marți, 2 octombrie 2012

Ce calificare trebuie sa aiba un lucrator comercial

Intrebare: Pentru a angaja o persoana pe postul de lucrator comercial (magazin de mobila) este suficient sa aiba studii medii finalizate sau este nevoie si de un curs de calificare ca lucrator comercial? Dar daca are studii superioare, este nevoie de curs de calificare ca lucrator in comert? Raspuns: Orice persoana este angajata intr-o functie/meserie existenta in Clasificarea Ocupatiilor din Romania (COR), precizandu-se totodata in contractul individual de munca si codul COR corespunzator. Formarea profesionala a persoanelor constituie unul din elementele care stau la baza angajarii acestora. Ocuparea functiilor/meseriilor din COR se realizeaza in baza calificarii/specializarii detinute de candidatul la post, cu exceptia acelor ocupatii pentru care nu este necesara calificarea. Astfel, pentru angajarea intr-o functie/ocupatie conform COR este necesara o anumita formare profesionala necesara desfasurarii activitatii respective, dobandita fie in cadrul invatamantului prin sistemul national de invatamant astfel cum este reglementat la ora actuala prin Legea nr. 1/2011 a educatiei nationale, cat si prin programe de formare profesionala in sistemul de formare profesionala a adultilor, conform O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Normelor de aplicare ale O.G. nr. 129/2000, aprobate prin H.G. nr. 522/2003, cu modificarile si completarile ulterioare. Daca se doreste angajarea intr-o ocupatie pentru care persoana nu a obtinut o calificare prin sistemul de invatamant care sa ii permita sa desfasoare activitatea respectiva, persoana are posibilitatea continuarii formarii profesionale prin obtinerea unei calificari necesare desfasurarii activitatii in cadrul unui program de formare profesionala a adultilor desfasurat de furnizorii autorizati de formare profesionala a adultilor finalizat cu certificat care ii va permite ocuparea postului. Nomenclatorul calificarilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare este aprobat prin Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 35/3.112/2004. Potrivit dispozitiilor art. 7 alin. (1) teza I din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, cu modificarile si completarile ulterioare, formarea profesionala a adultilor se organizeaza in mod distinct pe niveluri de pregatire, profesii, ocupatii, meserii si specialitati, tinandu-se seama de nevoile angajatorilor, de competentele de baza ale adultilor, de cerintele posturilor pe care acestia le ocupa si de posibilitatile lor de promovare sau de incadrare in munca, precum si de cerintele de pe piata muncii si aspiratiile adultilor. Nivelurile de pregatire reprezinta nivelurile de calificare stabilite prin Registrul national al calificarilor profesionale din Romania, care se aproba prin hotarare a Guvernului, astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, aprobate prin H.G. nr. 522/2003, cu modificarile si completarile ulterioare. Alin. (2) din acelasi articol prevede ca pana la intrarea in vigoare a hotararii Guvernului prevazute la alin. (1) se utilizeaza nivelurile de calificare prevazute in anexa nr. 1. Pana la acest moment nu a intrat in vigoare H.G. privind Registrul national al calificarilor profesionale din Romania, asa incat se utilizeaza nivelurile de calificare prevazute in anexa nr. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, aprobate prin H.G. nr. 522/2003, cu modificarile si completarile ulterioare. In Tabelul nr. 3 din Anexa: Nomenclatorul calificarilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare, din Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 35/3.112/2004, calificarea ca lucrator in comert este de nivel 1 de calificare. Potrivit Anexei 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, aprobate prin H.G. nr. 522/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru nivelul 1 de calificare, formarea profesionala care ofera acces la acest nivel: de regula, invatamant obligatoriu si formare profesionala. Formarea profesionala este dobandita fie in cadrul invatamantului profesional prin scoala de arte si meserii, fie printr-un program de formare profesionala in sistemul de formare profesionala a adultilor. In concluzie, alaturi de invatamantul obligatoriu, persoana angajata ca lucrator comercial trebuie sa fi dobandit formarea profesionala corespunzatoare desfasurii acestei activitati fie in cadrul invatamantului profesional prin scoala de arte si meserii, fie printr-un program de formare profesionala in sistemul de formare profesionala a adultilor. La programele de formare profesionala organizate pentru nivelul 1 de calificare pot fi admise si persoane care nu au absolvit invatamantul obligatoriu si nu au posibilitatea continuarii studiilor invatamantului obligatoriu in sistem formal, invatamant de zi, seral, cu frecventa redusa. In ceea ce priveste absolventul de studii superioare, aceasta se poate angaja pe o functie corespunzatoare specializarii obtinute in urma absolvirii facultatii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu