joi, 23 decembrie 2010

Angajare strain. Salariu minim

Întrebare:

As dori sa stiu daca pentru angajarea cu contract individual de munca a unui cetatean strain trebuie sa asigur un salariu minim de incadrare. E obligatoriu sa asigu 1836 lei?

Răspuns:

Angajarea în muncă a străinilor pe teritoriul României se realizează în conformitate cu prevederile art. 2 lit. e) şi d) din Codul muncii, a OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 05/06/2008 şi a OUG nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

Potrivit art.3 alin.(1)din O.U.G nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, străinii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la angajatori care funcţionează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţi permanenţi pe teritoriul României;

b) îndeplinesc condiţiile speciale de pregătire profesională, experienţă în activitate şi autorizare, solicitate de angajator potrivit legislaţiei în vigoare;

c) fac dovada faptului că sunt apţi din punct de vedere medical să desfăşoare activitatea respectivă şi nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare pe teritoriul României;

d) se încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului;

e) angajatorii au achitate la zi obligaţiile către bugetul de stat.

f) angajatorul să desfăşoare efectiv activitatea pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă.

Prin excepţie, aceste condiţii nu se cer a fi îndeplinite în următoarele cazuri:

- străinilor care îndeplinesc funcţia de administrator într-o societate comercială cu participare străină, în situaţia în care este o singură persoană numită în această funcţie,

- dacă străinul desfăşoară activitatea în calitate de sportiv profesionist, în condiţiile existenţei unei dovezi că a desfăşurat activitate similară în altă ţară,
idei de afaceri


- solicitanţilor autorizaţiei pentru muncă nominală,

- pentru lucrătorii transfrontalieri,

- străinilor posesori ai unui permis de şedere în scop de studii.

Autorizaţia de muncă poate fi eliberată, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru Imigrări, pentru străinii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă şi detaşarea acestora pe teritoriul României.

Autorizaţia de muncă este necesară pentru obţinerea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă sau, după caz, a permisului de şedere în scop de muncă.

Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă în condiţiile stabilite de art. 44 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, după cum urmează:

Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă străinilor pe baza autorizaţiei de muncă eliberate de Oficiul Român pentru Imigrări.

Solicitarea de viză trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) autorizaţia de muncă, eliberată de Oficiul Român pentru Imigrări;
b) dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului minim garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
c) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de domiciliu sau de reşedinţă;
d) asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei.

Străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 30 de zile de la eliberarea autorizaţiei.

Viza de lungă şedere se acordă, conform prevederilor art. 24 din OUG nr.194/2002 pe o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii.

Străinilor care au intrat în România în baza unei vize de lungă şedere, precum şi celor care sunt exceptaţi de la obligativitatea obţinerii vizei de lungă şedere li se poate prelungi dreptul de şedere temporară de către Oficiul Român pentru Imigrări sau de formaţiunile sale teritoriale, succesiv, pentru perioade de până la un an.

Prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă conform art. 56 din OUG nr.194/2002 dacă:

a) sunt titulari ai unei autorizaţii de muncă valabile;

b) prezintă contractul individual de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi are sediul angajatorul sau o convenţie civilă încheiată cu o structură sportivă, în condiţiile legii, dacă străinii desfăşoară activităţi în calitate de sportiv profesionist;

c) salariul înscris în contractul individual de muncă este cel puţin la nivelul salariului minim garantat în plată;

d) actul medical de atestare a stării de sănătate, din care să rezulte că străinul este apt pentru a fi încadrat în muncă;

e) certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul public naţional, doar la prelungirile ulterioare sau dacă între data înregistrării solicitării pentru eliberarea autorizaţiei şi data înregistrării cererii pentru eliberarea permisului de şedere au trecut mai mult de 60 de zile;

f) copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente, dacă angajatorul este persoană fizică.

Aşadar, atât pentru obţinerea vizei de lungă şedere cât şi pentru prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă condiţia cerută de lege este ca salariul străinului să fie de cel puţin la nivelul salariului minim garantat în plată.

Până la data de 20 iunie 2007 condiţia prelungirii dreptului de şederea temporară în scop de muncă era ca salariul înscris în contractul individual de muncă să fie de cel puţin la nivelul salariului mediu pe economie. Însă, prin O.U.G nr. 55/2007 această condiţie a fost modificată în sensul că, în prezent, este necesar ca salariu să fie de cel puţin la nivelul salariului minim garantat în plată.

luni, 13 decembrie 2010

MMFPS: Noile prevederi privind creşterea copilului se vor aplica din 1 ianuarie 2011

Noile prevederi privind acordarea concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului, aprobate miercuri de către Guvern, se vor aplica doar pentru copiii născuţi începând cu data de 1 ianuarie 2011, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Noua formulă de acordare a indemnizaţiei pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2011 prevede măsuri opţionale, aflate la dispoziţia părinţilor, pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau trei ani în cazul copilului cu handicap.

Astfel, în situaţia în care părintele optează pentru concediul de creştere a copilului până la vârsta de un an, va primi o indemnizaţie lunară de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei.

Totodată, părintele poate beneficia de un 'stimulent de inserţie pe piaţa muncii' de 500 lei pe lună, dacă se întoarce la activitatea profesională până la împlinirea de către copil a vârstei de un an. În acest caz, stimulentul se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani. În situaţia în care părintele nu revine pe piaţa muncii, poate opta pentru acordarea unui concediu fără plată pentru îngrijirea copilului cu vârsta între unu şi doi ani.

Conform actului normativ adoptat miercuri, mai există şi o a doua variantă, de asemenea opţională. Astfel, în situaţia în care părintele optează pentru rămânerea în concediul pentru creşterea copilului până la data la care acesta împlineşte vârsta de doi ani, va primi o indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 1.200 lei. Pentru această opţiune stimulentul de inserţie nu se acordă.

Pentru copilul cu handicap, părintele poate beneficia de concediul pentru creşterea copilului până la împlinirea de către acesta a vârstei de trei ani, iar indemnizaţia este de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei. În cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului se realizează, oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de trei ani.

Pe lângă aceste prevederi, actul normativ include măsuri aplicabile oricărei situaţii. Este vorba despre suplimentarea indemnizaţiei cu 600 de lei, începând cu cel de-al doilea copil pentru sarcinile multiple. Pentru naşterile survenite în interiorul perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, indemnizaţia se suplimentează cu 600 lei.

Potrivit MMFPS, perioadele menţionate anterior constituie vechime în muncă şi în serviciu. Ordonanţa Guvernului interzice angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, inclusiv, timp de 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate, în cazul salariatei/salariatului care se află în concediu pentru creşterea copilului sau în cazul celor care se află în plata stimulentului de inserţie.

De asemenea, este prevăzută prelungirea concediului fără plată acordat după primele trei naşteri, respectiv după primii trei copii, de la 3 luni, la 4 luni.

Estimările MMFPS arată că economiile realizate prin aplicarea acestor prevederi legislative vor fi de 100 milioane lei în 2011 şi de aproximativ 500 milioane lei în 2012. Pentru copiii născuţi până la 31 decembrie 2010 inclusiv, indemnizaţia este de 75% din media veniturilor, dar nu mai puţin de 600 lei şi nici mai mult de 3.400 lei.

duminică, 12 decembrie 2010

Ministerul Muncii a anuntat Noul Cod al Muncii

Ministerul Muncii a pus in dezbatere publica proiectul Noului Cod al Muncii. Atentie insa: el va fi in dezbatere publica doar pana la 20 decembrie, ceea ce inseamna ca se doreste aprobarea lui pana la finalul anului sau cel tarziu debutul lui 2011.

79 de articole sau alineate modificate sunt propuse in total de Ministerul Muncii pentru Noul Cod al Muncii, sau Codul Muncii 2011. Cititi mai jos care sunt acestea, asa cum au fost ele evidentiate de Min Muncii.

Proiectul de lege privind modificarea si completarea Legii nr. 53/2003, Codul muncii propune urmatoarele modificari :

- revizuirea reglementarilor privind aplicarea clauzei de neconcurenta. Aplicarea clauzei de neconcurenta, in forma actuala, restrictioneaza dreptul la munca prin incalcarea prevederilor Constitutiei si ale principiilor fundamentale instituite chiar prin Codul muncii.

- revizuirea perioadelor de proba instituite pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca.

- eliminarea interdictiei privind angajarea succesiva a mai mult de trei persoane pe perioade de proba pentru acelasi post.

- instituirea pentru angajator a dreptului de a stabili obiectivele de performanta individuala, precum si criteriile de evaluare a realizarii acestora. Propunerea creeaza posibilitatea pentru angajator, dupa consultarea cu organizatiile sindicale sau reprezentantii salariatilor, dupa caz, de a stabili obiective si criterii de performanta pentru salariatii proprii. Aceasta masura poate ajuta la cresterea competentei si la gradului de expertiza al salariatilor.

- modificarea conditiilor in care se poate dispune delegarea salariatului.

- revizuirea cazurilor de incetare de drept a contractului individual de munca pentru acoperirea anumitor situatii nereglementate in legislatia existenta.

- modificarea criteriilor in cazul concedierilor colective. Principalele criterii care vor fi avute in vedere in procedura concedierilor colective vor cele de performanta si de indeplinire a obiectivelor si in subsidiar, pentru departajare vor fi avute in vedere criteriile de natura sociala. Criteriile referitoare la evaluarea performantelor profesionale vor avea prevalenta.

- eliminarea interdictiei de a face angajari pentru angajatorul care a dispus concedieri colective pe locurile de munca ale salariatilor concediati timp de 9 luni de la data concedierii acestora. Interdictia de a face noi angajari reprezinta o limitare angajarilor in perspectiva, limitand atat posibilitatile de dezvoltare ale angajatorului si reducand numarul de locuri de munca disponibile pe piata muncii.

- modificarea termenului de preaviz.

- modificarea prevederilor care reglementeaza contractul individual de munca pe perioada determinata.

- modificarea prevederilor privind agentul de munca temporara in sensul eliminarii restrictiilor prevazute de art. 88 Codul Muncii reprezinta o consecinta a aplicarii art. 4 din Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de munca temporara, potrivit caruia statele membre trebuie sa revizuiasca orice restrictie sau interdictie privind utilizarea muncii temporare.

- modificarea prevederilor referitoare la timpul de lucru , in conformitate cu prevederile Directivei nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru.

- eliminarea anumitor neconcordante referitoare la reprezentantii salariatilor si ai organizatiilor sindicale.

- modificari ale jurisdictiei muncii in ceea ce priveste sarcina probei, in sensul revenirii la procedura consacrata in Codul de procedura civila.

- introducerea de noi sanctiuni contraventionale.

- reformularea unor texte de lege pentru o mai buna corelare intre ele.

HG salariul minim pe economie: vala bila de la 1 ianuarie 2011

670 de lei - salariul de baza minim brut garantat in plata, de la 1 ianuarie 2011

Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi 670 lei lunar, potrivit unui act normativ al Executivului.

HG nr. 1193/2010 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 824, din 9 decembrie 2010.

Astfel, cuantumul salariului garantat va fi de 670 lei lunar, incepand cu 1 ianuarie 2011, pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna in anul 2011 reprezentand 3,94 lei/ora.

De asemenea, se stabileste ca salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata sa fie pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.

Tototdata, se prevede sanctionarea cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 incadrarea de personal incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut.

HG 1193/2010 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. Hotararea nr. 1193/2010

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 823 din 9 decembrie 2010

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 159 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Art. 1

Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna in anul 2011 reprezentand 3,94 lei/ora.

Art. 2

Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata prevazut la art. 1.

Art. 3

(1) Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut la art. 1 si 2 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei.

(2) Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (1) se fac de catre personalul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale prin inspectoratele teritoriale de munca judetene si al municipiului Bucuresti, imputernicit, dupa caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

(3) Prevederile alin. (1) si (2) se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 4

La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, Hotararea Guvernului nr. 1.051/2008 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2008, se abroga.

vineri, 10 decembrie 2010

Concediu Maternitate. Operare in Carnet Munca

ntrebare: O salariata a plecat in concediul de maternitate incepand cu data de 01.12.2010. Acest concediu se opereaza in Carnetul de Munca fiind trecut ca si suspendare? Sau se trece suspendare doar in momentul in care este in concediu de crestere copil?

Raspuns: Conform dispozitiilor art. 50 lit. a) din Codul muncii, concediul de maternitate suspenda de drept contractul individual de munca.

Actul normativ care reglementeaza inscrierile in carnetul de munca, respectiv Decretul nr. 92/1976, nu cuprinde dispozitii referitoare la suspendarea contractului individual de munca.

Art. 6 alin. (1) se refera numai la modificarile intervenite in executarea contractului de munca, dupa intocmirea carnetului de munca, aratand ca acestea se inscriu in termen de 15 zile de la data producerii lor.

Pct.4 lit. b) si c) din Metodologia de intocmire, completare, pastrare si evidenta a carnetului de munca, aprobata prin Ordinul Ministerului Muncii nr. 136/1976 stabileste ca, in coloana 3 din carnetul de munca se inscriu: incadrarea, schimbarea functiei si a retributiei tarifare, schimbarea retributiei tarifare cu mentinerea functiei, schimbarea locului de munca in cadrul aceluiasi contract, cand aceasta determina si schimbarea grupei de munca, transferarea, detasarea, intreruperea si incetarea activitatii, desfacerea contractului de munca, precizandu-se, dupa caz, temeiul legal in baza caruia au avut loc acestea si situatiile prevazute de lege care confera vechimea neintrerupta in munca si vechime neintrerupta in aceeasi unitate, asa cum rezulta din actul organului competent in baza caruia s-a facut inscrierea.”
Asadar, metodologia de intocmire, completare, pastrare si evidenta a carnetului de munca prevede ca, in coloana 3 a carnetului de munca se inscriu si situatiile de intrerupere a activitatii. Or, suspendarea contractului individual de munca reprezinta o intrerupere activitatii

Totusi, la nivelul inspectoratelor teritoriale de munca nu exista o practica unitara in ceea ce priveste inscrierea in carnetul de munca a tuturor perioadelor de suspendare a raporturilor de munca.

Singura situatie de suspendare care a fost inregistrata in carnetul de munca la nivelul tuturor inspectoratelor teritoriale de munca a fost concediul pentru cresterea copilului acordat in baza O.U.G. nr. 148/2005, avand in vedere durata in timp a acestui caz de suspendare.

Cu privire la celelalte situatii de suspendare a raporturilor de munca (concedii pentru incapacitate temporara de munca, concedii fara plata, concedii de maternitate etc.), practica inspectoratelor teritoriale in ceea ce priveste inscrierea sau neinscrierea acestora in carnetul de munca este unitara.

In consecinta, in cazul in care completati la sediul unitatii carnetele de munca ale angajatilor, potrivit dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 130/1999, modificata si completata, va recomandam sa urmati practica inspectoratului teritorial de munca de care apartineti.

Impozit si deducere - calcul CM maternitate (FNUASS)

Indemnizatia de maternitate suportata de FNUASS
Gabriela Dita, valabil la 28-Aug-2010

Intrebare: O salariata intra in concediu de maternitate in data de 15.07.2010
Deducerea personala care o calculeaza programul de salarii ia in calcul si indemnizatia respectiva, astfel incat se modifica aceasta deducere de la 240 lei la 100 lei.
Este aceasta indemnizatie supusa impozitului pe salarii? De cand este in vigoare?

Singurul loc unde toate intrebarile isi gasesc raspuns.
Convinge-te CLICK AICI

Raspuns:
Potrivit art. 25 alin. (2) din OUG 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, indemnizatia de maternitate se suporta integral din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

Astfel, intrucat indemnizatia de maternitate nu se plateste din fondul de salarii, nu este supusa impozitului pe salarii.

joi, 9 decembrie 2010

Contributii asigurari sociale

ASIGURARILE SOCIALE DE SANATATE
Principalul sistem de finantare a ocrotirii si promovarii sanatatii populatiei care asigura fiecarui cetatean acordarea unui pachet de servicii de baza il constituie sistemul asigurarilor sociale de sanatate care au caracter obligatoriu.
Constituirea fondului de asigurari sociale de sanatate se face prin:
1. Contributiile suportate de asigurati,
2. contributiile asigurate de angajator,
3. subventii de la bugetul de stat,
4. alte surse donatii,sponsorizari,
Administrarea intregului fond se face prin 3 case de sanatate:
a).CNAS
b).CASA asigurarilor de sanatate a Ministerului Transportului.
c).CASA asigurarilor de sanatate a apararii,ordinii publice,sigurantei nationale si autoritatii judecatoresti.
Conform ORGnr.150/2002 sunt asigurati toti cetatenii ramasi cu domiciliul in Romania precum si cetatenii straini sau apatrizi care au resedinta in Romania.
Contributia de asigurat se dovedeste prin documente justificative, adeverinte sau carnetul de asigurari eliberat prin grija casei la care este inscris asiguratul.
BENEFICIAZA DE ASIGURARI DE SANATATE FARA PLATA CONTRIBUTIEI URMATOARELE CATEGORII DE PERSOANE:
a).toti copii pana la varsta de 18 ani sau tinerii pana la 26 ani daca sunt elevi sau studenti,ucenici si daca nu realizeaza venituri din munca.
b).sotul,sotia si parintii fara venituri proprii aflati in intretinerea unei persoane asigurata.
c).persoanele ale caror drepturi sunt stabilite prin :
1.Decretul 18/1990 privind acordarea unor drepturi personale persecutate din motive politice.
2.OUG nr.105/1999 referitoare la Legea Nr.44/1994 privind veteranii de razboi.
3.Art.2 din Legea Nr.42/1990 privind cinstirea eroilor martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, cu conditia ca aceste persoane sa nu realizeze alte venituri decat cele provenite din drepturile banestii acordate de actele normative mentionate mai sus.
d).persoanele cu handicap.
e).pensionarii
f).bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate daca nu realizeaza venituri din pensie,munca.
g).femeile insarcinate sau lauze daca nu au nici un venit sau au venitul sub salariul minim pe tara.
h).persoanele care fac parte dintr-o familie ce au drept la ajutor socialpotrivit legii416/2001 privind venitul minim garantat.
i).persoanele care se afla in executarea masurilor prevazute in art.105,113 si 114 din Codul Penal adica persoanele care se afla in perioada de amanare sau intrerupere a executarii pedepsei privative de libertate daca nu au venituri.
Sunt asigurati deasemenea cu plata contributiilor din alte surse urmatoarele persoane:
-care-si satisfac serviciul militar in termen,
-persoanele care se afla in concedii medicale,sarcina lauzie,ingrijire copil 2 sau 3 ani sau ingrijire copil 7 sau 18 ani,
-persoanele care executa o pedeapsa privativa de libertate sau se afla in arest preventiv,
persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj.
Contributiile la constituirea BAS-ului pentru toate persoanele care se afla in incapacitate de munca beneficiare de prestatii si indemnizatii prevazute la litera B de mai sus se calculeaza astfel:
Salariu minim brut /tara*2 : nr. zile lucratoare in luna *nr. zilelor lucratoare de concediu medical*6,5%
Prevederile ca temei legal sunt in legea 583/15.12.2004 publicata in MONITORUL OFICIAL nr.1228/21.12.2004 pentru aprobarea OUGnr.93/2004 care a modificat la randul lui OUGnr.150/2002 si care a aprobat legea 147/1997 privind asigurarile sociale de sanatate.
Contributia se plateste de angajator si se recupereaza de la BASS prin deducerea din valoarea de asigurari sociale de plata.
Angajatorii la care-si desfasoara activitatea asiguratii au obli 141f56b gatia sa plateasca casei de asigurari de sanatate o contributie de 7% raportata la fondul de salarii realizate lunar.Prin fond de salarii realizat se intelege suma tuturor veniturilor in bani sau in natura realizate lunar de catre salariatii cu CIM inclusiv sumele platite din acest fond pentru concediile medicale suportate de unitate(primele 7,12,17 zile lucratoare).
Persoanele care nu sunt salariate dar au obligatia sa-si asigure sanatatea conform prevederilor OUGnr.150/2002 sunt obligate sa comunice direct casei de asiguraride sanatate in carei raza isi au domiciliu, veniturile realizate in vederea stabilirii contributiei de 6,5% aplicat asupra acestora,venituri ce nu se pot situa sub salariului minim brut pe tara. Pentru persoanele fara venituri, aflate in intretinerea altor persoane care realizeaza venituri, asigurarile sociale de sanatate sunt efectuate prin coasigurare, pe baza unei adeverinte de la locul de munca al acestora din urma.
Persoanele care au dreptul a se asigura deci cele care-si declara veniturilesi nu pot dovedi plata contributiilor sunt obligate pentru a obtine calitatea de asigurat sa achite contributia legala pe ultimii 3 ani numiti termeni de PRESCRIERE RESTRICTIVA incepand cu data primei solicitari acordare a serviciului medical calculat la salariu minim brut potrivit normelor elaborate de CNAS si aprobate de Ord.Min.Sanatatii si Familiei.
Obligativitatea virarii contributiei retinuta de la angajat si angajator revine numai angajatorului,neachitarea in termen,pana pe 25 ale luni urmatoare pentru luna expirata produce majorari de 0,06% pe zi din suma datorata conform HG.1513/2002.

RASPUNDEREA JURIDICA
1.Constituie infractiune si se pedepseste conform Codului Penal:
a).infractiunea de deturnare de fonduri prin utilizarea in alte scopuri a fondului de sanatate,
-infractiunea de fals intelectual in complectarea declaratiei cu date ireale,
-constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5mil.-10mil.nedepunerea in termen a declaratiei,
-30mil.-50mil.nevirarea contributiei datorate de catre angajator,
-5mil.-10mil.refuzul de a pune la dispozitia organelor de control a documentelor financiar-contabil justificative si acte de evidenta privind stabilirea obligatiilor la fondul de asigurare de sanatate,privind modelul de decontare din fondul de sanatate.
Prima declaratie de asigurari sociale de sanatate se depune lunar impreuna cu lista nominala a tuturor salariatilor asigurati si a evidentei caselor unde s-au asigurat.
Orice modificare privind intrarile si modificarile de personal in cursul unei luni reactualizarea tabelului nominal.Lista nominala si declaratia se face pe suport electronic pentru orice societate care are mai mult de 3 angajati si se depune la data de 25 ale lunii urmatoare pentru luna expirata.
Incepand cu data de 01.01.2006 OUG nr. 158/17.11.2005 publicata in Monitorul Oficial nr. 1074/29.11.2005 referitoare la concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aduce anumite modificari cu privire la constituirea Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FNUASS), inlocuind BASS ca sursa de plata a indemnizatiilor, prin aplicarea unui procent de 0,75% asupra fondului de salarii brute realizate lunar , valoarea rezultata fiind dedusa din cota de CAS datorata de angajator si tot din aceasta valoare suportandu- se si indemnizatiile prevazute de aceasta ordonanta.

Continutul OUG nr. 158/2005 nu modifica modul de calcul al indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, pentru boli obisnuite si boli speciale, prezentate in modul la lectia 27, ci face referiri suplimentare asupra :

- concediilor medicale pentru boli obisnuite si boli speciale;

- concediilor si indemnizatiilor de risc maternal privind protectia maternitatii la locul de munca;

- concediilor si indemnizatiilor de maternitate;

- concediilor de ingrijire copil bolnav pana la varsta de 7-18 ani.

In sinteza OUG nr. 158/2005 se prezinta astfel:

Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate nr. 158/17.11.2005 publicata in Monitorul Oficial nr. 1074/29.11.2005



Intra in vigoare incepand cu data de 01.01.2006.

Persoanele care au dreptul la indemnizatie pentru asigurari sociale de sanatate, numiti ASIGURATI, de pe teritoriul Romaniei, si la concedii medicale sunt:

A. persoanele care desfasoara activitati pe baza de CIM, membrii cooperatori si persoane pe baza de raporturi de serviciu;

B. persoane care desfasoara activitati si sunt in functii elective pe toata durata mandatului acestora;

C. persoane care beneficiaza de drepturi banesti lunare ce se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj.

Au dreptul la in demnizatii si concedii medicale si urmatoarele categorii:

a) asociati, comanditari sau actionari;

b) administratorii sau managerii care au incheiat contract de administrare ori de management;

c) membrii ai asociatiilor familiale;

d) persoanele autorizate sa desfasoare activitati independente;

e) pensionarii de invaliditate de gradul III;

f) pensionarii nevazatori ce fac parte din asociatii familiale sau sunt autorizati sa desfasoare activitati independente.

Concediile si indemnizatiile medicale sunt:

1. concediu pentru incapacitate temporara de munca cauzata de boli obisnuite si accidente in afara muncii;

2. concediu pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca, exclusiv pentru situatiile rezultate ca urmare a unor accidente de munca sau boli profesionale;

3. concediu de maternitate;

4. concediu pentru ingrijire copil bolnal pana la varsta de 7 ani, sau 18 ani daca copilul are un handicap declarat;

5. concediu de risc maternal.

Dreptul la aceste concedii si indemnizatii este conditionat de plata contributiei de
asigurari sociale de sanatate.
Incepand cu data de 01.01.2006 cotele de contributii de asigurari sociale prevazute prin Legea Bugetului de Asigurari Sociale nr. 380/2005 incepand cu 01.01.2006, se diminueaza cu 0,75% din cota de contributie a angajatorului.
-Incepand cu data de 01.01.2006, cota de contributie pentru concedii si indemnizatii,
este de 0,75% aplicata la fondul de salarii brute realizate si se vireaza lunar la FNUASS.
Rezulta ca pentru angajatori, din valoarea cotei de contributie pentru asigurarile sociale
calculate lunar asupra fondului brut de salarii realizat lunar, se deduce cota de 0,75% si se vireaza la Bugetul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (BNUASS),
In acelasi mod se procedeaza si pentru cota de contributie datorata de ANOFM pentru fondul de somaj, precum si pentru categoriile de persoane prevazute mai jos:
a) asociati, comanditari sau actionari;
b) administratorii sau managerii care au incheiat contract de administrare ori de management;
c) membrii ai asociatiilor familiale;
d) persoanele autorizate sa desfasoare activitati independente;
e) pensionarii de invaliditate de gradul III;
f) pensionarii nevazatori ce fac parte din asociatii familiale sau sunt autorizati sa desfasoare activitati independente,
referitor la cota de contributii de asigurari sociale de 7% calculata si suportata de acestia.
Aceste venituri suplimentare, peste cota de 7% se prevad distinct in BNUASS, de asemenea si in cheltuielile acestui buget.
Stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor de concedii medicale si indemnizatii medicale pentru :
- concediu pentru incapacitate temporara de munca cauzata de boli obisnuite si accidente in afara muncii;
- concediu pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca, exclusiv pentru situatiile rezultate ca urmare a unor accidente de munca sau boli profesionale;
- concediu de maternitate;
- concediu pentru ingrijire copil bolnal pana la varsta de 7 ani, sau 18 ani daca copilul are un handicap declarat,este de 6 luni realizate in ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediu medical, iar baza de calcul o constituie media veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni anterioare si este de 75% aplicat asupra mediei.
Stagiu de cotizare pentru acordarea drepturilor de concediu medical si indemnizatie medicala in sistemul asigurarilor sociale de sanatate, conform OUG nr. 150/2002, se constituie din insumarea perioadelor:
a) pentru care s-a achitat contributia pentru concedii si indemnizatii de catre angajator,sau, dupa caz, de catre asigurat;
b) pentru care plata contributiei de asigurari sociale de sanatate se suporta si din alte surse in conditiile prevazute la art. 6 al. 2 lit. a) din OUG nr. 150/2002 modificat prin OUG NR. 93/26.08.2004 astfel:
“Sunt asigurate persoanele aflate in una dintre urmatoarele situatii, pe durata acesteia, cu plata contributiei din alte surse:
a) satisfac serviciul militar in termen;
b) se afla in concediu medical, in concediu medical pentru sarcina si lauzie, in concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau 18 ani, in concediu pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, si in cazul copilului cu handicap pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani “
Se asimileaza stagiului de cotizare in sistemul de sigurari sociale de sanatate si
perioadele in care asiguratul:
- a beneficiat de pensie de invaliditate;
- a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora cu diploma de licenta.
Ambele situatii sunt conditionate de nerealizarea unor stagii de cotizare datorate unor
venituri lunare.
Concediul si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca
Asiguratii beneficiaza de concedii si de indemnizatii in baza certificatului medical eliberat de medicul curant aflat in relatie contractuala cu casele de sigurari sociale de sanatate. Indemnizatia se suporta:
A. de catre angajator in functie de numarul de angajati la data ivirii incapacitatii asiguratului.
a. Pana la 20 angajati – din prima zi calendaristica pana in a 7-a zi calendaristica de incapacitate;
b. Intre 21 si 100 angajati – din prima zi calendaristica pana in a 12-a zi calendaristica de incapacitate;
c. Peste 100 angajati – din prima zi calendaristica pana in a 17-a zi calendaristica de incapacitate;
B. din Bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate incepand cu ziua urmatoare celor suportate de angajator si pana la data incetarii incapacitatii temporare de munca a asiguratului sau a pensionarii acestuia.
Durata de acordare este de cel mult 183 de zile calendaristice in intervalul de 1 an
socotit din prima zi de imbolnavire, si incepand din a 90-a zi calendaristica de concediu medical, se poate prelungi pana la 183 de zile cu avizul medicului expert al asigurarilor sociale.
Pentru bolile speciale durata de acordare a concediului medical si a indemnizatiei se
diferentiaza astfel:
a) 1 an in intervalul ultimilor 2 ani pentru:
- tuberculoza pulmonara;
- boli cardiovasculare;
b) 1 an cu prelungire pana la 1 an si 6 luni, de catre medicul expert al asigurarilor sociale, in intervalul ultimilor 2 ani pentru:
- tuberculoza meningeala;
- tuberculoza peritoneala;
- tuberculoza uro-genitala;
- tuberculoza glandelor suprarenale;
- SIDA si neoplaziile;
c) 1 an si 6 luni in intervalul ultimilor 2 ani pentru:
- tuberculoza pulmonara operata;
- tuberculoza osteoarticulara;
d) 6 luni cu prelungire maxima pana la 1 an in intervalul ultimilor 2 ani, pentru alte forme de tuberculoza extrapulmonara, cu avizul medicului expert al asigurarilor sociale.
Pentru evitarea pensionarii de invaliditate medicul primar sau specialist poate propune
prelungirea celor 183 de zile calendaristice cu inca cel mult 90 de zile calendaristice cu decizia medicului expert al asigurarilor sociale, in vederea continuarii programului recuperator.
Dupa avizul medicului expert pentru pensionarea de invaliditate, plata indemnizatiei
medicale se face pana la sfarsitul lunii urmatoare celei in care a fost emis avizul de pensionare fara a se depasi durata maxima de pana la 90 de zile calendaristice peste cele 183 de zile calendaristice.
Concediile si indemnizatiile pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca
Asiguratii pot beneficia de :
a) indemnizatii pentru reducerea timpului de munca;
b) concedii si indemnizatii pentru carantina;
c) tratament balnear in conformitate cu programul individual de recuperare;
a) Indemnizatia pentru reducerea timpului de lucru
Din motive de sanatate siguratii nu mai pot realize durata normala a muncii, care se
reduce cu o patrime, adica cu 2 ore zilnic.
Indemnizatia se acorda la propunerea medicului curant cu avizul medicului expert al
asigurarilor sociale pentru cel mult 90 zile calendaristice in ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu, adica, din prima zi de reducere a timpului de lucru in una sau mai multe etape.
Cuantumul brut lunar al indemnizatiei este egal cu diferenta dintre baza de calcul stabilita ca medie zilnica pe ultimele 6 luni de contributie la asigurarile sociale, din veniturile lunare ale angajatului din ultimele 12 luni si venitul salarial brut realizat de asigurat prin reducerea timpului de munca cu 2 ore zilnic, fara a depasi 25% din baza de calcul. Indemnizatiile ca valori se suporta din FNUASS.
b) Concediul si indemnizatia pentru carantina
Se acorda siguratilor carora li se interzice continuarea activitatii din cauza unei boli
contagioase, pe durata stabilita prin certificatul eliberat de Directia de Sanatate Publica.
Cuantumul brut lunar al indemnizatiei pentru carantina reprezinta 75% din baza de calcul stabilita pe 6 luni de stagiu de cotizare in ultimele 12 luni.
Si aceasta indemnizatie se suporta din FNUASS.
c) Tratament balnear
Asiguratii aflati in incapacitate de munca pe o perioada mai mare de 90 de zile
consecutiv beneficiaza de tratament balnear si de recuperarea capacitatii de munca pe baza prescriptiilor medicale, cu sau fara contributie financiara personala.
Tratamentul balnear si de recuperare a capacitatii de munca are la baza un program individual avizat de medical expert al asigurarilor sociale structurat pe etape cu durata de 15-21 zile calendaristice.
Programul individual este obligatoriu si nerespectarea lui atrage anularea platii indemnizatiilor.
Indemnizatiile se suporta din FNUASS.
Concediu si indemnizatia de maternitate
Asiguratele au dreptul la concediu pentru sarcina si lauzie pe o perioada de 126 de zile calendaristice si pentru care beneficiaza de indemnizatie de maternitate.
De asemenea beneficiaza de indemnizatie de maternitate si asiguratele care nasc in termen de 9 luni de la data pierderii calitatii de asigurat, din motive neimputabile lor, dovedite cu acte oficiale eliberate de angajatori sau asimilatii acestora.
Baza de calcul este de 6 luni anterioare primei zile de concediu de maternitate in ultimele 12 luni, sau 6 luni anterioare pierderii calitatii de asigurat, daca asiguratele nasc in termenul celor 9 luni de la data pierderii calitatii de asigurat.
Concediul de maternitate este de 63 de zile calendaristice prenatal si 63 de zile calendaristice postnatal, iar functie de recomandarea medicului si obtiunea persoanei, se poate compensa intre ele cele doua perioade, astfel incat durata minima a concediului postnatal sa fie de 42 de zile calendaristice.
Persoanele cu un handicap declarat beneficiaza la cererea lor de concediu de maternitate incepand cu luna a 6- a de sarcina.
In situatia cand copilul se naste mort sau moare in perioada de lauzie, indemnizatia de maternitate se acorda pe toata durata acesteia.
Cuantumul brut lunar al indemnizatiei este de 75% din baza de calcul de 6 luni anterioare primei zile a celor 63 de zile calendaristice anterioare nasterii si se suporta din FNUASS. Concediul si indemnizatia pentru ingrijirea copilului bolnav
Asiguratii (sot si sotie – optional) au dreptul pana la varsta de 7 ani sau 18 ani in cazul copilului cu un handicap declarat sau cu afectiuni intercurente.
Beneficiaza de indemnizatia de ingrijire a copilului bolnav, unul dintre parinti, daca indeplineste stagiul de cotizare de 6 luni in ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu medical.
De aceeasi indemnizatie pot beneficia:
- tutorele copilului;
- persoana care a adoptat copilul;
- persoana careia i-a fost dat in plasament copilul;
- persoana careia i s-a incredintat copilul in vederea adoptiei;
Durata de acordare a indemnizatiei este de maxim 45 de zile calendaristice pe an pentru
un copil.
Valoarea indemnizatiei este de 85% din baza de calcul mentionata mai sus.
Sunt exceptate de la numarul maxim de 45 de zile calendaristice:
- cazurile de boli infecto-contagioase;
- neoplaziile;
- cazurile in care copilul este imobilizat in aparat gipsat;
- cazurile cand copilul este supus unor interventii chirurgicale.
Pentru toate aceste situatii, durata concediilor medicale acordate va fi stabilita de medicul curant.
Indemnizatia pentru ingrijirea copilului bolnav pana la varsta de 7 ani sau 18 ani, in cazul copilului cu handicap, se suporta din FNUASS.
Concediul si indemnizatia de risc maternal
Dreptul la concediu si indemnizatie de risc maternal se acorda in conditiile prevazute de OUG nr. 96/2003 cu modificarile prevazute de Legea nr. 25/2004.
Indemnizatia de risc maternal se poate acorda fara conditiile de stagiu de cotizare si se suporta din FNUASS.
Cuantumul indemnizatiei este de 75% din baza de calcul stabilita pe 6 luni anterioare primei zile de concediu de risc maternal, sau oricate luni, sau chiar din prima luna de activitate.
Masurile de protectie sunt pentru:
- salariatele gravide si mamele lauze sau care alapteaza si care au in acelasi timp raporturi de munca sau de serviciu cu un angajator.

cetateni ai altor state sau apatrizi, care au conform legii domiciliul sau resedinta in Romania, in aceleasi conditii;

Pentru consultatiile prenatale, angajatorul acorda o dispensa din timpul programului de

lucru de maxim 16 ore/luna, fara diminuarea drepturilor salariale.

De asemenea se acorda doua pauze pentru alaptare, de cate o ora in fiecare zi, pana la

implinirea varstei de 1 an a copilului si include si timpul dus-intors de la locul in care se gaseste copilul.

Daca persoana lucreaza intr-un loc de munca greu sau insalubru, va fi transferata in alt loc de munca, fara diminuarea salariala.

In asemenea situatii se interzice angajatorului sa inceteze raporturile de munca pentru urmatoarele cazuri:

- salariata este gravida;

- salariata se afla in concediu de risc maternal;

- salariata se afla in concediu pentru cresterea copilului pana la 2-3 ani;

- salariata se afla in concediu de ingrijire copil bolanav pana la varsta de 7-18 ani.

Interdictia incetarii raporturilor de munca se face pe o perioada de pana la 6 luni si o

singura data, de la revenirea salariatei in unitate.

Exceptie de la aceasta regula, o constituie falimentul unitatii, sau reorganizarea judiciara a acesteia.

Din punct de vedere al duratei, concediul de risc maternal se acorda in intregime sau fractionat, pe o perioada ce NU poate depasi 120 de zile calendaristice acordate prin certificate medical de catre medical de familie sau medicul specialist.

Indemnizatia de risc maternal se suporta din FNUASS si este de 75% din media veniturilor lunare realizate in cele 6 luni anterioare solicitarii, sau oricate luni, sau din prima luna de activitate, pe baza carora s-a calculat contributia de asigurari sociale.

Pentru aceasta indemnizatie NU se calculeaza CAS, dar perioada de concediu de risc maternal constituie stagiu de cotizare sau perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea constituirii BASS.

Cele 120 de zile calendaristice de concediu de risc maternal se pot acorda astfel:

a) integral sau fractionat pana in a 63-a zi anterioara datei estimate a nasterii copilului, respectiv anterioara intrarii in concediu de maternitate;

b) integral sau fractionat dupa expirarea concediului postnatal, obligatoriu de 42 de zile calendaristice, sau daca este cazul, pana la data intrarii in concediul pentru cresterea copilului pana la varsta de 2-3 ani;

c) integral sau fractionat inainte sau dupa nasterea copilului, pentru salariata care nu indeplineste conditiile pentru a beneficia de concediu de maternitate (6 luni de stagiu de contributie la BASS).

Alte dispozitii privind indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate



1.Daca angajatorul isi suspenda temporar activitatea sau inceteaza prin:

- divizare;

- fuziune;

- dizolvare;

- reorganizare;

- lichidare;

- reorganizare judiciara;

- lichidare judiciara;

- faliment;

- orice alta modalitate prevazuta de lege,

toate drepturile de concedii medicale si indemnizatiile aferente acestora se suporta

din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate de catre casele de asigurari de sanatate.
2.Daca a expirat termenul pentru care a fost incheiat contractul individual de munca sau mandatul in baza caruia a desfasurat activitate in functii elective sau in functii numite in cadrul autoritatilor executive, legislative ori judecatoresti, toate rdrepturile de concedii medicale si indemnizatiile aferente se suporta de catre FNUASS prin casele de asigurari de sanatate.
2. Pentru persoanele care activeaza la mai multi angajatori, cu contract individual de munca cu timp partial, drepturile si indemnizatiile de concedii medicale se calculeaza si se platesc, dupa caz, de fiecare angajator, functie de valoarea contributii lor determinate ca urmare a salariului de baza brut realizat lunar, determinat pe baza timpului partial de lucru zilnic. Stagiul de cotizare in vederea acordarii indemnizatiei medicale in luni calendaristice, este identic ca numar de luni calendaristice, cu stagiul de cotizare pentru un contract individual de munca cu timp normal de lucru, respectiv 6 luni anterioare primei zile de risc - concediu medical din ultimele 12 luni lucrate.
3. Durata concediilor medicale pentru boli speciale, pentru concediu de maternitate, pentru concediu de ingrijire a copilului bolnav, pentru concediu de risc maternal, NU diminueaza numar zilelor de concediu medical acordate unui salariat pentru celelalte afectiuni a caror durata este de pana la 183 de zile calendaristice/an calendaristic, si care pot fi majorate, cu avizul medicului expert, cu inca 90 de zile calendaristice in vederea emiterii deciziei de invaliditate.
4. Calculul valorilor indemnizatiilor medicale pentru concedii medicale acordare cu intrerupere intre ele, prin zile lucrate efectiv si pontate, se face pentru fiecare in parte, iar durata lor nu se cumuleaza si se plateste separate, functie de numarul de angajati.
5. Calculul valorii indemnizatiei medicale pentru doua sau mai multe concedii medicale, pentru afectiuni diferite, fara intrerupere intre ele, fiind unul in continuarea celuilalt si in aceeasi luna, se va face separate si se va plati separate, functie de numarul de angajati.
6. Calcul valorilor indemnizatiilor medicale pentru doua sau mai multe concedii medicale pentru acceasi afectiune, fara intrerupere intre ele, si in aceeasi luna sau sa continue si in luna urmatoare, se face pentru primul concediu medical si se plateste functie de numarul de angajati, de catre angajator, iar toate zilele calendaristice din a 8-a zi, a13-a zi sau a18-a zi pana la ultima zi calendaristica a ultimului concediu medical, valoarea indemnizatiei se va suporta de BASS.
7. Certificatul medical se prezinta platitorului (angajatorului) pana cel mai tarziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul.
8. Plata indemnizatiilor medicale se face:
- de catre angajator o data cu lichidarea drepturilor salariale, cel mai tarziu ;
- de catre ANOFM pana pe data de 10 a lunii urmatoare pentru somerii in plata;
- de catre Casa de Asigurari de Sanatate pana pe data de 10 a lunii urmatoare pentru restul persoanelor asigurate;
9. Cuantumul indemnizatiilor acordate pe o perioada mai mare de 90 de zile calendaristice, se poate indexa prin hotarari de guvern, prin aplicarea procentului de indexare asupra valorii indemnizatiei calculate.
10. Sumele reprezentand indemnizatii care se platesc asiguratilor, se retin de catre platitori (angajatori) din contributiile pentru concedii si indemnizatii datorate pe luna respectiva;
11. Indemnizatiile medicale se achita beneficiarului, reprezentantului legal sau mandatarului desemnat prin procura;
12. In caz de deces al asiguratului, indemnizatiile se platesc sotului supravietuitor, copiilor, parintilor sau persoanei care l-a ingrijit pe asigurat pana la data decesului si s-a ocupat si de inmormantarea acestuia, pe baza documentelor legale privind costurile inmormantarii;
13. Indemnizatiile medicale se pot solicita pe baza actelor justificative (certificate medicale), in termen de prescriptie de 3 ani, calculate de la data la care beneficiarul era in drept sa le solicite;
14. Plata inceteaza in situatiile urmatoare:;
a) beneficiarul a decedat;
b) beneficiarul nu mai indeplineste conditiile legale, in vederea efectuarii platii indemnizatiei;
c) beneficiarul si-a stabil domiciliul in alta tara, cu care Romania NU are incheiate conventii de asigurari sociale;
d) beneficiarul si-a stabilit domiciliul in alt stat cu care s-au incheiat conventii de asigurari sociale, iar indemnizatia medicala o achita acel stat;
15. Sumele incasate necuvenit se recupereaza de la beneficiarii lor in termenul de prescriptie de 3 ani;
16. Toate perioadele de concedii medicale si indemnizatii sunt considerate stagii de cotizare in sistemul public de pensii si contributia individuala de asigurari sociale pentru aceste indemnizatii se calculeaza ca procent de 9,5%, indiferent de conditiile de munca (normale, deosebite, speciale), la valoarea unui salariu minim brut pe tara, care se suporta din cuantumul brut al indemnizatiilor medicale astfel calculate;
17. In vederea stabilirii punctajului anual pentru determinarea pensiei, pentru perioadele stagiilor de cotizare realizate in perioada concediilor medicale, se va utilize salariul de baza minim brut pe tara, garantat in plata, din perioadele respective, incepand cu 01.01.2006.
18. Pana la data de 31.12.2005, la stabilirea punctajului anual, se va utiliza valoarea indemnizatiilor medicale obtinute in perioadele respective;
19. Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 RON la 2.500 ron:
a) refuzul nejustificat de plata a indemnizatiei;
b) calculul si plata eronata a indemnizatiilor medicale;
c) eliberarea certificatelor medicale cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare;
Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 102/2002, cu modificarile ulterioare privind contributia de asigurari sociale de sanatate din 28.11.2005, aprobate prin Ordinul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 221/04.11.2005 publicate in Monitorul Oficial nr. 1064/28.11.2005
Calitatea de asigurati o au toti cetatenii romani cu domiciliul intara, si cetatenii apatrizi si straini, care au domiciliul in tara sau permis de sedere temporara si fac dovada platii contributiei de asigurari de sanatate de 6,5%, calculate asupra venitului lunar brut realizat, virat la FNUASS.
Prin fond de salarii realizat, sau venit realizat, se intelege totalitatea sumelor constituite si utilizate de persoanele fizice si juridice pentru plata drepturilor salariale, sau/si drepturilor asimilate salariilor, asa cum sunt definite in legislatia fiscala. In consecinta, contributia angajatorului la fondul de sanatate, in cota de 7% aplicata asupra fondului total de salarii realizat lunar, se datoreaza si asupra indemnizatiilor primite de membrii consiliilor de administratie.
Calitatea de salariat inceteaza prin:
- pierderea domiciliului sau sederii in Romania;
- decesul sau declaratia judecatoreasca a mortii asiguratului;
Drepturile salariatului inceteaza dupa trei luni de la ultima plata a contributiei.
Asigurarea sociala de sanatate este facultativa pentru:
a) membrii misiunilor diplomatice acreditate in Romania;
b) cetatenii straini si apatrizii aflati temporar pe teritoriul Romaniei;
c)cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, care se afla temporar pe teritoriul Romaniei.

Contributia angajatorului
ANGAJATORUL este persoana fizica (cel care angajeaza personal casnic) sau juridica
la care isi desfasoara activitatea asigurati pe baza de contracte individuale de munca sau in baza unui statut special prevazut de lege.
Cota pe care angajatorul o vireaza la Trezoreria din raza sectorului unde isi are sediul social societatea respectiva, este de 7% aplicata asupra fondului de salarii brut realizat in luna.
ASIGURATII sunt salariatii care suporta cota de 6,5% aplicata asupra veniturilor din salarii, sau a celor assimilate acestora si care sunt supuse impozitului pe venit conform legislatiei fiscale si pe care angajatorii sunt obligati sa o vireze la Trezorerie pana cel mai tarziu pe data de 25 a lunii urmatoare pentru luna expirata.
Veniturile din salarii sau asimilate acestora sunt:
a) indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca;
b) indemnizatii din activitati cu functii publice;
c) indemnizatii din activitati cu functii alese;
d) drepturile de solda lunara si adaosurile acesteia pentru personalul militar al MApN si MI
e)indemnizatia lunara bruta si suma din profitul net cuvenit administratorilor la companii, societati nationale, societati comerciale si regii autonome;
f)sumele primite de reprezentantii in Adunarea Generala a Actionarilor, Consiliul de Administratie si Comisia de Cenzori;
g)sumele primite de reprezentantii in organisme tripartite;
h)indemnizatia lunara a asociatului unic, calculate la nivelul valorii inscrise in declaratia de asigurari sociale, dar nu mai putin de un salariu minim brut pe tara;
i)sumele ce depasesc limita de 2,5 a indemnizatiei pe zi stabilita de Ministerul Finantelor pentru deplasarile, delegarile si detasarile in alta localitate din tara si din strainatate, in interesul serviciului, pentru salariatii din institutiile publice si societatile comerciale;
j) indemnizatia administratorilor, precum si suma din profitul net, cuvenite administratorilor societatilor comerciale, potrivit actului constitutive sau stabilite de AGA.
Asiguratii beneficiari ai indemnizatiei de somaj si alocatiei de sprijin sunt asigurati in
sistemul asigurarilor de sanatate prin cota de 6,5% aplicata asupra ajutorului de somaj si suportata din Bugetul asigurarilor de somaj si respective din BASS.
Termenul de virare a contributiilor asiguratilor de 6,5% si 7% ale angajatorilor este
pana la data de 25 ale lunii urmatoare pentru luna expirata.
Pentru persoanele asigurate care se afla in situatiile prevazute de OUG nr. 150/2002 art. 6 al. 2 lit. b) cu modificarile aduse de OUG nr. 93/26.08.2004, contributia la FNUASS se calculeaza dupa formula:
Salariul de baza minim brut/tara * 2 * 6,5% raportat la numarul zilelor lucratoare din luna in care se face calculul, iar raportul se inmulteste cu numarul de zile lucratoare in care asiguratul s-a aflat in incapacitate temporara de munca in luna pentru care se face calculul, iar indemnizatia astfel calculata se suporta din Bugetul Asugurarilor Sociale de Stat.
Acest mod de calcul se aplica pentru urmatoarele categorii de asigurati:
a) persoanele aflate in concediul pentru ingrijirea copilului bolnav;
b) persoanele aflate in concediu medical pentru incapacitate temporara de munca;
c) persoanele care se afla in concediu pentru sarcina si lauzie;
d) persoanele care se afla in concediu de ingrijire si crestere copil.
Pentru indemnizatiile aferente zilelor care nu se suporta din BASS (zile lucratoare
suportate din fondul de salarii de catre angajator), calculul si plata contributiei se face de catre angajator prin aplicarea cotei de 7%, la aceste sume, conform Ordinului Presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 269/28.12.2005, care a modificat art. 15 al. 2 al Ordinului Presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 221/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind contributia de asigurari sociale de sanatate.
Contributia lunara pentru persoanele aflate in concediu de risc maternal si care NU realizeaza alte venituri impozabile se stabileste prin aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentand valoarea unui salariu minim brut pe tara.
Contributia la fondul de sanatate a persoanelor fizice in procent de 6,5% pentru cele asigurate in cadrul asigurarilor sociale de stat pe baza de declaratii de asigurare si care se afla in concediu de crestere a copilului pana la varsta de 2-3 ani, se vireaza conform OUG nr. 148/2005 prin directiile teritoriale de munca.
Persoanele asigurate la fondul de sanatate prin efectul legii, fara plata contributiei, conform OUG nr. 150/2002 art.6, modificat prin OUG nr. 93/2004 si care fac dovada incadrarii prin acte justificative,sunt:
a) copii in varsta de pana la 18 ani ,care nu realizeaza venituri, pe baza actului de identitate (certificate de nastere sau carte de identitate);
b) tinerii cuprinsi intre 18 si 26 de ani, pe baza carnetului de elev sau student vizat la zi si care nu realizeaza alte venituri;
c) persoanele cu handicap, pe baza certificatului de incadrare intr-un grad de handicap si a declaratiei pe propria raspundere din care sa reiasa ca nu realizeaza alte venituri, decat cele decat cele provenite din drepturile banesti acordate de legi speciale, din pensii si se afla in ingrijirea familiei;
d) sotul, sotia si parintii aflati in ingrijirea unei persoane asigurate, pe baza documentelor care atesta calitatea de asigurat si a declaratiei pe propria raspundere din care sa rezulte ca se afla in ingrijirea unei persoane asigurate si ca nu realizeaza venituri impozabile;
e) beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990 pentru persoanele persecutate din motive politice cu incepere de la 06.03.1945;
f) pensionarii de asigurari sociale, indifferent de forma de pensionare, pensionarii militari, pensionarii I.O.V.R., pe baza cuponului mandatului postal sau a talonului de plata a pensiei si a declaratiei pe proprie raspundere din care sa reiasa ca nu realizeaza alte venituri impozabile decat cele provenite din pensie;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social conform Legii NR. 416/2001, pe baza adeverintei eliberate de primarul localitatii;
h) bolnavi cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate ale Ministerului Sanatatii si a unei declaratii pe proprie raspundere din care sa reiasa ca nu realizeaza alte venituri impozabile;
i) femeile insarcinate sau lauze, daca nu au nici un venit sau au un venit lunar a a carui valoare se situeaza sub salariul minim brut pe tara.
Situatii diverse
Persoanele care au obligatia de a se asigura si NU pot dovedi plata contributiei de
asigurari de sanatate sunt obligate, pentru a obtine calitatea de asigurat, sa achite contributia legala pe ultimii trei ani, incepand cu data solicitarii de servicii medicale, calculate la salariul de baza minim brut pe tara, fara calculul dobanzilor sau penalitatilor aferente celor 3 ani, sau pana in 3 ani daca pot dovedi cu acte plata contributiei pe o anumita perioada din cuprinsul celor 3 ani.
Incepand cu luna urmatoare, asiguratii au obligatia de a depune cota de contributie pana la data de 25 ale lunii in curs, calculate in procent de 6,5% si aplicata la salariul minim brut pe tara, si NU au realizat venituri in ultimii 3 ani, sau pe perioade de pana in 3 ani;
Pe perioada de pana in 3 ani, daca au realizat venituri, vor suporta cota de 6,5% calculate la aceste venituri lunare si dobanzile si penalitatile de intarziere privind obligatiile fiscale. La fel se procedeaza si pentru persoanele care pleaca la munca in strainatate si pe perioada lipsa din tara nu realizeaza venituri, vor contribui in tara cu cota de 6,5% aplicata asupra salariului de baza minim brut pe tara.
Angajatorul are obligatia de a vira catre FNUASS contributiile de 6,5%, respectiv 7%, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se face plata drepturilor salariale.
Listele de eviidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre FNUASS se vor depune la Casele de Asigurari de Sanatate pe support electronic si pe suport de hartie, insotite de dovada platii contributiilor.

Codul fiscal: noi taxe si impozite reglementate

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„(1) Prezentul cod stabileste cadrul legal pentru impozitele, taxele si contributiile sociale obligatorii prevazute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor pentru somaj si fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, precizeaza contribuabilii care au obligatia sa plateasca aceste impozite, taxe si contributii sociale, precum si modul de calcul si de plata al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite, taxe si contributii sociale. De asemenea, autorizeaza Ministerul Finantelor Publice sa elaboreze norme metodologice, instructiuni si ordine in aplicarea prezentului cod si a conventiilor de evitare a dublei impuneri.”

2. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„ Impozitele, taxele si contributiile sociale reglementate de Codul fiscal

Art. 2. (1) Impozitele si taxele reglementate prin prezentul cod sunt urmatoarele:

a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe venit;
c) impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti;
d) impozitul pe reprezentante;
e) taxa pe valoarea adaugata;
f) accizele;
g) impozitele si taxele locale.

(2) Contributiile sociale reglementate prin prezentul cod sunt urmatoarele:
a) contributia individuala de asigurari sociale si contributia datorata de angajator la bugetul asigurarilor sociale de stat;
b) contributia individuala de asigurari sociale de sanatate si contributia datorata de angajator la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;
c) contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate datorata de angajator la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;
d) contributia individuala la bugetul asigurarilor pentru somaj si contributia datorata de angajator la bugetul asigurarilor pentru somaj;
e) contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator la bugetul asigurarilor sociale de stat;
f) contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, datorata de persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu completarile si modificarile ulterioare.

3. La articolul 7 , dupa punctul 5 al alineatului (1) se introduce un nou punct, punctul 51 cu urmatorul cuprins:

„51. autoritate fiscala centrala - Ministerul Finantelor Publice, institutie cu rolul de a coordona aplicarea unitara a prevederilor legislatiei fiscale si de a asigura indrumarea metodologica a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala ca parte a raporturilor juridice fiscale.”

4. La articolul 11, alineatul (12) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„(12) De asemenea, autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare tranzactiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilita prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Ordinul si lista contribuabililor declarati inactivi se comunica contribuabililor carora le sunt destinate si persoanelor interesate, prin afisarea pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.”

5. La articolul 21 alineatul (4), litera t) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„t) in perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011 inclusiv, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, aflate in proprietatea sau in folosinta contribuabilului, cu exceptia situatiei in care vehiculele se inscriu in oricare dintre urmatoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vanzari si de agenti de recrutare a fortei de munca;
2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru activitatea de taxi;
3. vehiculele utilizate pentru inchirierea catre alte persoane, inclusiv pentru desfasurarea activitatii de instruire in cadrul scolilor de soferi.”

6. La articolul 34, alineatul (18) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„(18) Pierderea fiscala inregistrata in cele doua perioade aferente anului 2010 se recupereaza potrivit prevederilor art. 26, fiecare perioada fiind considerata an fiscal in sensul perioadei de 7 ani.˝

7. La articolul 36, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„(3) Impozitul pe dividende se declara si se plateste la bugetul de stat pana la data (...)

Mamele copiilor cu handicap iau aceeasi indemnizatie trei ani si 500 lei daca revin oricand la munca 09/12/2010

Indemnizatia pentru ingrijirea copilului cu handicap va fi acordata pana la implinirea varstei de trei ani, in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, fara a scadea sub 600 lei, iar parintele poate primi 500 lei lunar daca revine la munca oricand in acest interval.

"Pentru copilul cu handicap, concediul se acorda pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, iar indemnizatia aferenta se va acorda in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 3.400 lei. Parintele poate primi acei 500 de lei lunar ca sa se intoarca la munca, oricand, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, solicitata de MEDIAFAX sa precizeze care este cuantumul si perioada pentru care se acorda indemnizatie in cazul copiilor cu handicap.

Camera Deputatilor a aprobat marirea concediului pentru sarcina si lauzie 08/12/2010

In sedinta comuna, membrii Comisiei pentru munca si protectie sociala si cei ai Comisiei pentru sanatate si familie din Camera Deputatilor au aprobat o initiativa legislativa care prevede marirea concediului pentru sarcina si lauzie de la 126 de zile la 168 de zile, a declarat marti, pentru AGERPRES, presedintele Comisiei pentru munca, deputatul Victor Paul Dobre.

Comisiile reunite au respins, in cadrul aceleiasi sedinte comune, un proiect de lege privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 36/2010, care avea in vedere controlul celor care sunt in concediu medical.

In Comisia de sanatate, unde majoritatea membrilor sunt medici cu renume proiectul de lege a fost respins. "Membrii comisiei au considerat ca sistemul de control pe care-l impune este excesiv", a precizat Victor Paul Dobre. Asadar in sedinta de marti Comisiile reunite au decis intocmirea unui raport de respingere. In continuare ambele proiecte de lege vor intra in dezbaterea plenului dar data dezbaterii lor nu poate fi precizata avand in vedere prioritatile legislative ale momentului cum ar fi Legea bugetului pentru 2011

MFP stabileste termene si conditii de plata pentru salariile functionarilor si profesorilor

Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la 31 decembrie 2010, se realizeaza astfel:

a) in anul 2012 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2013 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2014 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.”

La elaborarea prezentului act normativ au fost consultate institutiile publice care au inregistrat litigii de natura salariala.

Sunt necesare masuri normative necesare pentru aplicarea prevederilor proiectului de act normativ:

a) acte normative in vigoare ce vor fi modificate sau abrogate, ca urmare a intrarii in vigoare a proiectului de act normativ:
- se modifica OUG nr.45/2010 pentru modificarea art.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

b) acte normative ce urmeaza a fi elaborate in vederea implementarii noilor dispozitii.

Conformitatea proiectului de act normativ cu legislatia comunitara in cazul proiectelor ce transpun prevederi comunitare

Masuri normative necesare aplicarii directe a actelor normative comunitare Hotarari ale Curtii Europene de Justitie a Uniunii Europene

Alte acte normative si/sau documente internationale din care decurg angajamente

Legea Pensiilor intra in vigoare la 2011, dar nu in totalitate (partial)

Legea privind sistemul unitar de pensii publice va intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dar nu in intregime. La trei zile de la data publicarii Legii, intra in vigoare prevederile privind infiintarea Caselor de Pensii Sectoriale din subordinea Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii.

Tot in acest termen ar urma sa intre in vigoare prevederile legate de pensiile ocupationale dar Guvernul ar trebui sa elaboreze si sa inainteze Parlamentului legea respectiva pana la sfarsitul acestui an.

Cu incepere de la 1 ianuarie 2012, va avea loc majorarea valorii punctului de pensie anual cu 100 la suta din rata inflatiei la care se adauga 50 la suta din cresterea reala a castigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent. Tot peste doi ani intra in vigoare prevederile referitoare la majorarea cu 25 la suta a punctajului pentru perioadele de munca realizate in conditii deosebite.

O alta prevedere care intra in vigoare la 1 ianuarie 2012 se refera la persoanele inscrise la pensie incepand cu 1 ianuarie 2011. La acestea, punctajului mediu anual i se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre 43,3 la suta din castigul salarial mediu brut si valoarea punctului de pensie in vigoare la acea data.

Legea pensiilor, reexaminata la cererea presedintelui Traian Basescu, prin care se stabileste varsta standard de pensionare de 63 de ani la femei si de 65 de ani la barbati, a fost adoptata marti de Camera Deputatilor.

luni, 29 noiembrie 2010

COR valabil 1 ianuarie 2011

HOTĂRÂRE
privind aprobarea structurii Clasificării Ocupaţiilor din România – nivel grupă de bază


În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ART. 1 Se aprobă structura Clasificării Ocupaţiilor din România - nivel grupă de bază, conform Clasificării Internaţionale Standard a Ocupaţiilor - ISCO 08, prevăzută în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2 Clasificarea Ocupaţiilor din România la nivel de ocupaţie (şase caractere) se aprobă prin Ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ART. 3 Clasificarea Ocupaţiilor din România constituie cadrul unitar de interes general, a cărei utilizare este obligatorie pentru ordonarea informaţiilor referitoare la ocupaţii.

ART. 4 Clasificarea Ocupaţiilor din România se aplică în toate domeniile de activitate economică şi socială şi este obligatorie pentru toate organele administraţiei publice centrale şi locale, unităţi bugetare, agenţi economici, indiferent de forma de proprietate, organizaţii patronale, sindicale, profesionale şi politice, fundaţii, asociaţii şi alte persoane fizice şi juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, la completarea documentelor oficiale ori de câte ori se cere precizarea ocupaţiei.

ART. 5 (1) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Institutul Naţional de Statistică asigură, la cererea utilizatorilor, actualizarea Clasificării Ocupaţiilor din România în concordanţă cu modificările care se produc în structura economiei naţionale şi în legislaţia specifică în vigoare.
(2) Actualizarea Clasificării Ocupaţiilor din România la nivel de ocupaţie se aprobă prin Ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ART. 6 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 01 ianuarie 2011.


PRIM - MINISTRU,

EMIL BOC

*

Anexa - Structura Clasificării Ocupaţiilor din România – nivel grupă de bază

duminică, 28 noiembrie 2010

Perioada de proba pentru salariat in functie de conducere

Intrebare:
Un salariat este angajat pe o functie de conducere, pe o perioada determinata de 6 luni. Care va fi perioada de proba pentru acest salariat, in conditiile in care, in Codul Muncii nu specifica clar, care este perioada de proba pentru persoane angajate pe o perioada de 6 luni (spune pentru persoane angajate pe o perioada mai mare de 6 luni= 45 zile lucratoare - pentru functiile de conducere, 30 zile lucratoare - pentru functiile de executie)?
Raspuns:
Perioada de proba reprezinta o modalitate de verificare a aptitudinilor profesionale.

Durata perioadei de proba se negociaza de parti, la incheierea contractului individual de munca, dar trebuie avute in vedere limitele legale.

In plus, se vor avea in vedere dispozitiile contractului colectiv de munca aplicabil, care ar putea prevedea derogari de la limitele legale, dar numai in avantajul salariatului.

Perioada de proba face obiectul informarii prevazute de art. 17 din Codul muncii. Persoana selectata in vederea angajarii va trebui sa cunoasca durata perioadei de proba si celelalte conditii ale acesteia.

Potrivit art. 31 alin. (3) din Codul muncii, neinformarea salariatului anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca cu privire la perioada de proba, in termen de 15 zile, duce la decaderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate.

Pentru perioada de proba textul de lege utilizeaza atat zile lucratoare cat si zile calendaristice.

Astfel, pentru functiile de conducere la un CIM pe durata nedeterminata perioada de proba este de 90 de zile calendaristice in timp ce pentru un CIM pe durata determinata mai mare de 6 luni perioada de proba este de 45 de zile lucratoare.

In concluzie, perioada de proba pentru un contract individual de munca pe durata determinata de 6 luni se negociaza la incheierea contractului si nu poate fi mai mare de 15 zile lucratoare (art. 83 lit. b) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Anunt ITM privind carnetele de munca si serviciile prestate

Angajatorii care au obtinut aprobare de pastrare si completare a carnetelor de munca la sediu, le vor completa la zi (cu date aferente pana la 31.12.2010), ultimul inscris fiind cel prevazut in anexa nr.1.

Carnetele astfel completate vor fi prezentate la inspectoratul teritorial de munca in vederea certificarii si contrasemnarii pentru legalitate a inscrierilor efectuate, incepand cu data de 01.02.2011, urmand ca acestea sa fie predate de catre angajator, titularilor pe baza de process verbal.

Avand in vedere prevederile art. 296 alin.(1) din Codul muncii care stipuleaza ca "vechimea in munca stabilita stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se probeaza cu carnetul de munca", in carnetele de munca se inscriu urmatoarele:

Anexa 1

Nr.

crt.


Unitatea,alta

persoana

juridica sau

persoana

fizica la care

lucreaza


Mutatia

intervenita


Anul

Luna

Ziua


Meseria sau

functia si

locul de

munca cu

conditii

deosebite


Salariul de

baza lunar


Denumirea

unitatii, nr si

data actului

pe baza

caruia se face

inscrierea


Parafa si

semnatura

persoanei

care face

inscrierea

1


2


3


4


5


6


7


8







Se abroga

dispozitiile

Decretului

nr.92/1976

privind

carnetul de

munca


2011



01



01








Art. 298 alin.

3 din Legea

nr 53/2003 –

Codul muncii

cu

modificarile

si

completarile

ulterioare




Rubricile nr. 1,2 si 8 se completeaza in conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca si Ordinul nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de intocmire, completare, pastrare si evidenta a carnetului de munca.

Incepand cu 31.01.2011 nu se vor mai presta servicii de inregistrare si depunere a documentelor cu privire la executarea si incetarea raporturilor de munca (acte aditionale, state de plata, decizii, etc.)

Va precizam ca nu se mai justifica primirea de catre inspectoratele teritoriale de munca a cererilor de acordare/prelungire a aprobarilor pentru anul 2011, asa cum este reglementata de Metodologia privind aprobarea ca operatiunile de pastrare si completare a carnetelor de munca sa fie efectuate la sediul angajatorilor aprobata prin Decizia nr. 196/09.09.2009.

Certificarea carnetelor de la societatile comerciale, care au avut aprobare de pastrare si completare a acestora la sediul propriu, se va face conform graficul stabilit de inspectorat.

Carnetele de munca pastrate si completate de catre inspectoratul teritorial de munca se predau angajatorilor pe baza de process verbal de predare primire pana la data de 30.06.2011, urmand ca acestea sa fie predate titularilor de catre angajator pe baza de proces verbal de predare primire

vineri, 26 noiembrie 2010

Munca in ture. Orele suplimentare

Intrebare:
1. In octombrie 2010 au fost 21 zile lucratoare, adica 168 ore. Un angajat care lucreaza in ture a venit la serviciu astfel: 200 ore in luna octombrie, din care 79 ore sambata si duminica. Intrebare: cum se impart cele 200 de ore, 168 regie, 32 suplimentare si 79 sambata-duminica sau 168 regie, 32 suplimentare si 47 sambata-duminica ( 79-32=47 )?

2. Orele suplimentare care rezulta din sambete si duminici se calculeaza si la ore suplimentare si la ore de sambata si duminica sau doar la ore suplimentare? Adica din 200 ore, 32 sunt sambata-duminica, dar si suplimentare, cum se calculeaza?

Pune si tu o intrebare Specialistilor in Legislatia Muncii
Detalii Click Aici

Raspuns:
Conform art. 10 alin. (7) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national, la locurile de munca unde, datorita specificului activitatii, nu exista posibilitatea incadrarii in durata normala a timpului zilnic de lucru, se pot stabili forme specifice de organizare a acestuia, dupa caz, in tura, tura continua,turnus, program fractionat.
Art. 117 alin. (1) din Codul muncii prevede ca munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 109 (peste 40 de ore), este considerata munca suplimentara.

Aceasta regula se aplica si in situatia in care datorita specificului activitatii munca este organizata in tura, tura continua, turnus, program fractionat.

Posibilitatea existentei undei durate zilnice a timpului de munca mai mare de 8 ore este prevazuta de art.112 din Codul muncii. Atunci cand aceasta durata este de 12 ore trebuie sa urmeze o perioada de repaus de 24 de ore.

Asadar, in cazul in care, datorita specificului activitatii, programul de lucru este astfel stabilit incat durate zilei de munca este mai mare de 8 ore, timpul de lucru in celelalte zile lucratoare trebuie sa fie stabilit fara a se depasi, conform ar. 110 alin.(2) din Codul muncii, 40 de ore pe saptamana.

Munca prestata de salariat la solicitarea angajatorului in afara duratei programului normal de lucru respectiv de 40 de ore pe saptamana, reprezinta ore suplimentare.
In cazul formelor specifice de organizare a timpului de lucru(tura, tura continua,turnus, program fractionat) nu constituie ore suplimentare orele care depasesc durata legala zilnica a timpului de munca (de 8 ore) in cadrul programului de lucru saptamanal de 40 de ore. Insa, orele care depasesc programul de lucru saptamanal de 40 de ore sunt ore suplimentare.

Dispozitiile legale referitoare la munca suplimentara prevazute de Codul muncii si de contractele colective de munca nu se confunda cu dispozitiile legale referitoare la munca in zilele de repaus saptamanal.

Cu privire la repausul saptamanal, art.132 din Codul muncii stabileste ca acesta se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica.

In doua ipoteze - pericolul de a se prejudicia intresul public sau pericolul de a se periclita desfasurarea normala a activitatii-conform art.132 alin.(2) din Codul muncii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca sau prin regulamentul intern.

In aceasta situatie, salariatii beneficiaza de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca(art.132 alin.3).
In plus, art. 132 alin.(4) stabileste ca, in situatii de exceptie zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor. In acest caz, salariatii au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2) respectiv, dublul sporului de 100 % din salariu de baza.

In concluzie, chiar daca in anumite conditii, repausul saptamanal se poate acorda si in alte zile decat sambata si duminica, acordarea sa este intotdeauna obligatorie.
Astfel, salariatilor trebuie sa li se acorde saptamanal doua zile libere. Daca aceste zile nu sunt acordate sambata si duminica, salariatii au dreptul la un spor stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca. Numai in situatia de exceptie stabilita de art. 132 alin.(4) zilele de repaus saptamanal pot fi acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor.

Orele in care salariatul presteaza munca in afara duratei programului normal de lucru respectiv de 40 de ore pe saptamana, reprezinta ore suplimentare.

Salariu minim brut ajunge la 670 de lei

Premierul Emil Boc a anuntat, la finalul sedintei de guvern de miercuri, ca Executivul a stabilit ca salariul minim brut pe tara sa fie in anul 2011 de 670 de lei.

"Am stabilit salariul de baza minim brut pe tara la valoarea de 670 de lei, care acopera, in fapt, nivelul inflatiei pentru anul 2009 si pentru anul 2010", a spus seful Executivului.

El a precizat ca Legea-cadru cu privire la salarizarea personalului platit din fonduri publice si legea de aplicare a salarizarii pe anul 2011, adoptate in sedinta de miercuri, vor fi promovate prin procedura asumarii raspunderii Guvernului, in conditiile articolului 114 din Constitutia Romaniei.

"Maine dimineata (joi - n.r.), legile se vor afla la Parlament, in vederea declansarii de catre Parlament a procedurii asumarii raspunderii in conditiile prevazute de textul Constitutiei", a spus Emil Boc.

Potrivit ministrului Muncii, Ioan Botis, salariul minim net pe tara va fi de 510-525 de lei pe luna.

"In ceea ce priveste salariul net, pot sa va spun ca la salariul brut de 670 de lei, netul ajunge la 510 de lei sau 525 de lei. Sa va spun de ce. Sunt anumite deduceri pe care fiecare salariat le are, in functie de copii, deci s-ar putea sa nu fie in fiecare caz la fel, cu siguranta, pentru ca, din ceea ce stiu eu, atunci cand ai copii, beneficiezi de anumite deduceri (...). Daca luati pana la urma aceasta diferenta, veti vedea ca din 670 de lei scazi impozitele - in primul rand se platesc contributiile, dupa aceea impozitul pe venit, impozitul pe venit dupa deducere - si o sa vedeti ca ajungeti la 510-525 de lei", a explicat Ioan Botis.

Guvernul a anuntat evolutia contributiilor sociale in 2011

Pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minima garantata acordata in prezent sub forma unei indemnizatii sociale, vor fi inghetate la valorile actuale pe parcursul intregului an 2011, iar contributiile de asigurari sociale percepute angajatorului si angajatului nu vor scadea sub nivelul actual.

Proiectiile sunt prezentate in forma finala a proiectului bugetului de stat pentru 2011, obtinuta de MEDIAFAX.

Cuantumul ajutorului de deces va fi stabilit la 2.022 lei, in cazul asiguratului sau pensionarului, si la 1.011 lei, pentru un membru de familie al acestuia.

In ceea ce priveste cotele de contributii sociale, acestea vor fi in 2011 la 31,3% pentru conditii normale de munca (din care 10,5% datorate de angajati si 20,8% datorate de angajatori), 36,3% pentru conditii deosebite de munca (10,5% angajati si 25,8% angajatori) si 41,3% pentru conditii speciale de munca (10,5% angajati si 30,8% angajatori).

Cotele de contributii pentru asigurarile de sanatate raman de asemenea la 5,5% pentru angajati si 5,2% pentru angajatori. persoanele care nu sunt salariate, dar au obligatia sa isi asigure sanatatea trebuie in continuare sa comunice direct casei de asigurari veniturile, pe baza contractului de asigurare, pentru achitarea cotei de 5,5%.

Si contributiile la bugetul asigurarilor pentru somaj raman la acelasi nivel, de 0,5% pentru angajatori si tot 0,5% contributia individuala. Pentru persoanele asigurate in baza contractului de asigurare pentru somaj, contributia datorata ramane 1%.

In cota de contributie individuala de asigurari sociale este inclusa si cota de 3% aferenta fondurilor de pensii administrate privat, majorata de la 2,5% in 2010.

Conform documentului, valoarea punctului de pensie va fi mentinuta in 2011 la nivelul celei stabilite pentru anul 2010, respectiv la 732,8 lei.

In acelasi timp, pensia sociala minima garantata, acordata in prezent sub forma unei indemnizatii sociale pentru pensionari, va fi de asemenea inghetata la valoarea de 350 lei.

Fondurile destinate platii pensiilor din sistemul public pentru anul 2011 sunt de 46,2 miliarde lei (8,5% din PIB), pentru 4,78 milioane pensionari de asigurari sociale platiti prin Casa Nationala de Pensii cu o pensie medie lunara de 749 lei, la care se adauga 80.000 pensionari platiti prin Ministerul Apararii Nationale, 66.000 pensionari platiti prin Ministerul Administratiei si Internelor si 8.000 pensionari platiti prin Serviciul Roman de Informatii, cu o pensie medie lunara de 1.755 lei.

Documentul releva ca aceasta constructie bugetara pe anul 2011 s-a bazat pe aplicarea noii legi privind sistemul unitar de pensii publice, inclusiv pe faptul ca in sistem vor fi incluse toate persoanele care activeaza in prezent in domenii pentru care exista legi/prevederi speciale de pensionare.

joi, 25 noiembrie 2010

Schimbare in REVISAL de la 1 ianuarie, ce se va intampla?

NOTA: In acest moment exista o informatie legata de Legislatia Muncii care vorbeste despre faptul ca de la 1 ianuarie Revisal-ul, programul in care se introduc informatiile personale ale angajatului si data deschiderii contractului de munca, ar putea suferi o noua modificare: ar tebuie sa se introduca si datele salariale ale angajatilor astfel ca va fi nevoie ca firmele sa aiba o persoana certificata pentru folosirea Revisal.”

Ea se bazeaza pe speculatia ca, de la acea data, atributiile referitoare la evidenta si gestiunea salariatilor (contracte de munca, salarii, vechime in munca, etc.), vor trece de la Inspectoratele de Munca la Casa de pensii.

Desigur ca o parte de din angajatii ITM vor fi preluati de Casa de pensii pentru a gestiona aceasta situatie, iar ITM -ul va ramane cu atributii de control, de depistare a muncii la negru, de sanctionare.

In momentul in care informatia se va confirma va vom aduce la cunostinta acest lucru. Articolul de mai jos vorbeste despre aceasta posibilitate. Revisal este aplicatia informatica prin intermediul careia angajatorii intocmesc si completeaza Registrul general de evidenta a salariatilor.

Dupa cum se stie, fiecare angajator are obligatia de a infiinta un registru general de evidenta a salariatilor si de a-l prezenta inspectorilor de munca, la solicitarea acestora. REVISAL a fost creat pentru ca in curand sa inlocuiasca carnetul de munca. Registrul se intocmeste in forma electronica prin intermediul programului Revisal pus la dispozitie gratuit de catre Inspectoratele Teritoriale de Munca.

Programul se poate descarca de pe site-ul acestora. In prezent, Registrul se completeaza in ordinea angajarii si cuprinde urmatoarele elemente:

a) elementele de identificare a tuturor salariatilor: numele, prenumele, codul numeric personal (CNP);

b) data angajarii;

c) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii Ocupatiilor din Romania (COR) sau altor acte normative;

d) tipul contractului individual de munca;

e) data si temeiul incetarii contractului individual de munca. La angajarea fiecarui salariat, inregistrarile in registru se efectueaza cel tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii de catre salariatul in cauza.

Data si temeiul incetarii contractului individual de munca se inregistreaza in registru la data incetarii contractului individual de munca.

Registrul astfel intocmit prin intermediul Revisal se transmite la Inspectoratul Teritorial de Munca in format electronic, prin utilizarea uneia dintre urmatoarele modalitati:

a) prin completarea on-line a bazei de date existente pe portalul Inspectiei Muncii;

b) prin e-mail, pe baza de semnatura electronica;

c) prin depunerea la sediul inspectoratului teritorial de munca in format electronic (discheta, CD), insotit de o adresa de inaintare semnata de angajator.

Programul Revisal a fost creat de catre o companie privata, aceasta urmand sa efectueze si actualizarile impuse de modificarile legislative.

In situatia in care, in Revisal se vor inscrie si datele salariale ale angajatilor, utilizatorii vor trebui sa detina Certificate digitale calificate, care permit crearea de semnatura electronica cu valoare legala. In prezent, exista cinci firme acreditate ca furnizori de servicii de certificare in conditiile Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica, firme care in prezent acorda certificate digitale pentru transmiterea online a Declaratiilor fiscale, dintre care doar trei sunt active: CertSign, DigiSign, Trans Sped.

Semnatura electronica trebuie eliberata, potrivit legii, in maximum cinci zile de la depunerea unei cereri. Primul pas este completarea unei declaratii de reprezentantul firmei care solicita acest certificat, el mergand apoi la unul dintre distribuitorii firmelor acreditate. Se ataseaza, de asemenea, o copie dupa cartea de identitate a persoanei care este imputernicita de agentul economic sa reprezinte firma.

De asemenea, se plateste o taxa de eliberare a semnaturii electronice, care in prezent, pentru declaratii fiscale este de 56 euro.

De regula, in anii urmatori pentru a reinnoi utilizarea certificatului digital companiile de certificare solicita plata unei taxe in jur de 30 euro/an. Inscrierea datelor referitoare la salarii in Revisal ar fi practic utima etapa de actualizare a acestuia, astfel incat sa se poata inlocui Carnetul de munca cu Registrul general de evidenta a salariatilor.

Se va crea astfel un mediu electronic de stocare a datelor referitoare la un salariat, procedura, care cel putin teoretic ar trebui sa usureze atat munca angajatorilor cat si a inspectorilor ITM, accesul la informatie fiind mult mai rapid.

Din punct de vedere practic, s-a demonstrat de multe ori ca astfel de programe sunt limitate, exista diverse situatii neprevazute, platforma online pe care trebuie incarcate aplicatiile nu functioneaza intotdeauna astfel ca angajatorii se gasesc in imposibilitatea de a transmite in termen datele respective, fiind expusi la sanctiuni destul de drastice pentru neraportare in termen.

In orice caz, cu toate deficientele constatate in practica, transmiterea online a datelor si utilizarea Certificatelor digitale calificate trebuie incurajata pentru a elimina birocratia, statul la cozi, pierderea / distrugerea fizica a documentelor (carnete de munca, contracte de munca, acte aditionale, decizii incetare / modificare contracte, etc.).

Indemnizatia de somaj va fi intre 75% si 90% din indicatorul social de referinta, de 500 lei

Indemnizatia de somaj va fi stabilita la un nivel cuprins intre 75% si 90% din indicatorul social de referinta, in prezent in valoare de 500 lei, fara sa mai fie raportata la nivelul salariului minim, modificarea urmand sa fie discutata in Coalitie si, ulterior, in Guvern, au declarat surse oficiale.

Indemnizatia de somaj reprezinta in prezent 75% din salariul de baza minim brut pe tara, la care se adauga un procent cuprins intre 3% si 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, in functie de stagiul de cotizare.

"Se discuta acum ca salariul minim sa fi inlocuit cu indicatorul social de referinta, iar indemnizatia de somaj sa fie calculata la 75% din acest indicator sau poate la 80-90%", au declarat agentiei MEDIAFAX sursele citate.

Potrivit acestora, Ministerul Muncii vrea sa incurajeze astfel somerii sa isi gaseasca loc de munca, considerand ca actualul sistem de calcul al indemnizatiei de somaj nu incurajeaza reinsertia pe piata muncii a acestora.

"Daca se mentine legata indemnizatia de somaj de salariul minim, se ajunge ca indemnizatia medie de somaj sa fie egala cu veniturile nete, iar diferenta dintre salariul net si indemnizatia de somaj sa fie de 10 lei, la valoarea medie. Atunci, nu exista niciun fel de stimulare pentru someri sa mearga spre un loc de munca, nu ii deteremina nimic, pentru 10 lei in plus, sa se duca sa isi caute un loc de munca. Ideea Guvernului este sa mareasca un pic ecartul, ca sa fie activi pe piata muncii", au aratat sursele.

Ministrul Muncii, Ioan Botis, a declarat, vineri, ca indemnizatia de somaj ar putea scadea din 2011 si nu va mai fi calculata in functie de salariul minim, ci de un indicator social de referinta stabilit anual, masura propusa pentru a incuraja munca.

"Somajul va fi calculat in functie de un indicator social de referinta, pentru a stimula munca. Indemnizatia ar putea reprezenta 50 sau 75 la suta din acest indicator, care va fi stabilit anual de Guvern", a spus ministrul Muncii, intr-o intalnire informala.

In prezent sunt aproximativ 700.000 de someri, iar statul cheltuie anual cu aceste plati 4,1 miliarde de lei.

Agentia MEDIAFAX a anuntat, vineri, ca scrisoarea suplimentara de intentie convenita cu FMI dupa misiunea din octombrie-noiembrie releva ca Guvernul s-a angajat ca indemnizatia de somaj sa nu mai fie legata de salariul minim, care urmeaza sa fie majorat.

"Dupa inghetarea din 2008 a salariului minim, vom ridica nivelul acestuia, in general pentru a compensa recenta evolutie a inflatiei, decupland in acelasi timp indemnizatia de somaj de salariul minim", este angajamentul Guvernului din document.

Pentru anul 2011, Guvernul a negociat cu Fondul Monetar International majorarea salariului minim de la 600 la 670 lei.

Pentru acest an, Comisia Nationala de Prognoza estimeaza o rata a somajului de 8% (720.000 de someri inregistrati la sfarsitul anului), care ar urma sa scada la 7,8% (710.000 de someri) in 2011.