miercuri, 13 iunie 2012

Plata contributiei pentru somaj in cazul salariatului pensionar

Intrebare: Unul dintre salariatii societatii noastre este in acelasti timp si pensionar, pentru invaliditate grad III. Dat fiind faptul ca acesta nu s-a prezentat la revizia medicala asa cum ar fi trebuit, i s-a suspendat plata pensiei de invaliditate incepand cu data de 01.10.2011 iar decizia de suspendare i-a fost comunicata abiala data de 10.05.2012. Acum angajatul nea solicita o adeverinta privind dovada platii contributiei catre somaj, desi societatea nu a fost informata referitor la suspendarea pensiei, motiv pentru care nu am retinut contibutia pentru somaj in perioada mentionata. Data fiind suspendarea pensiei, angajatorul este obligat sa retina si sa vireze retroactiv pentru angajatul mentionat contributia la fondul de somaj? Raspuns: Potrivit art. 18 alin. (2) litera a) din cuprinsul legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, pensionarul salariat este exceptat de la plata contributiilor la sistemul asigurarilor pentru somaj datorate pentru veniturile salariale de ambele parti, salariat si angajator. Astfel, dispozitiile art. 296 indice 16 lit. c) si cele ale pct. 23 lit. o) din Normele metodologice date in aplicarea acestui articol stabilesc ca sunt scutite de la plata contributiei de asigurari pentru somaj veniturile obtinute de pensionari fara a face distinctie dupa tipul de pensie. In perioada in care plata pensiei este suspendata, salariatul nu mai este considerat pensionar Salariatul nu mai are calitatea de pensionar in perioada in care plata pensiei este suspendata, fapt pentru care in aceasta perioada contributiile la sistemul asigurarilor pentru somaj se datoreaza conform Codului fiscal. Dat fiind faptul ca decizia de suspendare a platii pensiei este prezentata angajatorului ulterior primirii ei, pentru perioada in care plata pensiei era suspendata iar angajatorul nu a retinut, virat si declarat contributiile la sistemul asigurarilor pentru somaj este necesara rectificarea declaratiei 112. Cap. II pct. 2.1 - Completarea declaratiei - din HG 1397/2010 privind modelul, continutul, modalitatea de depunere si de gestionare a "Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate" stabileste ca declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate poate fi corectata de contribuabili din proprie initiativa, prin depunerea unei declaratii rectificative. De asemenea, pct. 2.2 stipuleaza ca declaratia rectificativa se utilizeaza in scopul: - corectarea impozitului pe venit, precum si a contributiilor sociale datorate de angajatori si entitati asimilate angajatorilor si retinute de catre acestia de la asigurati; - modificarea unor elemente de identificare a asiguratului; - modificarea unor date pe baza carora se determina stagiile de cotizare si punctajul asiguratului in sistemul public de pensii, pentru situatia cand a fost omisa inscrierea unui/unor asigurat/asigurati sau in cazul in care asiguratul/asiguratii a/au fost inregistrat/inregistrati fara temei si este necesara anularea respectivei inregistrari; - corectarea altor informatii prevazute de formular. Data aparitiei: 12 Iunie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu