficia toti cei care urmau cursuri universitare, in sens larg, indiferent ca spre acestea se indreptau cei interesati pentru prima, a doua, sau chiar a treia oara.
In prezent art. 30 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 se refera doar la functionarii publici care isi continua studiile in vederea promovarii in clasa. Cum, potrivit art. 9 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, functiile publice se impart in 3 clase, definite in raport cu nivelul studiilor necesare ocuparii functiei publice (astfel, clasa I cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta; clasa a II-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de scurta durata, absolvite cu diploma; clasa a III-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diploma de bacalaureat), se poate desprinde ideea ca promovarea in clasa, in sensul prevederii analizate se refera doar la cei care isi continua studiile liceale. Cu alte cuvinte, cei care urmeaza, pentru a doua oara, studii universitare – de licenta, de masterat si de doctorat, in specialitatea functiei publice detinute sau intr-o specialitate complementara acestora – chiar foarte utile institutiei (administrative, juridice si economice) – nu se mai pot bucura de dreptul la concediu de studii platit.5
Este foarte interesanta aceasta „solutie”, avand in vedere considerentul ca actele de numire in anumite functii, pentru care nu a fost indeplinita conditia specifica a studiilor administrative sau complementare – juridice si economice – sunt lovite de nulitate, acoperirea nulitatii putandu-se face tocmai prin cerinta legala a absolvirii cursurilor necesare.6
Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 nu reglementeaza concediul de studii fara plata in mod direct, ci prin intermediul normei art. 22 alin. (7), face trimitere la dispozitiile art. 25 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor dinadministratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare7.
Potrivit acestei norme, care deroga de la prevederile art. 298 alin. (2) din Codul muncii, privite in “lumina” principiului de drept actul secundar urmeaza soarta actului principal, hotararea este partial in vigoare.
Dispozitia la care suntem „trimisi” stipuleaza ca salariatii din administratia publica (deci, si salariatii functionari publici) au dreptul la concedii fara plata ale caror durate insumate nu pot depasi 90 de zile lucratoare anual, pentru rezolvarea unor situatii personale.
Printre situatiile personale, legate de formarea profesionala, gasim mentionate expres urmatoarele:
a) sustinerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere in institutiile de invatamant superior, curs seral sau fara frecventa, a examenelor de an universitar, cat si a examenului de diploma, pentru salariatii care urmeaza o forma de invatamant superior, curs seral sau fara frecventa;
b) sustinerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, in cazul salariatilor care nu beneficiaza de burse de doctorat8.
Legiuitorul nu face distinctie a cata oara are loc admiterea in institutiile de invatamant superior – curs seral sau fara frecventa – , respectiv daca examenele de an universitar si examenul de diploma se refera doar la prima facultate. Deci nici noi nu vom distinge.

Deci, in cazul in care nu se aproba concedii de studii cu plata, ramane posibilitatea pentru functionarii publici de a beneficia de concedii de studii fara plata, de drept, in situatiile aratate mai sus.
Si pentru cei care urmeaza studii universitare de masterat se aplica prevederile Hotararii Guvernului nr. 250/1992. Astfel, art. 20 din Hotararea Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea si desfasurarea studiilor universitare de masterat9 stipuleaza ca “masteranzii care urmeaza studiile la forma de invatamant fara frecventa si sunt salariati in administratia publica, in regiile autonome cu specific deosebit sau in alte unitati bugetare au dreptul la concedii de studii fara plata, potrivit legislatiei in vigoare”.
Mai mult, si in cazul functionarilor publici, devine aplicabil art. 152 alin. (1) din Codul muncii, potrivit caruia “in cazul in care angajatorul nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesionala in conditiile prevazute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10 zile lucratoare sau de pana la 80 de ore”.

NOTE:

1Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 665 din 24 septembrie 2008.
2Art. 52 din Legea nr. 188/1999188/1999 privind Statutul functionarilor publici (republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, modificata si completata ulterior) dispune laconic ca “nu constituie forme de perfectionare profesionala si nu pot fi finantate din bugetul de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat”.
3Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 29.01.2007, mentinuta cu modificari in anul 2008 de Ordonanta Guvernului nr. 9/2008 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2008) iar in anul 2009 de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 60 din 30 ianuarie 2009) pentru perioada 1 ianuarie-31martie 2009, apoi de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 286 din 30 aprilie 2009).
4Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 417/2006 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 951 din 24 noiembrie 2009). S-a aplicat numai in anul 2006.
5Ionel Petrea, Ana Cioriciu, Concediul de studii, in Tribuna economica, nr. 26/2007, p. 32.
6Ibidem, p. 33.
7Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 118 din 13 iunie 1995.
8 In acest sens sunt si dispozitiile art. 23 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 567/2005 privind organizarea si desfasurarea studiilor universitare de doctorat (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 540 din 24 iunie 1995, modificata si completata ulterior): “doctoranzii care urmeaza studiile la forma de invatamant fara frecventa si sunt salariati in administratia publica, in regiile autonome cu specific deosebit sau in alte unitati bugetare au dreptul la concedii de studii fara plata, potrivit legislatiei in vigoare”.
9Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006.
Articolul urmator (2 din 539