luni, 16 martie 2009

// Solutii practice la problemele dvs. //

Cum determinati vechimea in munca salariatilor beneficiari de cfp?
Pentru rezolvarea unor probleme personale salariatii beneficiaza de ore de concediu fara plata.La stabilirea vechimii in munca nu se ia in considerare perioada concediului fara plata.In aceasta situatie cum putem determina vechimea in munca pentru un salariat care in decursul unei luni este invoit 2 ore intr-o zi iar in alta zi 5 ore?Ii consideram ca perioada contributiva toata luna sau mai putin 1 zi?
Raspuns:Concediul fara plata nu este acelasi lucru cu invoirea In primul rand trebuie sa stabiliti daca salariatul a fost in concediu fara plata sau a fost invoit.
Concediul fara plata este reglementat de art. 148 din Codul Muncii potrivit caruia, pentru rezolvarea unor situatii personale salariatii au dreptul la concedii fara plata. Durata concediului fara plata se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. In acest caz salariatul trebuie sa fi formulat o cerere de acordare a concediului fara plata pentru cele 2 si respectiv 5 ore.
Concediul fara plata nu constituie vechime in munca cu exceptia cazului prevazut de art. 153 din Codul Muncii potrivit caruia durata concediului pentru formare profesionala nu poate fi dedusa din durata concediului de odihna anual si este asimilata unei perioade de munca efectiva in ceea ce priveste drepturile cuvenite salariatului, altele decat salariul. Astfel, daca salariatul solicita si i se acorda concediu fara plata pentru formare profesionala, aceasta perioada constituie vechime in munca.
Invoirea nu afecteaza vechimea in munca
In baza principiului libertatii de vointa a partilor contractante, fara a exista o prevedere legala, se utilizeaza si invoirea salariatului de la serviciu, cu plata salariului. De regula invoirea se acorda de angajator, daca este de acord cu solicitarea angajatului, atunci cand acesta urmeaza a-si realiza anumite interese personale deosebite.
In anumite cazuri, angajatorul are obligatia de a invoi salariatul(spre exemplu, in cazul salariatilor chemati ca martori in procesele penale, in procesele civile, etc).
Din cele mai sus expuse rezulta urmatoarele: 1. daca salariatul a formulat cerere de concediu fara plata pentru alte motive decat formarea profesionala pentru cele 2 si respectiv 5 ore, considerati perioada contributiva mai putin 1 zi. 2. daca salariatul a formulat cerere de concediu fara plata pentru formare profesionala pentru cele 2 si respectiv 5 ore, considerati perioada contributiva toata luna.3. daca salariatul a solicitat invoirea pentru cele 2 si respectiv 5 ore, considerati perioada contributiva toata luna;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu