Se afișează postările cu eticheta contract ucenicie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta contract ucenicie. Afișați toate postările
miercuri, 3 iulie 2013
Comisia a lansat Alianta europeana pentru ucenicii
Alianta europeana pentru ucenicii este lansata de catre comisarii Androulla Vassiliou (educatie, cultura, multilingvism si tineret) si László Andor (ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune) in cadrul concursului WorldSkills 2013 din Leipzig, Germania.
Alianta va contribui la combaterea somajului in randul tinerilor prin imbunatatirea calitatii si ofertei de ucenicii pe intreg teritoriul UE prin intermediul unui parteneriat amplu al partilor interesate din domeniul fortei de munca si al educatiei.
Alianta urmareste, de asemenea, sa schimbe atitudinile cu privire la ucenicii. Alianta va identifica, in special, programele de ucenicie din UE care au cel mai mare succes si va aplica solutii adecvate in fiecare stat membru.
Alianta este sustinuta de prima declaratie comuna facuta de catre Comisia Europeana, presedintia Consiliului de Ministri al UE si sindicatele si organizatiile de angajatori la nivel european (Confederatia Europeana a Sindicatelor - CES, BusinessEurope, Centrul European al intreprinderilor cu Participare Publica - CEEP si Uniunea Europeana a Artizanatului si a intreprinderilor Mici si Mijlocii - UEAPME). Alianta promoveaza masuri care vor fi finantate prin Fondul social european, Initiativa privind ocuparea fortei de munca in randul tinerilor si Erasmus+, noul program al UE pentru educatie, formare si tineret.
"Facem apel la toate partile interesate sa participe la Alianta europeana pentru ucenicii si sa contribuie la programe de ucenicie mai numeroase si de mai buna calitate in Europa", au spus comisarii intr-o declaratie comuna. "Uceniciile pot juca un rol esential in combaterea somajului in randul tinerilor pentru ca le ofera tinerilor sansa de a dobandi competentele si experienta pe care le cauta angajatorii."
Tarile care au sisteme de educatie si formare profesionala (EFP) solide, cum ar fi Germania, Danemarca, Olanda si Austria, tind sa aiba mai putin somaj in randul tinerilor. Comisia confirma aceasta analiza in cel mai recent buletin trimestrial privind ocuparea fortei de munca si situatia sociala in UE, care indica faptul ca programele de ucenicie si stagiile sunt adesea un prim pas catre un loc de munca permanent (a se vedea IP/13/601). Acesta este motivul pentru care uceniciile sunt un element esential al Garantiei pentru tineret , propusa de Comisie in decembrie 2012 ca parte a pachetului de incadrare in munca a tinerilor (a se vedea IP/12/1311 si MEMO/12/938) si adoptata de Consiliu in aprilie 2013.
"Trebuie sa ne unim eforturile si sa actionam acum pentru a ne asigura ca tinerii nostri vor obtine competentele de care au nevoie pentru a reusi in viata privata si profesionala", a declarat comisarul Vassiliou. "Avand in vedere nivelul inacceptabil al somajului in randul tinerilor, cei care sunt responsabili pentru educatie si ocuparea fortei de munca trebuie sa lucreze impreuna pentru a facilita tranzitia tinerilor europeni de la scoala la piata muncii", a adaugat comisarul Andor.
Alianta va sprijini reformele nationale care doresc sa initieze sau sa consolideze programe de ucenicie. Comisia invita toti partenerii potentiali sa se alature Aliantei: autoritatile publice, intreprinderile, sindicatele, camerele de comert, furnizorii de educatie si formare profesionala, reprezentantii tinerilor si serviciile de ocupare a fortei de munca. Comisia ii incurajeaza sa isi ia angajamente ferme privind stimularea finantarii publice si private pentru sistemele de tip ucenicie.
Prin semnarea declaratiei comune, reprezentantii europeni ai sindicatelor si ai angajatorilor si-au luat angajamentul sa isi concentreze eforturile in urmatoarele sase luni astfel:
- sa creasca gradul de constientizare cu privire la beneficiile uceniciilor in randul angajatorilor si al tinerilor
- sa raspandeasca experienta si bunele practici in propriile organizatii
- sa-si motiveze si sa-si consilieze organizatiile membre privind dezvoltarea unor programe de ucenicie de calitate adaptate competentelor necesare pe piata fortei de munca.
De asemenea, acestia isi vor incuraja membrii:
- sa coopereze cu scolile si serviciile de ocupare a fortei de munca
- sa incurajeze formarea de mentori in cadrul companiei si indrumarea profesionala a ucenicilor.
- sa mareasca oferta si calitatea uceniciilor
Comisia s-a angajat sa:
- promoveze invatarea reciproca si evaluarea inter pares in vederea sprijinirii reformarii politicilor in statele membre, in special in statele care au primit recomandari specifice in domeniul EFP
- asigure utilizarea cat mai eficienta a fondurilor UE pentru a contribui la atingerea obiectivelor Aliantei (sprijin acordat dezvoltarii la nivelul sistemelor, continutului educational si mobilitatii ucenicilor si personalului)
- analizeze includerea uceniciilor in reteaua EURES, in stransa cooperare cu partile interesate relevante
- invite Eurochambres si alte parti interesate relevante sa dezvolte masuri care sa contribuie la rezultatele concrete ale Aliantei.
Johanna Wanka, ministrul german federal al educatiei si cercetarii si Algimanta Pabedinskienė, ministrul lituanian al securitatii sociale si al muncii, participa, de asemenea, la lansarea de astazi, in calitate de reprezentanti ai presedintiei UE. Masa rotunda europeana a industriasilor (ERT), care reprezinta 50 de companii multinationale care au 7 milioane de angajati, sprijina Alianta cu o retea de "ambasadori" in randul intreprinderilor. Franco Bernabè, presedinte si director general al Telecom Italia, a declarat: "Noi sprijinim intru totul aceasta alianta. Trebuie sa lucram impreuna in moduri noi pentru a schimba atitudini si a crea ucenicii mai numeroase si mai bune".
Asociatia Europeana a Camerelor de Comert si Industrie (Eurochambres) intentioneaza sa promoveze parteneriate bazate pe cele pe care membrii acesteia le-au semnat deja in Germania, Spania, Austria, Romania si Ungaria. Camera de Comert Federala a Austriei desfasoara, de asemenea, proiecte in Romania si in Slovacia pentru a institui un sistem de ucenicie dual, care combina invatarea in scoli EFP publice cu experienta acumulata in intreprinderi.
Sursa: Comisia Europeana
duminică, 16 iunie 2013
Legea 179 din 2013 privind ucenicia la locul de munca a fost publicata
Va aducem la cunostinta ca legea 179/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 348 din 13 iunie 2013.
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. I
Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 522 din 25 iulie 2011, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
(1) Ucenicia reprezinta formarea profesionala realizata la locul de munca in baza unui contract de ucenicie. (2) Programul de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca constituie parte integranta a contractului de ucenicie."
2. Dupa articolul 1 se introduc trei articole noi, articolele 1^1 - l^3, cu urmatorul cuprins:
"Art. 1^l
Obiectivele formarii profesionale prin ucenicie la locul de munca sunt:
a) sa ofere persoanelor interesate, cu varsta de peste 16 ani, posibilitatea de a obtine o calificare in sistemul de formare profesionala a adultilor, care sa permita ocuparea unui loc de munca si continuarea invatarii;
b) sa permita angajatorilor sa-si asigure forta de munca calificata, de calitate, in functie de cerintele proprii;
c) sa faciliteze integrarea sociala a persoanelor interesate, cu varsta de peste 16 ani, in concordanta cu aspiratiile profesionale si cu necesitatile pietei muncii; d) sa asigure un nivel de securitate adecvat persoanelor interesate, cu varsta de peste 16 ani, pentru a solutiona problema pietelor de munca segmentate; e) sa contribuie la cresterea economica, crearea de noi locuri de munca, coeziunea sociala si implinire personala; f) sa promoveze dialogul social si sa contribuie la dezvoltarea parteneriatelor la nivel local.
Art. 1^2
Ucenicia la locul de munca se adreseaza:
a) persoanelor interesate, cu varsta de peste 16 ani, care doresc sa se concentreze pe invatare pornind de la situatiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupatii direct la locul de munca;
b) angajatorilor care doresc sa organizeze activitati de ucenicie la locul de munca potrivit domeniilor de activitate, pentru locurile de munca declarate vacante.Art. 1^3
In sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) angajator - persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca;
b) ucenic - persoana cu varsta de peste 16 ani care, din vointa proprie, incheie un contract de ucenicie cu un angajator, in scopul obtinerii unei calificari;
c) furnizori de formare profesionala pentru ucenicie la locul de munca, denumiti in continuare furnizori - unitati si institutii de invatamant, angajatori, alti formatori, autorizati/acreditati pentru calificarea respectiva;
d) coordonatorul de ucenicie - salariatul angajatorului sau, dupa caz, intreprinzatorul persoana fizica organizator al uceniciei la locul de munca si care are obligatia de a colabora cu furnizorul de formare profesionala autorizat pentru organizarea, desfasurarea si evaluarea continua a formarii profesionale a ucenicului, pe baza standardului ocupational corespunzator ocupatiei in care se califica ucenicul;
e) contract de prestari de servicii de formare profesionala - contractul incheiat intre angajator si furnizorul de formare profesionala pentru ucenicie la locul de munca, daca este alta persoana juridica, in temeiul caruia se asigura formarea profesionala a ucenicului si sustinerea examenelor de absolvire, la finalizarea contractului de ucenicie."
3. Articolul 2 se abroga.
4. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
Angajatorul are obligatia de a desemna un coordonator de ucenicie care indruma ucenicul in vederea dobandirii competentelor profesionale necesare calificarii pentru care se organizeaza ucenicia la locul de munca."
5. La articolul 4, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:
"(5) Pe langa elementele obligatorii ale contractului individual de munca, contractul de ucenicie cuprinde si urmatoarele clauze referitoare la:
a) denumirea calificarii pe care urmeaza sa o dobandeasca ucenicul;
b) denumirea furnizorului de formare care desfasoara programul de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca;
c) numele coordonatorului de ucenicie si calificarea acestuia;
d) locul/locurile in care se desfasoara activitatea de formare profesionala;
e) durata necesara pregatirii teoretice si practice prin ucenicie la locul de munca;
f) obligatiile suplimentare ale angajatorului;
g) obligatiile ucenicului;
h) alte clauze, potrivit legii."
6. La articolului 4, dupa alineatul (5) se introduc doua noi alineate, alineatele (5^1) si (5^2), cu urmatorul cuprins:
"(5^1) Obligatiile suplimentare ale angajatorului sunt: a) sa asigure ucenicului toate drepturile pe care i le confera un contract de munca incheiat pe durata determinata proportional cu timpul lucrat; b) sa asigure ucenicului pregatirea practica necesara calificarii in care ucenicul se formeaza profesional; c) sa asigure ucenicului accesul la pregatirea teoretica si practica corespunzatoare programului de formare profesionala, finalizat cu certificat de calificare profesionala a adultilor, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; d) sa asigure finantarea programului de formare profesionala a ucenicului, daca acest program nu este finantat din alte surse. (5^2) Obligatiile ucenicului sunt: a) sa desfasoare activitatea in conformitate cu prevederile contractului de ucenicie; b) sa participe la pregatirea teoretica si practica corespunzatoare programului de formare profesionala, finalizat cu certificat de calificare profesionala a adultilor, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 129/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; c) sa sustina si sa promoveze examenul de absolvire la terminarea stagiilor de pregatire teoretica si practica, pentru obtinerea certificatului de calificare profesionala."
7. La articolul 4, alineatul (6) va avea urmatorul cuprins:
"(6) Drepturile si obligatiile angajatorului si ale ucenicului se stabilesc prin contractul de ucenicie, completat cu prevederile din contractul colectiv de munca aplicabil si ale regulamentelor interne, dupa caz."
8. La articolul 5, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 5
(1) Poate incheia contract de ucenicie persoana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) face demersuri pentru a-si gasi un loc de munca, prin mijloace proprii sau prin inregistrare la agentia pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau, dupa caz, resedinta ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat in conditiile legii;
b) a implinit varsta de 16 ani;
c) nu are calificare pentru ocupatia in care se organizeaza ucenicia la locul de munca;
d) indeplineste conditiile de acces la formare profesionala prin ucenicie la locul de munca, pe niveluri de calificare conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr.129/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare."
9. La articolul 5, alineatul (2) se abroga.
10. La articolul 5, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:
"(5) Ucenicii pana la varsta de 26 de ani au dreptul la intretinere, acestora aplicandu-li-se prevederile Codului civil, perioada de ucenicie fiind asimilata cu cea de continuare a studiilor."
11. La articolul 6, alineatul (2) se abroga.
12. La articolul 7, alineatele (1), (3) si (6) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 7
(1) Durata contractului de ucenicie se stabileste in functie de nivelul de calificare pentru care urmeaza sa se pregateasca ucenicul, fara a putea fi mai mica de:
a) 12 luni, in cazul in care ucenicia la locul de munca se organizeaza pentru dobandirea competentelor corespunzatoare unei calificari de nivel 1;
b) 24 de luni, in cazul in care ucenicia la locul de munca se organizeaza pentru dobandirea competentelor corespunzatoare unei calificari de nivel 2;
c) 36 de luni, in cazul in care ucenicia la locul de munca se organizeaza pentru dobandirea competentelor corespunzatoare unei calificari de nivel 3.
……………………………………………………………………………
(3) Formarea profesionala prin ucenicie la locul de munca cuprinde pregatirea teoretica si pregatirea practica, in conformitate cu prevederile legale in vigoare si, dupa caz, cu legile speciale care reglementeaza acea ocupatie.
……………………………………………………………………………
(6) Durata timpului de munca este de 8 ore pe zi si 40 de ore pe saptamana iar, in cazul tinerilor cu varsta de pana la 18 ani, durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si 30 de ore pe saptamana."
13. La articolul 8, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) La incheierea contractului de ucenicie, partile pot conveni ca, la incetarea acestuia:
a) activitatea ucenicului, dupa obtinerea calificarii, sa continue cel putin o perioada egala cu durata contractului de ucenicie, prin incheierea unui contract individual de munca, in conditiile legii, pentru exercitarea ocupatiei in care ucenicul a fost calificat, daca angajatorul a finantat programul de ucenicie;
b) ucenicul sa suporte cheltuielile ocazionate de formarea profesionala finantata de angajator in conditiile in care nu respecta termenii contractuali prevazuti la lit.a)."
14. La articolul 9, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
(1) Statutul de ucenic ii confera acestuia toate drepturile si obligatiile prevazute de legislatia muncii, de prezenta lege si, dupa caz, de legile speciale care reglementeaza acea ocupatie."
15. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10
In vederea formarii profesionale a ucenicului, angajatorul are obligatia sa asigure ucenicului accesul la pregatire teoretica si practica, precum si toate conditiile necesare pentru ca furnizorul de formare profesionala autorizat si coordonatorul sa-si indeplineasca sarcinile in ceea ce priveste formarea ucenicului."
16. Articolul 13 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 13
Evaluarea si certificarea formarii profesionale prin ucenicie la locul de munca se realizeaza in conformitate cu prevederile legale in vigoare privind formarea profesionala a adultilor."
17. Articolul 14 se abroga.
18. Articolul 15 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 15
(1) Finantarea formarii profesionale prin ucenicie la locul de munca se poate realiza din:
a) resurse proprii ale angajatorilor;
b) sponsorizari ale persoanelor fizice si/sau juridice;
c) fonduri structurale europene;
d) bugetul asigurarilor de somaj;
e) alte surse legale constituite: donatii, taxe etc.
(2) Angajatorul care incheie un contract de ucenicie, pe perioada derularii acestuia, poate solicita si beneficiaza, la cerere, de 60% din valoarea indicatorului social de referinta a asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca, in vigoare, prevazut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplica:
a) pe perioada de proba prevazuta in cuprinsul contractului de ucenicie;
b) pe perioada in care raporturile de munca sunt suspendate.
(4) Suma lunara prevazuta la alin. (2) se acorda angajatorilor proportional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, precum si pentru perioada concediului anual de odihna al ucenicului.
(5) Modalitatea concreta de realizare a finantarii se detaliaza prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi."
19. Articolul 16 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 16
Nu beneficiaza de prevederile art. 15 angajatorii care, anterior incheierii contractelor de ucenicie, au avut cu persoana in cauza incheiate alte contracte de ucenicie, pentru aceeasi calificare."
20. Articolul 17 se abroga.
21. Articolul 18 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 18
(1) Angajatorii care beneficiaza de prevederile art. 15 alin. (1) lit. c) si d) sunt obligati sa mentina raporturile de munca ale ucenicilor pe toata perioada contractului de ucenicie incheiat in conditiile prezentei legi.
(2) In situatia in care contractul de ucenicie inceteaza anterior datei prevazute in contract, angajatorul este obligat sa restituie agentiei pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, sumele incasate de la bugetul asigurarilor pentru somaj pentru respectivul ucenic, plus dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, in vigoare la data incetarii contractului de ucenicie, daca incetarea acestuia a avut loc din motivele prevazute la art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. d) si art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare."
22. Articolul 21 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 21
Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, prin agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti, exercita controlul activitatii furnizorilor de formare autorizati ce desfasoara programe de formare pentru ucenicie la locul de munca."
23. Articolul 23 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 23
Constituie contraventie si se sanctioneaza de catre persoanele cu atributii de control conform art. 20, cu amenda de 10.000 lei, incalcarea dispozitiilor prevazute la art. 3, art. 4 alin. (3), art. 5 alin. (1) si (4), art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (1), (2), (4) - (6), art. 9, art. 10, art. 12 alin. (3) si art. 13."
Art. II
Prevederile art. I intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. III
Contractele de ucenicie incheiate potrivit prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, republicata, aflate in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi produc efectele pana la expirarea perioadei pentru care au fost incheiate potrivit legislatiei in vigoare la data incheierii lor.
Art. IV
In termen de 30 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice va elabora si va supune spre aprobare modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, republicata, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 234/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. V
In tot cuprinsul Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, republicata, sintagma Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale se inlocuieste cu sintagma Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, iar sintagma contract de ucenicie la locul de munca se inlocuieste cu sintagma contract de ucenicie.
Art. VI
Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 522 din 25 iulie 2011, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.
miercuri, 16 ianuarie 2013
Noi obligatii pentru cei care angajeaza ucenici. Ce va cuprinde contractul de ucenicie?
Contractul de ucenicie la locul de munca va cuprinde o serie de clauze specifice pe care angajatorul trebuie sa le respecte, se arata intr-un act normativ aprobat recent de Guvern. In plus, documentul stabileste ca finantarea formarii profesionale a ucenicilor poate fi asigurata si din sponsorizari sau fonduri structurale europene.
Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, un proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca republicata. Potrivit Ministerului Muncii (MMFPS), modificarile aduse vizeaza, in principal:
obtinerea, de catre tineri, a unei formari profesionale de calitate si a unor competente recunoscute la nivel national, care sa permita ocuparea unui loc de munca si continuarea invatarii;
asigurarea necesarului de forta de munca calificata, de calitate, in functie de cerintele proprii ale angajatorilor;
simplificarea atributiilor angajatorilor care organizeaza ucenicia la locul de munca;
extinderea posibilitatii de finantare a acestui tip de formare profesionala, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene.
Care vor fi obligatiile angajatorului?
Documentul aprobat miercuri de Executiv aduce o serie de modificari Contractului de ucenicie la locul de munca, in sensul ca stabileste cateva clauze specifice pe care angajatorul este obligat sa le respecte.
Astfel, conform noilor prevederi, contractul de ucenicie la locul de munca va cuprinde si urmatoarele obligatii ale angajatorului:
Sa asigure ucenicului toate drepturile pe care i le confera un contract de munca incheiat pe durata determinata, proportional cu timpul lucrat;
Sa asigure ucenicului pregatirea practica corespunzatoare calificarii in care ucenicul se formeaza profesional;
Sa asigure ucenicului accesul la pregatirea teoretica corespunzatoare programului de formare profesionala finalizat cu certificat de calificare profesionala a adultilor, in conditiile Ordonantei de Guvern nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor;
Sa incheie un contract de prestari servicii de formare profesionala cu un furnizor autorizat in conditiile OG nr. 129/2000, in scopul asigurarii programului de formare profesionala a ucenicului;
Sa suporte contravaloarea programului de formare profesionala a ucenicului.
Pe de alta parte insa, reglementarile propuse de MMFPS creeaza obligatii si pentru ucenic, astfel ca acesta va trebui sa isi desfasoare activitatea in conformitate cu prevederile contractului de ucenicie la locul de munca.
Totodata, ucenicul va fi obligat sa participe la pregatirea teoretica corespunzatoare programului de formare profesionala, finalizat cu certificat de calificare profesionala a adultilor. Nu in ultimul rand, angajatul trebuie sa participe la sustinerea examenului de absolvire la terminarea stagiilor de pregatire teoretica si practica.
"Evaluarea si certificarea formarii profesionale se va realiza in conformitate cu prevederile legale in vigoare privind formarea profesionala a adultilor, in conditiile in care formarea profesionala este organizata prin furnizori autorizati", anunta Ministerul Muncii.
Sursa citata arata, totodata, ca o noutate adusa de actul normativ aprobat miercuri este relaxarea regulilor privind finantarea formarii profesionale. Mai precis, banii necesari pot proveni atat din resursele proprii ale angajatorilor, cat si din sponsorizari ale persoanelor fizice sau juridice, prin Fonduri Structurale Europene sau de la bugetul asigurarilor de somaj.
Potrivit MMFPS, actul normativ a fost initiat pentru a stimula participarea tinerilor la aceasta forma de pregatire si pentru a incuraja dezvoltarea experientelor la locul de munca, ca solutie pentru promovarea ocuparii si reducerii somajului in randul tinerilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)