marți, 12 mai 2009

Concedii pentru formare profesionala. Drepturi de la care se poate deroga numai in favoarea salariatilor

12 Mai 2009
Autor: drd. Ana Cioriciu Stefanescu

" Intrebarea cititorului: "Am dreptul la concediu de studii daca sunt angajata in sectorul privat si patronii nu sunt de acord cu acest concediu?""

Print YM Articol interesant (3)


Raspuns:

Potrivit art. 190 din Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, angajatorii au obligatia de a asigura participarea la programe de formare profesionala pentru toti salariatii, cel putin o data la 2 ani, daca au cel putin 21 de salariati sau cel putin o data la 3 ani, daca au sub 21 de salariati. Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesionala, se suporta de catre angajatori.

In cazul in care angajatorul nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesionala in conditiile de mai sus, acesta are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10 zile lucratoare sau de pana la 80 de ore, in conformitate cu art. 152 din acelasi cod.

Deci angajatorul este obligat sa va acorde acest drept, indiferent de tipul de formare ales de dumneavoastra. Se poate deroga doar in sensul acordarii a mai mult de 10 zile lucratoare de concediu de studii. In defavoarea dumneavoastra, din punct de vedere legal, nu se poate deroga.

Un alt concediu de formare profesionala de la care nu se poate deroga in defavoarea salariatilor este concediul fara plata de 30 de zile, acordat o singura data, pentru pregatirea si sustinerea lucrarii de diploma in invatamantul superior, in conformitate cu art. 61 alin. (2) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. De acest drept benefiaza toti salariatii din tara in temeiul art. 247 din Codul muncii.

Concediile pentru formarea profesionala – cu si fara plata – mentionate mai sus reprezinta, deci, drepturi de la care se poate deroga numai in favoarea dumneavoastra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu