miercuri, 13 iunie 2012

Suprapunere timp de munca

Intrebare Un salariat are un contract individual de munca (CIM) cu norma intreaga si un program de lucru de la 8:00 la 16:00 si un contract individual de munca cu timp partial de lucru de 4 ore si un program de lucru de la 12:00 la 16:00. Este corect stabilit programul de lucru, avand in vedere ca acesta se suprapune in cazul celor doua contracte? Cele doua contracte sunt incheiate cu acelasi angajator. Solutia specialistului Potrivit art. 111 din Codul muncii republicat, timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare. In speta, timpul de munca in care salariatul indeplineste sarcinile si atributiile aferente CIM cu timp partial se suprapune peste o parte din timpul de munca in care salariatul indeplineste sarcinile si atributiile aferente CIM cu norma intreaga. Cu alte cuvinte, indeplinirea sarcinilor si atributiilor unui CIM in timpul de lucru suprapus (12-16) inlatura indeplinirea celorlalte sarcini si atributii aferente celui de-al doilea CIM, imprejurare fata de care apreciem ca nu este posibila incheierea unor contracte individuale de munca cu programul de lucru astfel cum a fost stabilit in speta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu