joi, 15 septembrie 2011

Studiu de caz: Declaratiile rectificative in cazul procedurii de corectare a salariilor

Valabil la 16.09.2011

Cum va proceda o societate in cazul in care se produce o eroare la calculul salariilor prin omiterea inscrierii unui bonus, iar aceasta eroare este observata dupa inchiderea lunii contabile si ulterior depunerii declaratiei 112? Cum se va inregistra, prin urmare, corectia si cum se va corecta declaratia 112? De asemenea, cand va fi facuta plata de taxe aferente acestei corectii si cum va proceda societatea si in cazul in care nu a fost primit un concediu medical in timp util pana la inchiderea lunii?

Intr-o astfel de situatie, societatea va reveni asupra statului de salarii intocmit initial si va intocmi un stat de salarii rectificativ, unde va fi inclus bonusul respectiv pentru salariatul /salariatii care trebuiau sa beneficieze de bonus. Se recalculeaza asadar impozitul pe venit cat si toate contributiile sociale obligatorii, atat cele individuale cat si cele ale angajatorului, depunandu-se Declaratia 112 rectificativa.

Declaratia 112 poate fi corectata de contribuabili din proprie initiativa, prin depunerea unei declaratii rectificative, tinand cont de urmatoarele:

- Declaratia 112 rectificativa se intocmeste pe acelasi model de formular ca si declaratia care se corecteaza, bifandu-se cu X casuta aflata pe prima pagina a formularului;

- Declaratia rectificativa se completeaza integral, inscriindu-se toate datele si informatiile prevazute de formular, inclusiv cele care nu difera fata de declaratia initiala

Plata diferentelor de impozit si contributii rezultate in urma recalcularii drepturilor salariale se efectueaza la momentul sesizarii erorii si depunerii Declaratiei rectificative 112, cu mentiunea ca pentru perioada dintre data la care obligatiile ar fi trebuit achitate si data achitarii efective se percep dobanzi si penalizari de intarziere.

In acelasi mod se procedeaza si cu concediul medical primit cu intarziere, astfel ca se rectifica statul de salarii pentru luna la care se refera, impreuna cu Declaratia 112.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu