Dreptul la repaus zilnic si saptamanal

In ansamblul sau, reglementarea dreptului la odihna este construita pe ideea fundamentala ca acest drept nu raspunde numai unui interes personal, ci face parte integranta din masurile de ocrotire si de garantare a dreptului la munca. De aici si sanctiunea severa - nulitatea absoluta a oricarei conventii prin care se renunta total sau in parte la dreptul la concediul de odihna. Astfel, dreptul la odihna este garantat prin: a) stabilirea duratei maxime a zile de munca de 8 ore; b) a repausului saptamanal si a concediilor anuale platite; c) durata redusa a timpului de lucru pentru salariatii care lucreaza in conditii speciale sau deosebite, vatamatoare, grele sau periculoase, si pentru tineri; d) reducerea, de regula, a duratei timpului de lucru in timpul noptii; e) reglementarea pauzei de masa in cursul programului de lucru etc . a) In cursul programului de lucru se acorda o pauza pentru masa, care nu se include in durata timpului de munca (art. 134 din Codul muncii); in unitatile in care nu se poate intrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa sa fie luata in timpul serviciului. Drept, drept, dar practica... Natural, daca una ori mai multe persoane, avand programul de lucru de 4 ore, lucreaza intr-o anumita unitate sau intr-un anumit compartiment in care, pentru intreg personalul, toata activitatea se intrerupe, in acelasi timp, in vederea pauzei de masa, programul celor care lucreaza 4 ore urmeaza a fi in asa fel stabilit, pentru a nu se ajunge ca o parte din timpul lor de munca sa se suprapuna peste pauza de masa si, ca atare, practic, sa nu fie in masura sa poata lucra in acest interval, munca lor fiind in directa legatura cu a personalului care se afla in pauza. b) Intre sfarsitul programului de lucru dintr-o zi si inceputul programului de lucru din ziua urmatoare trebuie sa existe, de regula, un interval de cel putin 12 ore consecutive, cu exceptia prevazuta de art. 135 alin. (2) din Codul muncii republicat. c) Potrivit art. 137 alin. (1) din Codul muncii, salariatul are dreptul, in fiecare saptamana, la un repaus de doua zile consecutive, de regula sambata si duminica. Problema Intrebarea este daca dispozitiile art. 137 alin. 2 din Codul muncii republicat - privind posibilitatea acordarii repausului saptamanal in alte zile decat sambata si duminica, sunt incidente, in principiu, si in cazul zilelor de sarbatori legale si al celorlalte zile in care, potrivit legii, nu se lucreaza. Intr-o interpretare literala, s-a putea sustine ca se impune raspunsul negativ, tinandu-se seama ca reglementarea mentionata - cu caracter de exceptie - fiind situata in alin. 2 al art. 137 si referindu-se, exclusiv, la ziua de repaus saptamanal, ea nu ar putea fi extinsa si la zilele de sarbatoare legala. Cu toate acestea s-a considerat de literatura de specialitate ca solutia contrara este cea corecta, interpretarea rationala urmand a prevala fata de cea literala . In practica, cel mai adesea zilele de sarbatoare legala sunt asimilate zilelor de sambata-duminica.