joi, 28 iunie 2012

Facilitati pentru angajarea de Studenti sau Someri: scutire contributii si subventii

Precizari importante privind drepturile de care beneficiaza absolventii institutiilor de invatamant si ai scolilor speciale, in momentul angajarii. Astfel, potrivit legii, in cazul in care acestia se angajeaza cu program normal de lucru pe o perioada mai mare de 12 luni beneficiaza de o prima de incadrare egala cu valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data incadrarii, conform art. 73 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Indicatorul social de referinta are in prezent valoarea de 500 de lei. Absolventii care, in perioada de somaj, se angajeaza intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 de kilometri de localitatea in care au domiciliul stabil, beneficiaza de o prima de incadrare egala cu de doua ori valoarea indicatorului de referinta in vigoare la data acordarii. In cazul nostru, este vorba de 1.000 de lei. Daca cei aflati in situatia de mai sus isi schimba si domiciliul cu ocazia angajarii, absolventii primesc o prima de instalare egala cu de sapte ori valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data instalarii. In prezent, aceasta prima se poate ridica la 3.500 de lei. Absolventii carora li s-au stabilit deja drepturile (250 lei/luna) primesc somajul timp de sase luni, pe langa salariu in cazul in care se angajeaza. Facilitati pentru angajatori Angajatorii care incadreaza in munca pe durata nedeterminata absolventi ai unor institutii de invatamant sunt scutiti, pe o perioada de 12 luni, de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor de somaj aferenta absolventilor incadrati. In aceasta perioada, ei primesc lunar pentru fiecare absolvent: - o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arte si meserii (500 de lei); - o suma egala cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data incadrarii in munca (600 de lei) pentru absolventii de invatamant secundar superior sau invatamant postliceal; - o suma egala cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data incadrarii in munca (750 de lei) pentru absolventii de invatamant superior. Angajatorii care incadreaza pe durata nedeterminata absolventi din randul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevazute mai sus pe o perioada de 18 luni. Pentru a beneficia de subventionarea cheltuielilor cu forta de munca pentru absolventi, angajatorii trebuie sa mentina raporturile de munca cel putin trei ani de la incheierea conventiei, iar absolventii sa nu fi avut raporturi de munca sau de serviciu la data absolvirii. Sumele vor fi deduse din contributia datorata la bugetul asigurarilor pentru somaj, pana la data de 25 a lunii pentru luna anterioara. Angajatorii care incadreaza in munca elevi si studenti pe perioada vacantelor pot beneficia lunar de 50% din valoarea indicatorului social de referinta (250 de lei) pentru fiecare elev si student angajat. Stimulentul financiar se acorda la cererea angajatorului, din bugetul asigurarilor pentru somaj. Perioada maxima de acordare a stimulentului financiar este de 60 de zile lucratoare intr-un an calendaristic. Data aparitiei: 21 Iunie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu