Se afișează postările cu eticheta salariu minim brut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta salariu minim brut. Afișați toate postările
luni, 1 iulie 2013
Salariul minim legal pentru personalul medical
La nivel de grup de unitati aflate in administrarea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti s-a incheiat contract colectiv de munca inregistrat la M.M.F.P.S. - S.D.S. sub nr. 58692 din 20 iunie 2012 pentru perioada 2012 – 2014, publicat in Monitorul Oficial cu numarul 2 cc din 20 iulie 2012.
Potrivit art. 93 alin. (7) din acest contract colectiv de munca angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza actual prevazut de lege pentru postul pe care este incadrat salariatul.
Sistemul de salarizare a personalului din unitatile sanitare publice finantate integral din venituri proprii se stabileste prin lege.
Potrivit art. 2 prevederile contractului colectiv de munca se aplica si produc efecte in toate unitatile sanitare, prevazute la art. 1 alin. (5), conform Anexei nr. 10, indiferent de forma de organizare, de provenienta capitalului, de modul de finantare si de caracterul activitatii.
Anexa Nr. 10
Lista unitatilor cu personalitate juridica aflate in administrarea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti in care se aplica prezentul contract colectiv de munca la nivel de grup de unitati
- Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala Prof. Dr. Dan Teodorescu;
- Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Stefan;
- Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Dr. V. Gomoiu;
- Spitalul Clinic Prof. Dr. Th. Burghele;
- Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu;
- Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie Filantropia;
- Spitalul Clinic N. Malaxa;
- Spitalul Clinic Sf. Maria;
- Spitalul Clinic de Bolnavi Cronici si Geriatrie Sf. Luca;
- Centrul de Boli Reumatismale Dr. I. Stoia;
- Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila;
- Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale Dr. Victor Babes;
- Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie si TBC Osteoarticular Foisor;
- Spitalul Clinic Coltea;
- Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino;
- Spitalul Clinic Colentina;
- Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia;
- Spitalul Centrul de Evaluare si Tratament al Toxicodependentelor pentru Tineri Sf. Stelian;
- Spitalul de Psihiatrie Titan Dr. Constantin Gorgos.
De asemenea, in domeniul medical s-a mai incheiat Contractul colectiv de munca nr. 58705 din 21 iunie 2012 la nivel de grup de unitati sanitare spitalicesti aflate in coordonarea Directiei de Sanatate Publica Maramures pentru anii 2012-2014, publicat in Monitorul Oficial nr. 4 cc din 20 iulie 2012.
Lista cuprinzand unitatile cu personalitate juridica aflate in coordonarea Directiei de Sanatate Publica a Judetului Maramures in care se aplica contractul colectiv de munca:
1. Directia de Sanatate Publica a Judetului Maramures (personalul contractual);
2. Spitalul Judetean de Urgenta Dr. C-tin Opris Baia Mare;
3. Spitalul de Boli Infectioase si Psihiatrie Baia Mare;
4. Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare;
5. Spitalul de Psihiatrie Cavnic;
6. Spitalul de Recuperare Borsa;
7. Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei;
8. Spitalul Orasenesc Targu Lapus;
9. Spitalul Orasenesc Viseu de Sus.
La nivel de grup de unitati din reteaua sanitara a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii pe perioada 2012-2014 s-a incheiat Contractul colectiv de munca inregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale - S.D.S. sub nr. 58804 din 4.07.2012.
Lista cuprinzand unitatile sanitare cu personalitate juridica din reteaua sanitara proprie a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii in care se aplica contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati
1. Spitalul Clinic CF Nr. 2 Bucuresti
2. Spitalul Clinic CF Witting Bucuresti
3. Spitalul Clinic CF Constanta
4. Spitalul Clinic CF Craiova
5. Spitalul Clinic CF Cluj
6. Spitalul Clinic CF Iasi
7. Spitalul Clinic CF Timisoara
8. Spitalul Clinic CF Oradea
9. Spitalul General CF Brasov
10. Spitalul General CF Galati
11. Spitalul General CF Ploiesti
12. Spitalul General CF Sibiu
13. Spitalul General CF Drobeta-Turnu Severin
14. Spitalul General CF Pascani
15. Spitalul General CF Simeria
Asadar, in prezent, exista inregistrate urmatoarele contracte colective de munca la nivel de grup de unitati in domeniul sanatatii, respectiv CCM nr. 59382 din data de 3.12.2012 la nivel de grup de unitati al Ministerului Sanatatii si institutiilor din subordinea acestuia, CCM nr. 58.804 din 4 iulie 2012 la nivel de grup de unitati din reteaua sanitara a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii pe perioada 2012-2014, CCM nr. 58.692 din 20 iunie 2012 la nivel de grup de unitati aflate in administrarea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti pentru anii 2012-2014 si CCM la nivel de grup de unitati sanitare spitalicesti aflate in coordonarea Directiei de Sanatate Publica Maramures pentru anii 2012-2014.
In toate aceste contracte se mentioneaza ca, clasele de salarizare si coeficientii de ierarhizare pe baza carora se stabilesc salariile de baza, sporurile si alte drepturi specifice domeniului de activitate sanatate sunt prevazuti in anexa III - Familia ocupationala de functii bugetare sanatate cuprinsa in Legea 284/2010, cu modificarile si completarile ulterioare. In prezent, prevederile acestui act normativ referitoare la coeficientii de ierarhizare nu sunt aplicabile, salarizarea realizandu-se in temeiul OUG 84/2012.
Totodata, in cadrul acestor contracte colective de munca nu se fac referiri la salariul minim pentru un absolvent de studii superioare in domeniul medicinei, asa incat devin incidente prevederile legale aplicabile fiecarei categorii de personal in functie de tipul unitatii in care acesta isi desfasoara activitatea.
In situatia in care activitatea salariatului se desfasoara in unitati bugetare salarizarea acestuia este stabilita prin lege.
Daca unitatea care incadreaza in munca medici este o societate privata, acesteia nu-i sunt aplicabile reglementarile din domeniul bugetar.
In acest context precizam ca, in trecut, contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 prevedea coeficienti minimi, a caror respectare era obligatorie pentru stabilirea salariilor. Dupa modelul acestuia multe contracte colective la nivel de ramura au preluat reglementarea unor coeficienti minimi obligatorii pentru stabilirea salariilor angajatilor de la nivelul unitatilor carora li se aplica dispozitiile respectivelor contracte.
Prin urmare, nu exista o obligatie legala in sarcina angajatorului de stabilire a salariilor angajatilor cu respectarea coeficientilor minimi de ierarhizare, ci una conventionala, izvorul acestei obligatii constituindu-l contractele colective de munca.
Astfel, daca in acest moment exista un contract colectiv in derulare, in conformitate cu specificatiile anterioare, el va constitui izvor de drept si temei pentru acordarea drepturilor prevazute in acesta, iar in situatia in care un astfel de contract nu exista sunt aplicabile prevederile HG 23/2013 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. Conform acestui act normativ, incepand cu data de 1 iulie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,74 lei/ora si este acelasi atat pentru medic cat si pentru asistenta medicala.
miercuri, 12 iunie 2013
Plafonul legal pentru salariu
Potrivit art. 162 alin. (2) din Codul muncii republicat, salariul individual se stabileste prin negocieri individuale intre angajator si salariat.
Angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut orar pe tara.
Angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara. Aceste dispozitii se aplica si in cazul in care salariatul este prezent la lucru, in cadrul programului, dar nu poate sa isi desfasoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu exceptia grevei.
Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este adus la cunostinta salariatilor prin grija angajatorului.
Potrivit dispozitiilor art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, republicat, angajatorii au obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.
Acordarea drepturilor salariatilor este obligatorie atat daca aceste drepturi izvorasc din dispozitii legale, cat si din prevederile cuprinse in contractele colective de munca incheiate la diferitele niveluri sau in contractele individuale de munca.
In privinta drepturilor ce decurg din lege, in temeiul art. 164 alin. (3) teza I din Codul muncii, republicat, angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara.
In conformitate cu prevederile HG 23/2013 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, pentru anul 2013 avem:
1. pentru luna ianuarie a anului 2013 HG 1225/2011 care stabilesteun salariu minim brut pe tara garantat in plata de 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna in anul 2012 reprezentand 4,13 lei/ora;
2. incepand cu data de 1 februarie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,44 lei/ora.
3. Incepand cu data de 1 iulie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,74 lei/ora.
Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca de salarii de baza sub acest nivelul constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei conform art. 3 alin. (1) din HG 23/2013.
In ceea ce priveste obligatia ce incumba angajatorilor in privinta stabilirii salariilor angajatilor cu respectarea unor coeficienti minimi de ierarhizare, aceasta are ca izvor dispozitiile conventionale cuprinse in contractele colective de munca.
Dupa abrogarea Legii 130/1996 si intrarea in vigoare a Legii 62/2011 nu s-a negociat contract colectiv de munca la nivelul ramurii transporturi.
Salariul minim, majorat de la 1 iulie. Ce obligatii are angajatorul din punct de vedere legal?
Salariul minim brut va creste pentru a doua oara in acest an si va deveni, incepand de la 1 iulie, 800 de lei, ceea ce inseamna ca toti angajatorii care au salariati platiti cu minimul pe economie trebuie sa le mareasca acestora leafa de luna urmatoare. Plata unor salarii mai mari nu este singura grija a patronilor, reglementarile legale impunandu-le acestora si cateva obligatii birocratice, care ignorate pot aduce amenzi de pana la 8.000 de lei.
Majorarea salariului minim pe economie la 800 de lei este prevazuta in HG nr. 23/2013, actul normativ publicat la final de ianuarie, care prevedea cresterea salariala in doua etape:
De la 700 la 750 de lei incepand cu 1 februarie
De la 750 la 800 de lei incepand 1 iulie.
"De la 1 iulie salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,74 lei/ora", se arata in HG nr. 23/2013.
Potrivit prevederilor legale, angajatorii care stabilesc salarii mai mici decat cel minim risca amenzi cuprinse intre 1.000 si 2.000 lei.
Pe langa plata salariului majorat, angajatorii au si obligatia de a raporta in Registrul de Evidenta a Salariatior aceasta crestere salariala.
Act aditional, decizie colectiva sau niciun document?
Din cauza legislatiei neclare, inscrierea in Revisal a majorarii salariului minim nu scapa de controverse referitor la documentele care ar trebui sa justifice raportarea.
Spre exemplu, Angelica Ene, Payroll Accountant la Accace, a explicat acum cateva luni pentru AvocatNet.ro ca angajatorii trebuie sa intocmeasca acte aditionale pentru fiecare salariat, aceasta fiind solutia cea mai putin riscanta in cazul unui control din partea inspectoratelor teritoriale de munca.
Specialistul in salarizare considera ca legislatia, asa cum este intocmita in momentul de fata, permite interpretari, astfel incat la nivelul inspectoratelor de munca nu exista o aplicare unitare a prevederilor.
"Desigur, este optiunea angajatorului, in functie si de opinia reprezentantilor Inspectoratului Teritorial de care apartine. Trebuie sa luam in considerare faptul ca in functie de regiune pot exista interpretari diferite, iar in final, angajatorul se supune regulilor Inspectoratului Teritorial de care apartine, fiind institutia in masura sa aplice eventuale sanctiuni", a punctat Angelica Ene.
Aceasta a aratat ca nu este interzisa intocmirea unei decizii in locul unui act aditional la contractul de munca, insa oricare ar fi optiunea, angajatorul trebuie sa fie constient de interpretarile ce pot aparea, in conditiile in care Codul Muncii face totusi precizarea ca orice modificare a elementelor contractuale se face prin act aditional in termen de 20 de zile lucratoare de la data producerii efectelor.
Pe de alta parte, Ana Stafanescu, doctor in dreptul muncii si lector universitar la Facultatea de Stiinte Juridice Sociale si Politice din cadrul Universitatii Dunarea de Jos Galati, este de parere ca, din punct de vedere legal, angajatorul nu este obligat sa incheie acte aditionale sau sa emita decizii atunci cand se majoreaza salariul minim brut, chiar daca aceasta practica este larg raspandita.
Stefanescu a argumentat pentru AvocatNet.ro ca in Codul muncii, art. 17 alin. 3 lit. k si alin. 5, se precizeaza ca “orice modificare” a salariului de baza “impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege”.
"Cum salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste prin hotarare de guvern, nu este nevoie de acte aditionale in cazul majorarii lui", subliniaza lectorul universitar.
Ce spune Inspectia Muncii?
Contact de AvocatNet.ro, inspectorul de serviciu al Inspectiei Muncii, care nu a vrut sa isi spuna numele, a declarat luni, 10 iunie, ca nicio modificare in Revisal nu poate fi operata de la sine, ci trebuie sa fie facuta in baza unui document justificativ.
Reprezentantul Inspectiei Muncii a aratat ca, daca firma are un numar mic de salariati, majorarea salariului ar trebui facuta prin act aditional pentru fiecare salariat incadrat cu salariul minim pe economie.
In schimb, daca exista mai multi angajati, documentul justificativ pentru operarea in Revisal poate fi si o decizie colectiva care sa ii includa pe toti angajatii al caror salariu trebuie majorat la 800 de lei.
Opinia institutiei centrale a fost impartasita si de inspectoratele teritoriale de munca. Reprezentantii ITM-uri din mai multe judete, printre care se numara Alba, Brasovul sau Constanta, sunati prin sondaj de AvocatNet.ro, au oferit reglementarilor legale exact aceeasi interpretare ca Inspectia Muncii.
Mai mult chiar, argumentatia oferita de Ana Stefanescu a fost respinsa atat de inspectoratele teritoriale contactate de noi, cat si de Inspectia Muncii.
Spre exemplu, Puiu Horatiu, seful Serviciului Control Relatii de Munca din cadrul ITM Alba, a explicat ca modificarea in Revisal nu se poate face fara un act justificativ si pentru ca angajatorul are obligatia de a informa salariatul despre modificarile intervenite la nivelul salariului.
"Si cum sa faci altfel aceasta informare, daca nu pe baza unui act aditional sau a unei decizii colective?", a intrebat retoric inspectorul.
Puiu Horatiu este si singurul functionar care ne- a precizat ca decizia colectiva trebuie intocmita numai atunci cand exista un contract colectiv de munca, incheiat la nivel de societate.
Atentie! Atat specialistul din mediul privat, Angelica Ene, cat si reprezentantii ITM cu care am discutat au atras atentia ca angajatorul este obligat sa anexeze la dosarul personal al salariatului un exemplar al actului aditional sau copie a deciziei colective de majorare a salariului.
In cat timp transmitem in Revisal? Alte neclaritati ”intra in scena”
Nici perioada de timp pe care angajatorii o au la dispozitie pentru transmiterea modificarilor de salariu in registrul de evidenta a salariatilor nu este suficient de clara.
In timp ce toti inspectorii cu care am discutat au precizat ca modificarile de salariul trebuie raportate in 19 zile lucratoare, reglementarile legale par sa ii contrazica partial.
Va reamintim ca HG nr. 500/2011, actul normativ care reglementeaza Registrul de Evidenta a Salariatior, prevede ca orice modificare a salariului se inregistreaza in registru cel tarziu in ziua lucratoare anterioara implinirii termenului de 20 de zile lucratoare. Insa, acelasi text al HG 500/2011 prevede si o exceptie de la acest termen limita pentru inscrierea modificarii salariului in Revisal, in anumite situatii.
„Exceptie fac situatiile in care modificarile se produc ca urmare a unei hotarari judecatoresti sau ca efect al unui act normativ cand inregistrarea in registru se face in ziua in care angajatorul se prezuma, potrivit legii, ca a luat cunostinta de continutul acestora”, stabileste exceptia mentionata.
Astfel, termenul pare sa difere in functie de documentul intocmit de angajator care sta la baza raportarii salariului majorat in Revisal.
Mai exact, daca angajatorii aleg varianta actelor aditionale, atunci se aplica regula generala si nu exceptia, deci modificarea salariului minim in Revisal trebuie inregistrata in Revisal in maximum 19 zile lucratoare, adica pana in 25 iulie 2013, avand in vedere prevederea de la art.17 alin.5 din Codul muncii: "Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3) in timpul executarii contractului individual de munca (salariul este unul dintre elementele vizate – n.red) impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii".
In schimb, atunci cand se intocmesc decizii colective, termenul pare sa fie unul mai strans, din moment ce exceptia de la regula, mentionata anterior, nu prevede prea clar care este data la care se prezuma ca angajatorul a luat cunostinta de continutul actului normativ.
vineri, 10 mai 2013
Noul salariu minim brut de la 1 iulie: 800 de lei
Nu uitati ca, incepand cu 1 iulie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,74 lei/ora.
Decizia a fost anuntata in Monitorul Oficial nr. 52 din 23.01.2013, cand a fost publicata Hotararea Guvernul Romaniei nr. 23 din 22 Ianuarie 2013.
Respectiva Hotarare stabileste salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.
Atentie: acolo unde este cazul, se intocmeste Decizie Colectiva pentru alinierea salariilor la noul salariu minim. Dupa cum stiti, NU este necesara intocmirea unei decizii individuale si nici a unui act aditional la CIM.
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata prevazut la art. 1.
Aveti mai jos textul integral din Monitorul Oficial.
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1. - (1) Incepand cu data de 1 februarie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,44 lei/ora.
(2) Incepand cu data de 1 iulie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,74 lei/ora.
Art. 2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata prevazut la art. 1.
Art. 3. - (1) Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut la art. 1 si 2 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (1) se fac de catre personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protec?iei Sociale si Persoanelor Varstnice, prin inspectoratele teritoriale de munca judetene si al municipiului Bucuresti, imputernicit, dupa caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice.
(3) Prevederile alin. (1) si (2) se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 4. - La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, Hotararea Guvernului nr. 1.225/2011 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 922 din 27 decembrie 2011, se abroga.
PRIM-MINISTRU
VICTOR – VIOREL PONTA
joi, 14 februarie 2013
Salariul minim de la 1 februarie 2013
Autor: Gabriela Dita
Modificare salariu minim: cum operam in REVISAL? Este obligatoriu sa facem act aditional la CIM?
Componentele si cuantumul salariului
„Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca”, potrivit art. 159 din Codul muncii, republicat in Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, si cuprinde:
- salariul de baza;
- indemnizatiile;
- sporurile;
- alte adaosuri.
Salariul de baza se stabileste prin negocieri colective sau individuale intre persoanele juridice sau fizice care angajeaza si salariati sau reprezentanti ai acestora.
In temeiul art. 38 din Constitutia Romaniei, salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii, care include si asigurarea platii unui salariu minim pe economie stabilit pentru o durata normala a zilei de lucru, in medie, de cel mult 8 ore.
Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator programului normal de munca, se stabileste prin hotarare a Guvernului, dupa consultarea sindicatelor si a patronatelor (art. 164 din Codul muncii).
Pentru anul 2013, prin Hotararea Guvernului nr. 23 din 22 ianuarie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se modifica in doua etape astfel:
- incepand cu data de 1 februarie 2013, se stabileste la 750 lei lunar;
- incepand cu data de 1 iulie 2013, se stabileste la 800 lei lunar.
Operarea modificarii CIM in Revisal prin decizie colectiva
Prin contractele colective de munca se stabilesc nivelurile salariale minime (art. 162 alin. (1) din Codul muncii republicat).
Salariul individual se stabileste prin negocieri individuale intre angajator si salariat.
Salariul este element al contractului individual de munca (CIM) art. 17 alin. (3) lit. k) din Codul muncii republicat, iar contractul individual de munca va putea fi modificat numai prin acordul partilor.
Modificarea salariului impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege (art. 17 alin. (5) din Codul muncii republicat).
Conform art. 4 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor, orice modificare a elementelor prevazute la art. 3 lit. g) se va inregistra cel tarziu in ziua lucratoare anterioara implinirii termenului de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii.
Exceptie fac situatiile in care modificarile se produc ca urmare a unei hotarari judecatoresti sau ca efect al unui act normativ cand inregistrarea in registru se face in ziua in care angajatorul se prezuma, potrivit legii, ca a luat cunostinta de continutul acestora.
Avand in vedere ca modificarea salariului prin Hotararea Guvernului nr. 23/2013 are loc ca efect al unui act normativ se considera ca data cand trebuie operata modificarea este data la care angajatorul a luat cunostinta de aparitia actului normativ care majoreaza salariul minim pe economie de la 700 la 750 lei.
Hotararea Guvernului nr 23/2013 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 23 ianuarie 2013.
Astfel, incepand cu data publicarii in Monitorul Oficial si pana la data de 1 februarie 2013, oricand in aceasta perioada, poate fi modificat cuantumului salariului tuturor salariatilor ce au salariul minim pe economie.
Asadar, avand in vedere ca modificarea salariului se produce ca efect al publicarii unui act normativ, contractul individual de munca nu se va modifica printr-un act aditional ci prin decizie colectiva in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 32/2013.
marți, 22 ianuarie 2013
Guvernul a decis: Salariul Minim se majoreaza din luna februarie
Anul acesta salariul minim brut pe economie va trece prin doua etape de majorare. Astfel, de la 1 februarie 2013, salariul se va majora cu 50 lei, urmand ca in luna iulie sa ajunga la 80 lei. Va reamintim ca inca de la inceputul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta a anuntat ca in cadrul discutiilor cu FMI s-a luat in calcul majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei, odata cu aprobarea proiectului de buget.
Mentionam ca programul de guvernare al USL prevede pentru perioada 2013-2016 cresterea salariului minim la 1.000 de lei. Mediafax a facut publice informatiile furnizate de Inspectia Muncii potrivit carora numarul salariatilor continua sa ramana peste cinci milioane, 536.839 dintre acestia fiind incadrati pe salariul minim pe economie.
Nu uitati:
Incepand cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este de 700 lei lunar (art. 1 din Hotararea Guvernului nr. 1.225/2011).
Conform legii, salariul negociat nu poate fi mai mic decat salariul minim prevazut de lege sau contractele colective de munca.
Potrivit art. 260 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, nerespectarea dispozitiilor privind garantarea in plata a salariului minim brut pe tara constituie contraventie si se pedepseste cu amenda de la 300 lei la 2.000 lei.
In plus, potrivit art. 264 alin. (1) din Codul muncii, introdus prin Legea nr. 40/2011, fapta persoanei care in mod repetat stabileste pentru salariatii incadrati in baza contractului individual de munca salarii sub nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata, prevazut de lege, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amenda penala.
Sursa: Mediafax
joi, 12 iulie 2012
Baza de calcul a indemnizatiei de maternitate in situatia modificarii salariului minim brut pe tara
In baza prevederilor art. 35 din O.U.G. nr. 158/2005, pentru plata indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, aferente concediilor medicale acordate cu intrerupere intre ele, acestea se iau in considerare separat, durata lor nu se cumuleaza, iar plata se suporta conform art. 12 din acelasi act normativ.
Prin urmare, daca concediile medicale sunt fara intrerupere intre ele angajatorul nu le va putea lua in calcul separat determinand o baza de calcul diferita pentru fiecare concediu medical prin aplicarea unui alt plafon calculat in functie de nivelul salariului brut aplicat la momentul platii indemnizatiei respective.
Baza de calcul a indemnizatiilor determinata ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara lunar, pe baza carora se calculeaza contributia pentru concedii si indemnizatii, nu se va modifica daca concediile medicale prezentate sunt fara intrerupere intre ele. Asadar, nu trebuie modificata baza de calcul a indemnizatiei calculate in conditiile concediului medical initial pentru concediile medicale in continuare.
Acest lucru este subliniat si prin art. 37 din Ordinul nr. 60/32/2006. Astfel, in situatia in care unui asigurat i se acorda doua sau mai multe concedii medicale pentru aceeasi afectiune, fara intrerupere intre ele, durata lor se cumuleaza, iar plata se suporta conform art. 12 din O.U.G. nr. 158/2005. in aceasta situatie, la calculul indemnizatiilor pentru certificatele de concediu medical in continuare se mentine baza de calcul determinata pentru certificatul de concediu medical initial.
marți, 19 iulie 2011
Modificari 2011 (preluare e-salarizare.com)
Modificarile esentiale pentru calculul lunii ianuarie 2011 sunt:
salariul minim pe economie 670 ron
salariul mediu pe economie 2022 ron
ajutor deces membru de familie 1011 ron
ajutor deces salariat 2022 ron
cas plafonat pentru salariat 5 * sal.mediu
cas plafonat pentru angajator nr asigurati * 5 * sal. Mediu
calcul somaj asupra oricarui medical suportat de angajator (nu mai exista conditia de 30 zile)

Etichete:
CAS,
contributii,
salariu minim brut,
SOMAJ
duminică, 13 martie 2011
Salariu minim brut, salariu mediu brut
Salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat
Salariul mediu brut pe anul 2011 = 2.022 lei (art. 15 din Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2011, LEGEA nr. 287/2010 din 28 decembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 880 din 28 Decembrie 2010)
In realitate salariul mediu pe economie este mai mic si este furnizat periodic de institutul de statistica (cat de precis, nu stiu).
Salariul minim pe economie, 670 RON (HG 1193/2010)
Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/content/forum|displayTopicPage/topicID_190996?utm_source=3115&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter#ixzz1GV7os5rm

joi, 23 decembrie 2010
Angajare strain. Salariu minim
Întrebare:
As dori sa stiu daca pentru angajarea cu contract individual de munca a unui cetatean strain trebuie sa asigur un salariu minim de incadrare. E obligatoriu sa asigu 1836 lei?
Răspuns:
Angajarea în muncă a străinilor pe teritoriul României se realizează în conformitate cu prevederile art. 2 lit. e) şi d) din Codul muncii, a OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 05/06/2008 şi a OUG nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Potrivit art.3 alin.(1)din O.U.G nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, străinii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la angajatori care funcţionează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţi permanenţi pe teritoriul României;
b) îndeplinesc condiţiile speciale de pregătire profesională, experienţă în activitate şi autorizare, solicitate de angajator potrivit legislaţiei în vigoare;
c) fac dovada faptului că sunt apţi din punct de vedere medical să desfăşoare activitatea respectivă şi nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare pe teritoriul României;
d) se încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului;
e) angajatorii au achitate la zi obligaţiile către bugetul de stat.
f) angajatorul să desfăşoare efectiv activitatea pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă.
Prin excepţie, aceste condiţii nu se cer a fi îndeplinite în următoarele cazuri:
- străinilor care îndeplinesc funcţia de administrator într-o societate comercială cu participare străină, în situaţia în care este o singură persoană numită în această funcţie,
- dacă străinul desfăşoară activitatea în calitate de sportiv profesionist, în condiţiile existenţei unei dovezi că a desfăşurat activitate similară în altă ţară,
idei de afaceri
- solicitanţilor autorizaţiei pentru muncă nominală,
- pentru lucrătorii transfrontalieri,
- străinilor posesori ai unui permis de şedere în scop de studii.
Autorizaţia de muncă poate fi eliberată, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru Imigrări, pentru străinii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă şi detaşarea acestora pe teritoriul României.
Autorizaţia de muncă este necesară pentru obţinerea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă sau, după caz, a permisului de şedere în scop de muncă.
Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă în condiţiile stabilite de art. 44 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, după cum urmează:
Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă străinilor pe baza autorizaţiei de muncă eliberate de Oficiul Român pentru Imigrări.
Solicitarea de viză trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
a) autorizaţia de muncă, eliberată de Oficiul Român pentru Imigrări;
b) dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului minim garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
c) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de domiciliu sau de reşedinţă;
d) asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei.
Străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 30 de zile de la eliberarea autorizaţiei.
Viza de lungă şedere se acordă, conform prevederilor art. 24 din OUG nr.194/2002 pe o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii.
Străinilor care au intrat în România în baza unei vize de lungă şedere, precum şi celor care sunt exceptaţi de la obligativitatea obţinerii vizei de lungă şedere li se poate prelungi dreptul de şedere temporară de către Oficiul Român pentru Imigrări sau de formaţiunile sale teritoriale, succesiv, pentru perioade de până la un an.
Prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă conform art. 56 din OUG nr.194/2002 dacă:
a) sunt titulari ai unei autorizaţii de muncă valabile;
b) prezintă contractul individual de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi are sediul angajatorul sau o convenţie civilă încheiată cu o structură sportivă, în condiţiile legii, dacă străinii desfăşoară activităţi în calitate de sportiv profesionist;
c) salariul înscris în contractul individual de muncă este cel puţin la nivelul salariului minim garantat în plată;
d) actul medical de atestare a stării de sănătate, din care să rezulte că străinul este apt pentru a fi încadrat în muncă;
e) certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul public naţional, doar la prelungirile ulterioare sau dacă între data înregistrării solicitării pentru eliberarea autorizaţiei şi data înregistrării cererii pentru eliberarea permisului de şedere au trecut mai mult de 60 de zile;
f) copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente, dacă angajatorul este persoană fizică.
Aşadar, atât pentru obţinerea vizei de lungă şedere cât şi pentru prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă condiţia cerută de lege este ca salariul străinului să fie de cel puţin la nivelul salariului minim garantat în plată.
Până la data de 20 iunie 2007 condiţia prelungirii dreptului de şederea temporară în scop de muncă era ca salariul înscris în contractul individual de muncă să fie de cel puţin la nivelul salariului mediu pe economie. Însă, prin O.U.G nr. 55/2007 această condiţie a fost modificată în sensul că, în prezent, este necesar ca salariu să fie de cel puţin la nivelul salariului minim garantat în plată.

duminică, 12 decembrie 2010
HG salariul minim pe economie: vala bila de la 1 ianuarie 2011
670 de lei - salariul de baza minim brut garantat in plata, de la 1 ianuarie 2011
Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi 670 lei lunar, potrivit unui act normativ al Executivului.
HG nr. 1193/2010 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 824, din 9 decembrie 2010.
Astfel, cuantumul salariului garantat va fi de 670 lei lunar, incepand cu 1 ianuarie 2011, pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna in anul 2011 reprezentand 3,94 lei/ora.
De asemenea, se stabileste ca salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata sa fie pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.
Tototdata, se prevede sanctionarea cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 incadrarea de personal incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut.
HG 1193/2010 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. Hotararea nr. 1193/2010
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 823 din 9 decembrie 2010
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 159 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna in anul 2011 reprezentand 3,94 lei/ora.
Art. 2
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata prevazut la art. 1.
Art. 3
(1) Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut la art. 1 si 2 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (1) se fac de catre personalul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale prin inspectoratele teritoriale de munca judetene si al municipiului Bucuresti, imputernicit, dupa caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.
(3) Prevederile alin. (1) si (2) se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 4
La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, Hotararea Guvernului nr. 1.051/2008 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2008, se abroga.

vineri, 26 noiembrie 2010
Salariu minim brut ajunge la 670 de lei
Premierul Emil Boc a anuntat, la finalul sedintei de guvern de miercuri, ca Executivul a stabilit ca salariul minim brut pe tara sa fie in anul 2011 de 670 de lei.
"Am stabilit salariul de baza minim brut pe tara la valoarea de 670 de lei, care acopera, in fapt, nivelul inflatiei pentru anul 2009 si pentru anul 2010", a spus seful Executivului.
El a precizat ca Legea-cadru cu privire la salarizarea personalului platit din fonduri publice si legea de aplicare a salarizarii pe anul 2011, adoptate in sedinta de miercuri, vor fi promovate prin procedura asumarii raspunderii Guvernului, in conditiile articolului 114 din Constitutia Romaniei.
"Maine dimineata (joi - n.r.), legile se vor afla la Parlament, in vederea declansarii de catre Parlament a procedurii asumarii raspunderii in conditiile prevazute de textul Constitutiei", a spus Emil Boc.
Potrivit ministrului Muncii, Ioan Botis, salariul minim net pe tara va fi de 510-525 de lei pe luna.
"In ceea ce priveste salariul net, pot sa va spun ca la salariul brut de 670 de lei, netul ajunge la 510 de lei sau 525 de lei. Sa va spun de ce. Sunt anumite deduceri pe care fiecare salariat le are, in functie de copii, deci s-ar putea sa nu fie in fiecare caz la fel, cu siguranta, pentru ca, din ceea ce stiu eu, atunci cand ai copii, beneficiezi de anumite deduceri (...). Daca luati pana la urma aceasta diferenta, veti vedea ca din 670 de lei scazi impozitele - in primul rand se platesc contributiile, dupa aceea impozitul pe venit, impozitul pe venit dupa deducere - si o sa vedeti ca ajungeti la 510-525 de lei", a explicat Ioan Botis.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)