Obligarea angajatorului la plata daunelor morale

18 Martie 2009Autor: drd. Ana Cioriciu Stefanescu
" Obligarea angajatorului la plata daunelor morale a fost reglementata expres prin Legea nr. 237/2007 privind modificarea alin. (1) al art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii[1]. "

1. Reglementare

Pentru a fi angajata raspunderea patrimoniala pentru daune morale este necesar sa se dovedeasca elementele raspunderii civile, respectiv fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul si legatura de cauzalitate.
Astfel, textul articolului mentionat a fost modificat adaugandu-se dupa „prejudiciul material", cuvintele „sau moral": “angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul” (s.n.).
Dincolo de redactarea cert defectuoasa a textului legal, interpretarea sa istorico-rationala conduce la concluzia ca legiuitorul a dorit si consacrat o solutie cumulativa (completa). Sub aceeasi conditie a existentei prejudiciului/prejudiciilor in cauza ale salariatului - angajatorul raspunde, dupa caz, fie pentru prejudiciul material, fie pentru cel moral, fie, in sfarsit, atat pentru prejudiciul material cat si pentru cel moral. Firesc, formularea corecta a art. 269 alin. (1) din Codul muncii2 ar fi trebuit sa cuprinda toate aceste ipoteze posibile, utilizandu-se conjunctia „si/ sau" in loc de conjunctiia „sau".3
Si anterior datei de 28 iulie 2007 au existat (si exista) temeiuri legale distincte si speciale de acordare a daunelor morale insa acestea erau privite ca exceptii de stricta reglementare, regula in materie fiind ca salariatul pagubit de angajator nu putea pretinde despagubiri pentru prejudiciul moral4.
Este de subliniat ca anterior datei de 28 iulie 2007, prin Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului (in cauza Ghilbusi impotriva Romaniei)5, s-a constatat ca a fost incalcat art. 6 alin. (1) din Conventia pentru drepturile omului si a libertatilor fundamentale, deoarece nu s-a pus in executare o hotarare judecatoreasca de obligare a angajatorului la incheierea in scris a contractului individual de munca. Drept urmare, statul roman a fost obligat sa plateasca o anumita suma reprezentand prejudiciul material si moral suferit de cel in cauza.
Tot anterior datei de 28.07.2007, Curtea Constitutionala a observat ca in deoarece textul art. 269 din Codul muncii precizeaza faptul ca angajatorul este obligat sa-l despagubeasca pe salariat in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale nu este exclusa “posibilitatea salariatului care a suferit si prejudicii morale din culpa angajatorului sa solicite despagubiri in temeiul normelor de drept comun, referitoare la raspunderea civila delictuala”6.
In prezent, prin Legea nr. 237/2007 se pune capat disputelor doctrinare prin reglementarea expresa a raspunderii angajatorului si pentru prejudiciile morale produse salariatilor; ceea ce reprezinta un motiv pentru ca jurisprudenta sa capete, in sfarsit, un caracter unitar7.

2. “Dauna morala” – notiune, evaluare, acordare

Dauna morala consta in atingerea adusa personalitatii omului: existenta sa, integritatea corporala si sanatatea, sensibilitatea fizica sau psihica, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, elementele nepatrimoniale ce intra in continutul dreptului de autor sau inventator etc.
In acest sens se arata8 ca termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugereaza o lezare adusa drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusa acelor valori sau atribute ale individului care ii definesc personalitatea; dintre aceste valori au fost retinute, printre altele, integritatea corporala, sentimentele de afectiune, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si alte valori similare.
Prejudiciul in discutie, neavand continut economic, nu poate fi evaluat in bani.
De asemenea, spre deosebire de celelalte despagubiri civile, care presupun un suport probator, in privinta daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele suferite de partea vatamata, va aprecia o anumita suma globala care sa completeze prejudiciul moral cauzat9.
Curtea Suprema de Justitie a decis ca in ceea ce priveste stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta „include o doza de aproximare, dar instanta trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe un plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii apare insa necesar ca cel ce pretinde daune morale sa produca un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constitutie i-au fost afectate..."10.
Evaluarea prejudiciului moral produs de angajator si, pe cale de consecinta, stabilirea cuantumului daunelor morale prezinta si in domeniul raporturilor individuale de munca acelasi grad de dificultate ca si in orice alte cauze, avand acelasi obiect, deduse in fata instantelor judecaloresti. Drept consecinta, revine instantei judecatoresti specializate - pentru solutionarea conflictelor de munca - sarcina de a dispune potrivit probatoriului administrat in fiecare cauza masurile reparatorii adecvate. Se impune insa mentiionat ca - prin coroborare cu normele procedurale civile - instanta de judecata poate sa dispuna nu numai plata unor despagubiri pecuniare ci si alte masuri (cum ar fi, spre exemplu, obligarea autorului prejudiciului moral de a recunoaste public caracterul neintemeiat la faptei sale).11
Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de proba pretentiile salariatului, prejudiciul moral suferit si legatura de cauzalitate dintre masura dispusa de unitate si impactul negativ atat in plan personal, in plan profesional asupra salariatului cat si dificultatile in plan familial si in raporturile cu celelalte persoane12.
Prin derogare de la regula generala instituita in dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de salariat este in sarcina reclamantului13.

3. Situatiile in care se pot crea daune morale

Daune morale produse de angajator se pot crea, de pilda, in situatia14:
a) sanctionarii disciplinare;
b) retrogradarii ori suspendarii din functie;
c) schimbarii din functie sau mutarii in alt loc de munca;
d) diminuarii salariului;
e) refuzului promovarii in functie;
f) concedierii indiferent de motivul invocat etc.
Raspunderea pentru daune morale a angajatorului mai poate fi angajata in cazurile cand15:
a) salariatul, fara sa fie concediat, este impiedicat de a munci;
b) nu se iau masuri corespunzatoare pentru asigurarea si paza imbracamintei personalului care foloseste echipament de lucru etc.;
c) nu inmaneaza salariatului sau fostului salariat, in conditiile art. 34 alin. (5) din Codul muncii, documentul (adeverinta) care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, functie sau specialitate, urmata de imposibilitatea celui in cauza – determinata de acest fapt – de a se incadra la un alt angajator etc.;
Regula este ca despagubirea va interveni ca urmare a intelegerii partilor; in caz de refuz al angajatorului, salariatul pagubit are posibilitatea sa se adreseze instantelor judecatoresti competente sa solutioneze conflictul de drepturi. In alin. (3) al art. 269 din Codul muncii este prevazuta o consecinta extrem de importanta: angajatorul isi va recupera suma platita drept despagubire de la salariatul vinovat de producerea pagubei.16


4. Jurisprudenta17

1. Raspunderea angajatorului in cazul refuzului acestuia de a-i elibera reclamantei carnetul de munca

Potrivit art. 269 din Codul muncii pentru a fi angajata raspunderea patrimoniala este necesar sa se dovedeasca elementele raspunderii civile, respectiv fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul si legatura de cauzalitate.
Fapta ilicita a fost dovedita prin faptul ca angajatorul a refuzat sa ii elibereze reclamantei carnetul de munca prin care sa se ateste activitatea desfasurata de aceasta, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, fapt ce contravine art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, iar in ce priveste prejudiciul si legatura de cauzalitate, acestea au fost dovedite prin inscrisurile depuse la dosar, respectiv adeverinte etiberate de doua societatii comerciale in contiinutul carora rezulta ca, a fost respinsa cererea de angajare in cadrul acestora a reclamantei deoarece acesta nu a putut prezenta carnetul de munca.
Instanta obliga parata si la plata daunelor interese, la plata de despagubiri catre reclamanta echivalente cu salariile nete lunare pe care le-ar fi obtiinut in cadrul societatii.
(Curtea de Apel Bucuresti, s.a VII-a civ. si pentru cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale, dec. nr. 3189/2007).

2. Abuzul angajatorului in cazul controlului activitatii salariatului

Actiunea paratei angajator de a dispune efectuarea unor controale asupra activitatii profesionale a reclamantei, urmare a unor nereguli si neconformitati constatate cu privire la aceasta in intocmirea actelor si dosarelor de creditare si de a aplica sanctiiunea disciplinara „avertisment", anulata de instanta pentru vicii de forma, nu constituie o fapta ilicita de natura a antrena raspunderea ei patrimoniala.
Reclamanta a sustiinut ca atitudinea paratei i-a produs o stare emotiionala puternica de tensiune si stres ce a determinat imbolnavirea sa cu consecinta pensionarii, astfel ca i-a adus un prejudiciu pe care trebuie sa-l repare.
Instantele nu au impartasit punctul de vedere al reclamantei, retiinand ca potrivit art. 41 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul are dreptul sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii, atributiile corespunzatoare fiecarui salariat, sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu sub rezerva legalitatiii si sa exercite controlul asupra modului de indeplinire a sarcinilor, precum si sa constate savarsirea unor abateri disciplinare si sa aplice sanctiuni.
Din aceasta perspectiva, actiunea paratei de a controla activitatea recla- mantei nu poate fi considerata abuziva in masura in care s-a desfasurat in limitele legii si la fel aprecierea ca a savarsit o abatere disciplinara pentru care i-a aplicat sanctiunea minima pe scara ierarhica a reglementarii art. 264 alin. (1) din Codul muncii, cu efect precumpanitor moral, chiar daca ulterior a fost anulata de instanta.

(Curtea de Apel Bucuresti, s.a VII-a civ. si pentru cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale, dec. nr. 411/R-CM/2007).

3. Daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a concedierii disciplinare abuzive

Reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 15.000 euro daune morale pentru prejudiciul suferit urmarea concedierii disciplinare abu zive prin doua decizii consecutive.
Actiunea acesteia a fost respinsa, solutiia fiind mentinuta in recurs, retinandu-se urmatoarele:
Din actele si lucrarile dosarului, rezulta ca decizia de concediere a fost anulata prin hotarare judecatoreasca definitiva, respectiv sentinta civila nr. 8/ CM/14 ianuarie 2004, nerecurata, pe care parata a pus-o in executare benevol, dispunand reintegrarea reclamantei prin decizia nr. 3/24 februarie 2004, pe care i-a si adus-o la cunostinta, invitand-o sa se prezinte la lucru.
Intrucat reclamanta nu a inteles sa execute hotararea de reintegrare si nu s-a mai prezentat la serviciu, dupa aproximativ 3 luni parata a somat-o sa se prezinte la executorul judecatoresc pentru a-si ridica drepturile salariale, insa aceasta nu s-a conformat, asa cum rezulta din procesul-verbal incheiat la data de 11 mai 2004, decat la data de 24 mai 2004.
Urmarea absentelor nemotivate de la locul de munca, dupa emiterea deciziei de reintegrare, reclamanta a fost concediata din nou prin decizia nr. 20/22 iunie 2004 pe care a contestat-o, insa instanta i-a respins contestatia ca tardiv formulata.
In raport de cele prezentate, rezulta ca reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu prin concedierea dispusa in baza deciziei nr. 56/15 august 2003, deoarece i-au fost respectate toate drepturile, legea fiind aplicata in litera si spiritul ei, inclusiv in privinta acordarii despagubirilor materiale la care a fost indreptatiita, prin punerea in executare benevola a hotararii de reintegrare de catre parata.
Din acest punct de vedere, instanta a retinut corect culpa reclamantei fata de atitudinea acesteia care a refuzat sa puna in executare hotararea de reintegrare, neprezentandu-se la munca si nedand curs invitatiei de a-si ridica drepturile salariale.
Prin urmare, aceasta nu a suferit nici un prejudiciu moral, ci dimpotriva a zadarnicit o perioada lunga de timp executarea hotararii atat sub aspectul reintegrarii, cat si al primirii despagubirilor materiale, prezenta actiune prin care sustiine contrariul imbracand chiar forma abuzului de drept.

(Curtea de Apel Bucuresti, s.a VII-a civ. si pentru cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale, dec. nr. 536/R-CM/2007).


--------------------------------------------------------------------------------

1 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 497 din 25.07.2007, modificata si completata ulterior.
2 Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 05.02.2003), modificata si completata ulterior.
3 I.T. Stefanescu, Probleme actuale legate de modificarea art. 269 alin. (1) din Codul muncii, in „Revista romana de dreptul muncii” nr. 4/2007, p. 11.
4 A se vedea I.T. Stefanescu, op. cit., p. 9-10.
5 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 700 din 16.08.2006.
6 D.C.C. nr. 379/30.09.2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, rectificata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1038 din 10.11.2004, in A. Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 831.
7 A. Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 830.
8 Curtea de Apel Cluj, s. civ, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, dec. nr. 1283/R/2006, Curtea de Apel Cluj, Buletinul jurisprudentei 2006, Ed. Sfera juridica, Cluj Napoca, 2007, in C. Gilca, Codul muncii : adnotat, Editura, C.H. Beck, 2008, Bucuresti, p. 592.
9 Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia de contencios administrativ si fiscal, dec. nr. 2037/2005.
10 Curtea Suprema de Justitie, s. civ., dec. nr. 3812/2000, in "Dreptul" nr. 11/2001, p. 199-200.
11 I.T. Stefanescu, op. cit., p. 11 -15, in A. Ticlea (coordonator), D. Diko, L. Dutescu, L. Georgescu, M. Ioan, A. Popa (colaboratori), Codul muncii – comentat si adnotat cu legislatie, doctrina si jurisprudenta, vol II, Editura Universul juridic, Bucuresti, 2008, p. 476.
12 C.A. Bucuresti, s. a VII-a civ. si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, dec. nr 1477/R/2005.
13 Curtea de Apel Brasov, s. conflicte de munca, dec. nr 24/2006, pe www.portal.just.ro , in C. Gilca, op. cit., p. 593.
14 A. Ticlea (coordonator), D. Diko, L. Dutescu, L. Georgescu, M. Ioan, A. Popa (colaboratori), op. cit., p. 480.
15 Ibidem, p. 480.
16 Ibidem, p. 481.
17 Ibidem, p. 477 - 481.