luni, 12 noiembrie 2012

Numarul maxim al salariatilor temporari detasati in strainatate

Problema: Care este numarul maxim de salariati pe care ii poate detasa agentul de munca temporara si paragraful din lege care reglementeaza acest aspect, in cazul detasarii intr-un alt stat membru EU, in acest caz Italia? Solutia specialistului: Munca prin agent de munca temporara este reglementata de Codul muncii (art. 88 – art. 102) precum si de H.G. nr. 1256/2011 privind conditiile de functionare, precum si procedura de autorizare a agentului de munca temporara, publicata in Monitorul Oficial nr. 5 din 4 ianuarie 2012. Legislatia nu stabileste un numar minim sau un numar maxim al salariatilor ce pot fi detasati la o societate in tara sau intr-un stat membru UE. Numarul salariatilor temporari pusi la dispozitie de agentul de munca temporara va fi solicitat de utilizator in functie de misiunea careia sunt destinati. Obligatiile ce incumba agentului de munca temporara in Italia sunt stabilite de legislatia statului italian astfel incat va sfatuim sa va interesati cu privire la prevederile acestei legislatii in materie de detasare a lucratorilor in cadrul prestarii de servicii astfel cum este definita in Directiva Parlamentului European si a Consiliului 96/71/CE din 16 decembrie 1996 privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de servicii, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. In Romania prevederile acestei directive au fost transpuse prin Legea nr. 344/2006 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale transpune in legislatia nationala Directiva Uniunii Europene, act normative prin care sunt prevazute obligatii in sarcina agentilor de munca temporara din alt stat membru care pun la dispozitie salariati unui utilizator din Romania. Tot astfel, in aplicarea directivei trebuie sa existe un act normativ si in statul italian cu privire la obligatiile agentilor de munca temporara care pun salariati la dispozitia utilizatorilor din statul Italian.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu