joi, 16 august 2012

Obligatiile unui salariat din Romania care are angajator strain

Intrebare: Care sunt obligatiile unei persoane fizice din Romania (taxe, impozite, alte obligatii legate de ITM) care incheie Contract Individual de Munca cu firme din strainatate (Anglia, Franta, Belgia)? Persoana fizica este specializata in IT iar locul unde isi desfasoara activitatea este in Romania. Raspuns: Locul muncii in care salariatul urmeaza sa isi desfasoare activitatea in Romania trebuie sa fie determinat. Astfel, angajatorul strain poate angaja salariati romani in baza unui contract individual de munca incheiat in statul al carui rezident este, pe care apoi, sa-i detaseze in Romania la unitatea la care acestia isi vor desfasura activitatea. De asemenea, persoana juridica straina poate infiinta in Romania cu respectarea legii romane, sedii secundare, daca acest drept ii este recunoscut de legea statutului sau organic, iar enitatile astfel infiintate sa angajeze salariati. In acest caz, respectivele entitati vor avea obligatia de a calcula, de a retine, de a vira si de a declara impozitul pe venit si contributiile sociale aferente veniturilor salariale. Totodata, persoana fizica din Romania poate solicita inregistrarea si autorizarea, urmand ca in aceasta calitate sa incheie contracte de prestari servicii cu persoanele juridice din strainatate.

Un comentariu:

  1. In cazul in care CIM se incheie cu firma din stranatate, si se face o detasare pentru a realiza activitatea in Romania, exista optiunea de a incasa suma bruta privind venitul din salarii si persoana fizica romana sa declare si sa plateasca impozit si contributii in Romania?

    RăspundețiȘtergere