luni, 12 august 2013

Codul muncii: Modalitate de acordare concediu bugetari

Potrivit prevederilor art.23 alin. (1) din OG 10/2008 personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul in fiecare an calendaristic la un concediu de odihna si la alte concedii in conditiile legii. Durata minima a concediului de odihna este de 21 de zile lucratoare pe an. La determinarea indemnizatiei de concediu de odihna se vor lua in calcul, pe langa salariul de baza, si sporurile de care beneficiaza, potrivit legii. Concediul de odihna se efectueaza in fiecare an. In cazul in care, din motive justificate, personalul contractual din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihna la care avea dreptul intr-un an calendaristic, cu acordul persoanei in cauza, angajatorul este obligat sa acorde concediul pana la sfarsitul anului urmator. Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii raporturilor juridice de munca. Celelalte prevederi din HG 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, raman in vigoare (alin.(6) al art.23). Indemnizatia de concediu de odihna se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare inainte de plecarea in concediu. In consecinta, apreciem ca pot fi stabilite reglementari speciale derogatorii de la dreptul comun, dar acestea pot fi instituite doar prin norme de acelasi nivel. Asadar, apreciem ca prevederile cuprinse in HG 250/1992 sunt aplicabile atat timp cat acestea nu intra in contradictie cu prevederile legale instituite prin Codul muncii, republicat, act normativ de nivel superior. In acelasi sens, precizam ca prevederile HG 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare nu au fost modificate in mod corespunzator ulterior modificarilor aduse Codului muncii, acestea continand prevederile astfel cum au fost statuate initial prin Legea 53/2003 - Codul muncii (a se vedea in acest sens, prevederile initiale ale art. 143 alin. (5) din Codul muncii conform carora „In cazul in care programarea concediilor se face fractionat, angajatorul este obligat sa stabileasca programarea astfel incat fiecare salariat sa efectueze intr-un an calendaristic cel putin 15 zile lucratoare de concediu neintrerupt”, precum si cele ale art. 145 alin.(2) conform carora ”Indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a veniturilor din luna/lunile in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu”). Totodata, consideram ca sintagma cuprinsa in cadrul alin. (1) al art. 23 din OG 10/2008 „in conditiile legii” face trimitere la prevederile Codului muncii, republicat. In concluzie, fata de cele mentionate anterior apreciem ca atat fractiunea de concediu de odihna neintrerupta, cat si modalitatea de calcul a indemnizatiei de concediu de odihna trebuie acordate, respectiv calculate in conformitate cu prevederile Codului muncii, republicat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu